Home » Anchete » Reacție dură a Universității București după decizia Curții Supreme legată de doctoratul lui Victor Ponta: Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți/ O palmă dată mediului academic și instituțiilor care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan

Reacție dură a Universității București după decizia Curții Supreme legată de doctoratul lui Victor Ponta: Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți/ O palmă dată mediului academic și instituțiilor care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan

Reacție dură a Universității București după decizia Curții Supreme legată de doctoratul lui Victor Ponta: Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți/ O palmă dată mediului academic și instituțiilor care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan
Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro
Ascultă articolul

Universitatea București a reacționat dur vineri după ce ordinul prin care i s-a retras titlul lui doctor fostului premier Victor Ponta a fost anulat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida unei hotărâri definitive din 2020. ”Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți, chiar dacă vorbim de făptași de furt intelectual”, a declarat pentru G4Media și Edupedu.ro Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Universității București.

- articolul continuă mai jos -

”Este o palmă dată mediului academic și performanței universitare în general, dar și instituțiilor democratice care veghează la integritatea academică și care au constatat evidența unui plagiat grosolan. Universitatea București a dat decizia de plagiat pentru 115 pagini copiate dintr-un total de 297 de pagini ale lucrării. La fel au constatat și organisme de integritate”, a spus Bogdan Oprea.

Reacția lui vine după ce Edupedu a scris că o sentință pronunțată săptămâna aceeasta de Înalta Curte de Casație și Justiție „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, adică ordinul prin care fostului premier Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor după ce CNATDCU a constatat că acesta a plagiat.

Sentința a fost pronunțată în urma unei acțiuni de revizuire la care Victor Ponta a apelat după ce, tot la ICCJ, el pierduse definitiv procesul prin care contesta ordinul de retragere a titlului de doctor.

”Justiția dovedește astăzi toleranță pentru hoți, chiar dacă vorbim de făptași de furt intelectual. Când furi munca cuiva se numește tot furt. Nimeni nu poate contesta acest lucru. Este o zi tristă pentru comunitatea universitară din România. Cadre didactice și cercetători care și-au obținut titlurile prin muncă și eforturi asidue și nu prin furt grosolan. România universitară este de astăzi, cu concursul justiției, împărțită între doctori onești și doctori hoți. Marile universități din lume înțeleg acest lucru, iar noi trebuie să ducem povara prejudiciilor aduse mediului universitar românesc de hoți care, odată prinși, în loc să se ascundă de rușine, pornesc bătălii de orgolii. Din orgoliul lor pierde întregul mediu universitar românesc și întreaga țară. Prejudiciile sunt de necalculat”, a mai declarat Bogdan Oprea.

Plagiatul din teza de doctorat a premierului în funcție la acea vreme a fost dezvăluit în 2012 de Revista Nature, care a scris că Victor Ponta este acuzat ca a plagiat în lucrarea de doctorat publicată în 2003. “Nature a văzut documente compilate de o sursă anonimă (“whistle-blower” in original – N.red.) care arată că mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini în limba romana a lui Ponta constă în texte duplicate“, se arata în articolul din Nature, citat atunci de HotNews.ro.

Plagiatul a fost confirmat apoi de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituție întârită în baza legii educației aplicate de Daniel Funeriu. Ponta a desființat, însă, forul, chiar în ziua în care acesta a anunțat verdictul

Comentarii
  • Vă enervați degeaba. excelenții noștri ”magistrați” de Spiru Haret se pricep la toate și au competențe și dreptul de a decide în absolut toate domenii vieții noastre de zi cu zi. Doar sunt cea mai mare putoare în stat, pe salarii astronomice și pensii nesimțite la 45 de ani. Mai trebuie doar să declare secetă când plouă prea mult sau invers. Dacă nesimțirea și bătaia de joc la adresa poporului ar trebui să aibă un nume, acela este ”Justiția română”.

  • Sigur, este in aceiasi grupa de plagiatori cu Ciuca si Geoana, dar este si consilierul ”onorific” al domnului Ciolacu. Tot avem probleme cu educatia, ba doctorate, ba bacalaureate! De fapt avem probleme cu Justitia si cu nesimtirea acestor politicieni.
    Domnul Ciolacu o tot tine in meditatii, te intrebi cand mai are timp sa guverneze? Ca de exercitii de imagine, prim plan, fundal inundatii, motor, start, ne-am saturat.

  • Romulus Cocea

    Este regretabil si halucinant. Hotul Victor Ponta a fost spalat de justitia romana actuala corupta prin politizare. Suntem o tara pierduta. Justitia isi voteaza propriile pensii speciale sustinute de coalitia toxica psd+pnl. Pentru acest troc, justitia incalca in picioare moralitatea si mai ales munca de cercetare corecta si cinstita a unor intitutii serioase cum ar fi Universitatea din Bucuresti. Nu e cazul justitiei de pe malurile Dambovitei. Sunt de partea acestei institutii universitare prin excelenta si protestez pe aceasta cale imoptriva acestei sleahte de banditi si incompetenti din justitia damboviteana aserviti partidului toxic pesede. Acesti banditi cred ca au facut studiile la Spiru Haret si se alatura altor hotii cum ar fi cazul hotului si puscariasului Dan Voiculescu care nici acum nu i s-a recuperat prejudiciul datorita acestei justitii corupte patologic.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole