Home » Analize » Record negativ de audienţă pentru Gala premiilor Oscar 2021/ Sub 10 milioane de telespectatori, cu o scădere de aproape 60% față de anul trecut

Record negativ de audienţă pentru Gala premiilor Oscar 2021/ Sub 10 milioane de telespectatori, cu o scădere de aproape 60% față de anul trecut

Record negativ de audienţă pentru Gala premiilor Oscar 2021/ Sub 10 milioane de telespectatori, cu o scădere de aproape 60% față de anul trecut
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Cea de-a 93-a gală la care au fost decernate premiile Oscar, transmisă de ABC de la Union Station şi Dolby Theatre din Los Angeles, a înregistrat cel mai scăzut nivel de audienţă din toate timpurile, potrivit datelor preliminare Nielsen, informează Variety, citată de News.ro.

Ceremonia de duminică seară, care a avut loc cu prezenţă fizică, a fost urmărită în Statele Unite, în medie, de 9,85 de milioane de telespectatori, o scădere de 58,3% (13,75 de milioane de telespectatori) faţă de anul trecut.

- articolul continuă mai jos -

Gala, care pentru al treilea an consecutiv nu a avut o gazdă, a înregistrat un rating de 1,9 între adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, o scădere de 64,2% faţă de 2020.

Ediţia de anul trecut a fost urmărită de 23,6 milioane de telespectatori, cea din 2019, de 29,6 milioane, iar cea din 2018, de 26,5 milioane.

Anul acesta, lungmetrajul „Nomadland”, regizat de Chloé Zhao, a fost marele câştigător, impunându-se la categoriile „actriţă în rol principal” (Frances McDormand), „regie” şi „cel mai bun film”.

sursa foto: Pixabay

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.