Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Petrolierul kuwaitian al-Salmi a fost ținta unui atac iranian în timp ce era ancorat în portul din Dubai, ceea ce a provocat un incendiu la bord. Echipajul a fost pus în siguranță, dar se teme că s-ar putea produce o scurgere de petrol în mare.
În cursul nopții au fost interceptate și rachete balistice îndreptate spre capitala saudită Riad.
Potrivit unei dezvăluiri a Financial Times, un broker al lui Pete Hegseth, secretarul apărării al SUA, a încercat să realizeze o investiție substanțială în sectorul apărării în săptămânile premergătoare atacului asupra Iranului. Pentagonul răspunde: „Fals”.
Știrile zilei din cea de-a 32-a zi a conflictului din Orientul Mijlociu.
Ora 23:13 Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a amenințat marți că va lovi companii americane din tehnologie și apărare care operează în Orientul Mijlociu, dacă SUA și Israelul vor continua atacurile asupra liderilor de la Teheran, transmite MEDIAFAX. Într-un comunicat publicat de agenția Tasnim, apropiată de autoritățile de la Teheran, IRGC a transmis că atacurile ar putea începe chiar de miercuri seară și le-a cerut angajaților și locuitorilor aflați la mai puțin de 1 kilometru de facilitățile deținute de companii americane să evacueze zona.
IRGC a enumerat 18 companii pe care amenință că le va viza, acuzându-le că participă activ la „comploturi teroriste”, conform Politico. Printre companiile menționate se numără Cisco, HP, Intel, Oracle, Microsoft, Apple, Google, Meta, IBM, Dell, Palantir, Nvidia, Tesla și Boeing. Iranul a amenințat în mod similar și la începutul acestei luni mai multe companii cu infrastructură în Israel și statele din Golf.
Ora 22:40 Ministrul apărării din Israel a declarat că va fi instituită o zonă tampon în sudul Libanului și că Israelul va menține controlul asupra securității unei porțiuni din acest teritoriu chiar și după încheierea actualului război împotriva grupării armate Hezbollah. Atsfel, Israel Katz a afirmat că zona care urmează să fie ocupată se va întinde până la râul Litani din sudul Libanului – la aproximativ 30 km (18,6 mile) de granița cu Israelul, relatează BBC. El a mai spus că toate casele din satele libaneze situate în apropierea frontierei cu Israelul vor fi demolate.
Ministrul apărării din Liban, generalul-maior Michel Menassa, a declarat că remarca lui Katz reflectă „o intenție clară de a impune o nouă ocupație a teritoriului libanez”. Țările europene, Canada și ONU au criticat, de asemenea, anunțul Israelului.
Ora 22:25 Benjamin Netanyahu într-o declarație adresată presei cu privire la Iran afirmă că se așteaptă să poată vorbi în curând despre „alianțe importante”.
Liderul israelian reamintește că până în prezent s-a reușit „subminarea fundamentelă a regimului iranian” și că „mai devreme sau mai târziu, acesta va ajunge să cadă”.
„Am eliminat două amenințări existențiale: armele nucleare și zecile de mii de rachete balistice. Am zdrobit puterea armatelor teroriste iraniene care ne înconjurau, ele mai au încă o capacitate reziduală, dar nu ne pot amenința existența. Am stabilit centuri de securitate adânci de-a lungul graniței – în Gaza, Siria și Liban”. Ne-am schimbat conceptul de securitate – atacăm și surprindem inamicii noștri. Am demonstrat că sistemul nostru de apărare aeriană este cel mai bun din lume. Am arătat reziliența uimitoare a poporului israelian și a economiei israeliene”, transmite Netanyahu
Ora 22:19 Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, confirmă pentru Al Jazeera că au avut loc schimburi de mesaje cu SUA, fie direct, fie prin intermediul unor parteneri din regiune. Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat că Iranul are „voința necesară” de a pune capăt războiului cu Israelul și SUA, dar caută garanții că nu se va repeta conflictul, potrivit AFP
Ora 21:30 Garda Revoluționară Islamică a amenințat că va ataca companiile americane din domeniul tehnologiei și al apărării care își desfășoară activitatea în Orientul Mijlociu, în cazul în care Statele Unite și Israelul vor continua să vizeze conducerea iraniană, informează Politico. Într-o declarație publicată de agenția de știri Tasnim, susținută de guvern, Garda Revoluționară Islamică a afirmat că atacurile de represalii ar putea începe încă de miercuri seara și a recomandat angajaților și locuitorilor aflați pe o rază de 1 kilometru în jurul instalațiilor deținute de SUA să evacueze zona
Ora 19:36 Președintele SUA, Donald Trump, lansează critici la adresa Regatului Unit și a altor țări, spunându-le să „își procure singure petrolul” din Strâmtoarea Hormuz, relatează BBC. „Va trebui să începeți să învățați să vă apărați singuri; SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost acolo pentru noi”, scrie el într-o postare pe Truth Social
Ora 18:15 China și Pakistanul cer armistițiu „imediat” în Orientul Mijlociu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Plan de pace în 5 puncte. Este pentru prima oară când două state nucleare se implică direct în cadrul unei inițiative de pace în Orientul Mijlociu, unul dintre state fiind chiar China.
Propunerea, emisă după discuțiile dintre ministrul chinez de externe Wang Yi și ministrul pakistanez de externe Ishaq Dar, îndeamnă toate părțile să oprească ostilitățile dintre Iran, SUA, Israel și statele din Golf și să înceapă discuțiile de pace sub mediere internațională. Cadrul propus de cele două state nucleare solicită protejarea infrastructurii civile și nemilitare, avertizând împotriva continuării atacurilor asupra sistemelor energetice, a instalațiilor de desalinizare, a rețelelor electrice și a instalațiilor nucleare pașnice.
Ambele țări solicită, de asemenea, protejarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și restabilirea rapidă a traficului comercial normal pe calea navigabilă. Planul subliniază respectarea Cartei ONU, poziționând dreptul internațional și diplomația multilaterală ca fundament pentru orice viitoare soluționare. Islamabadul și-a intensificat implicarea diplomatică în ultimele zile, găzduind puteri regionale precum Arabia Saudită, Turcia și Egipt și sprijinind canale de comunicare indirectă între Washington și Teheran. Cu toate acestea, până în prezent nu există indicii că eforturile de mediere au produs un progres, relatează Mediafax.
Ora 16:50 Zeci de persoane implicate în operațiuni cu valută au fost arestate în Emiratele Arabe Unite, acuzate că ar avea legături cu Garda Revoluționară Islamică din Iran, pe fondul tensiunilor crescânde generate de atacurile Republicii Islamice – informează, pe surse, Iran International. Persoanele reținute colaboraseră cu entități financiare conectate cu Republica Islamică, inclusiv cu companii afiliate Gărzii, ajutând la transferul de fonduri în numele acestora. Firmele persoanelor reținute au fost desființate, iar sediile lor închise.
Autoritățile din Emiratele Arabe au convocat, de asemenea, și alte persoane implicate în operațiuni de schimburi valutare și le-ar fi cerut să părăsească țara. Această evoluție urmează măsurilor anterioare care vizau cetățenii iranieni din Emirate. În ultimele zile, unor rezidenți iranieni aflați în afara țării li s-au revocat vizele de ședere înainte de a se întoarce, împiedicându-le reintrarea în țară, potrivit relatărilor primite de Iran International sâmbătă. Mai multe persoane afectate au declarat că anulările au fost efectuate fără notificare prealabilă.
Ora 16:40 Conform informațiilor obținute de Iran International, cel puțin 4.770 de membri ai Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), ai Basij și ai forțelor de poliție au fost uciși de la începutul războiului în urma atacurilor lansate de Israel și Statele Unite.Sursele au precizat că alte 20.880 de persoane au fost rănite.
Ora 15:47 Rusia a transmis că nu va mai livra petrol statelor care aplică plafonarea prețului pentru țițeiul rusesc, măsură adoptată de statele occidentale pentru a reduce veniturile Moscovei din exporturile de energie, transmite Mediafax.
Reluând poziția Moscovei față de una dintre cele mai importante sancțiuni occidentale din energie, adjunctul ministrului de Externe al Federației Ruse, Andrei Rudenko, a declarat marți că Rusia nu va furniza petrol țărilor care susțin plafonarea prețului pentru țițeiul rusesc. Potrivit declarației, preluată de TASS, Rusia consideră plafonarea prețului o măsură „anti-piață”, care perturbă lanțurile de aprovizionare și amplifică tensiunile din piețele energetice.
Ora 15:41 Următoarele zile ale războiului din Iran vor fi „decisive”, a declarat șeful Pentagonului, Hegseth, transmite The Guardian.
„Zilele următoare vor fi decisive. Iranul știe asta și aproape că nu mai poate face nimic din punct de vedere militar în această privință”, a spus Hegseth în cadrul conferinței de presă, prima sa din aproape două săptămâni.
El a adăugat:
„Avem din ce în ce mai multe opțiuni, iar ei au tot mai puține… în doar o lună am stabilit termenii, iar zilele următoare vor fi decisive.
Iranul știe asta și aproape că nu mai poate face nimic din punct de vedere militar în această privință.”
Ora 15:00 Loviturile aeriene israeliene au ucis cel puțin cinci persoane în Fâșia Gaza, în două atacuri separate desfășurate marți, au declarat oficiali din domeniul sănătății, citate de The Guardian.. Un atac aerian israelian a ucis cel puțin trei persoane în Jabalia, în nordul teritoriului, în timp ce alte două persoane au fost ucise într-un alt atac aerian în orașul sudic Khan Younis, potrivit personalului medical.
În cea mai recentă actualizare, Ministerul Sănătății din Gaza a declarat că cel puțin 72.285 de palestinieni au fost uciși și alți 172.028 au fost răniți în atacurile israeliene asupra Gazei de la 7 octombrie 2023.
Cel puțin 709 palestinieni au fost uciși în atacuri israeliene de la intrarea în vigoare a unui armistițiu în octombrie 2025, potrivit ministerului, ale cărui date sunt, în general, considerate fiabile de către ONU.
Majoritatea celor uciși au fost civili, iar bilanțul real al victimelor este probabil mult mai mare, având în vedere numărul celor încă îngropați sub dărâmături în întreaga Fâșie Gaza.
Ora 14:20 Donald Trump îi spune Regatului Unit: „Mergeți și luați-vă propriul petrol!”, transmite Sky News.
Președintele Statelor Unite a publicat acest mesaj pe platforma sa, Truth Social.
Postarea spune: „Toate acele țări care nu pot obține combustibil pentru avioane din cauza Strâmtorii Hormuz, precum Regatul Unit, care a refuzat să se implice în decapitarea Iranului, am o sugestie pentru voi: în primul rând, cumpărați din SUA, avem din belșug, iar în al doilea rând, adunați-vă curajul întârziat, mergeți la strâmtoare și pur și simplu LUAȚI-L.”
Trump adaugă: „Va trebui să începeți să învățați să luptați pentru voi înșivă, SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost acolo pentru noi.
„Iranul a fost, în esență, decimat. Partea grea s-a terminat. Mergeți și luați-vă propriul petrol!”
Ora 14:05 Israelul este pregătit să continue atacurile asupra Iranului „săptămâni întregi”, spune un purtător de cuvânt militar citat de The Guardian.
Primim declarații prin agenția de presă Reuters, care citează un purtător de cuvânt al armatei israeliene afirmând că Israelul este pregătit pentru „săptămâni” suplimentare de lupte în războiul său cu Iranul, început pe 28 februarie, când atacuri aeriene comune SUA–Israel l-au ucis pe fostul lider suprem iranian, Ali Khamenei.
Locotenent-colonelul Nadav Shoshani le-a declarat jurnaliștilor că decizia finală aparține liderilor politici, dar a adăugat: „suntem pregătiți să continuăm operațiunile pentru săptămânile următoare. Avem țintele pentru asta, muniția pentru asta, personalul pentru asta, iar conducerea trebuie să decidă”.
Comentariile sale vin după ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a spus că ofensiva împotriva Iranului a trecut „cu siguranță de jumătatea drumului”, precizând ulterior că se referea la „misiuni” și „nu neapărat la timp”.
Ora 13:09 Biroul de presă al Dubaiului a declarat într-o postare pe rețelele sociale că autoritățile intervin la un „incident provocat de resturi provenite dintr-o interceptare reușită, care au căzut peste locuințe din sudul Dubaiului, provocând pagube materiale și rănirea ușoară a patru cetățeni asiatici”, transmite The Guardian.
Ora 12:39 Israelul este pregătit să continue atacurile asupra Iranului „săptămâni întregi”, spune un purtător de cuvânt militar citat de The Guardian.
Primim declarații prin agenția de presă Reuters, care citează un purtător de cuvânt al armatei israeliene afirmând că Israelul este pregătit pentru „săptămâni” suplimentare de lupte în războiul său cu Iranul, început pe 28 februarie, când atacuri aeriene comune SUA–Israel l-au ucis pe fostul lider suprem iranian, Ali Khamenei.
Locotenent-colonelul Nadav Shoshani le-a declarat jurnaliștilor că decizia finală aparține liderilor politici, dar a adăugat: „suntem pregătiți să continuăm operațiunile pentru săptămânile următoare. Avem țintele pentru asta, muniția pentru asta, personalul pentru asta, iar conducerea trebuie să decidă”.
Comentariile sale vin după ce premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a spus că ofensiva împotriva Iranului a trecut „cu siguranță de jumătatea drumului”, precizând ulterior că se referea la „misiuni” și „nu neapărat la timp”.
Ora 12:05 Miniștrii de externe ai Regatului Unit, Germaniei, Franței și Italiei au cerut Israelului să renunțe la propunerile de extindere a pedepsei cu moartea, transmite Sky News.
Într-o declarație comună, miniștrii au afirmat că sunt „profund îngrijorați” de un proiect de lege care ar „extinde semnificativ” posibilitățile de aplicare a acestei pedepse.
Politicienii israelieni au adoptat astăzi proiectul de lege, care face ca pedeapsa cu moartea prin spânzurare să devină sancțiunea implicită pentru palestinienii din Cisiordania condamnați pentru uciderea israelienilor.
„Suntem deosebit de îngrijorați de caracterul de facto discriminatoriu al acestui proiect de lege. Adoptarea lui ar risca să submineze angajamentele Israelului în ceea ce privește principiile democratice”, se arată în declarația publicată inițial duminică.
Miniștrii au descris pedeapsa cu moartea drept o „formă inumană și degradantă de pedeapsă”.
„Îndemnăm factorii de decizie israelieni din Knesset și din Guvern să renunțe la aceste planuri”, au adăugat aceștia.
Ora 10.01
Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat Spania şi alţi aliaţi din cadrul NATO pentru sprijinul limitat acordat în războiul cu Iranul, sugerând că Washingtonul şi-ar putea reevalua poziţia faţă de Alianţa Nord-Atlantică după încheierea conflictului în Orientul Mijlociu, relatează Agerpres, care citează dpa.
Ora 9.52
Președintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că forțele ruse au realizat imagini satelitare ale bazei americane Prince Sultan din Al-Kharj, in Arabia Saudită, în zilele premergătoare atacului iranian asupra acesti locatii, in timpul careia au fost răniti 12 militari ai SUA. Informatia a venit in contextul in care analistii cred ca, de ani de zile, China și Rusia sprijină Iranul în confruntarea cu Statele Unite prin rețele comerciale, tehnologice și de informații care ocolesc sancțiunile occidentale. Departe de frontul militar, Beijingul și Moscova contribuie la menținerea capacităților de război ale Teheranului in razboiul contra Statelor Unite si Israelului. Detalii, aici.
Ora 9.30
Creșterea bruscă a prețurilor la petrol și gaze, provocată de conflictul din Orientul Mijlociu, determină tot mai mulți europeni să investească în energie verde.
Vânzările de panouri solare, pompe de căldură și vehicule electrice au crescut semnificativ în ultimele săptămâni, pe fondul temerilor legate de dependența de combustibili fosili. Detalii, aici.
Ora 7.21
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească de urgenţă marţi după decesul a trei membri indonezieni ai Căştilor Albastre în sudul Libanului, zonă de confruntări între Israel şi mişcarea pro-iraniană Hezbollah, notează AFP.
Franţa a solicitat convocarea acestei reuniuni, care va începe la ora 10:00 (14:00 GMT), în timp ce Israelul a ordonat armatei sale să extindă ‘zona de securitate’ din Liban unde efectuează atacuri aeriene masive şi o incursiune terestră în adâncime.
Misiunea de pace a ONU în Liban (UNIFIL) a afirmat că anchetează după ce doi soldaţi indonezieni au fost ucişi ‘de o explozie de origine necunoscută care le-a distrus vehiculul în apropiere de Bani Hayyan’, la frontieră. Alţi doi au fost răniţi, conform comunicatului său de luni.
Ora 7.15
Patru soldați israelieni au murit în luptă în sudul Libanului. Informația a fost comunicată de armata israeliană. Alți trei soldați au fost răniți, unul dintre ei fiind în stare gravă. Printre victime se află și un ofițer al Brigăzii Nahal.
Ora 07:05
Mass-media locală din Teheran relatează că au fost semnalate explozii violente în capitala Iranului, precum și în orașele Isfahan și Zanjan. Agenția Tasnim a precizat că, în capitală, a fost lovită o substație a unei centrale electrice. Cu puțin timp înainte, armata israeliană îi îndemnase pe locuitorii unui cartier rezidențial din Teheran să rămână la adăpost, în perspectiva unui atac asupra „unei infrastructuri militare”.
Ora 07:00
Armata israeliană a declarat că sistemele sale de apărare aeriană au reacționat la rachetele lansate din Iran. La Ierusalim au sunat sirenele antirachetă și s-au auzit mai multe explozii. „Cu puțin timp în urmă, IDF a detectat rachete lansate din Iran către teritoriul Statului Israel”, a comunicat armata israeliană pe Telegram, citată de La Repubblica.
Ora 06:54
Războiul a fragmentat guvernul iranian, compromițându-i capacitatea de a lua decizii și de a coordona atacuri de represalii la scară largă. Potrivit New York Times, care citează surse din serviciile secrete americane, liderii guvernului care mai sunt în viață nu reușesc să se întâlnească față în față și se tem că convorbirile lor telefonice vor fi interceptate.
Ora 06:50
Donald Trump le-a spus consilierilor săi că este pregătit să pună capăt operațiunii împotriva Iranului chiar dacă Strâmtoarea Ormuz ar rămâne în mare parte blocată. Acest lucru este relatat de Wall Street Journal, care citează anumite surse, potrivit cărora, în ultimele zile, președintele și colaboratorii săi ar fi stabilit că misiunea de deblocare a Strâmtorii Ormuz ar fi prelungit conflictul peste termenul stabilit de 4-6 săptămâni.
Obiectivul ar fi neutralizarea marinei iraniene și a arsenalului său de rachete, pentru a pune capăt războiului, exercitând în același timp presiune asupra Teheranului pentru a restabili fluxul liber al schimburilor comerciale.
Dacă această abordare nu ar avea succes, Washingtonul ar fi gata să solicite aliaților din Europa și din Golf să preia conducerea operațiunilor pentru redeschiderea strâmtorii.
Ora 06.45
În noaptea de luni spre marți, cetățenii din Emiratele Arabe Unite au primit o alertă guvernamentală care anunța atacuri aeriene. Locuitorii au fost îndemnați să se refugieze la loc sigur și să urmărească informațiile primite de la autorități.
De asemenea autoritățile guvernului din emiratul Sharjah, au anunțat, la scurt timp după miezul nopții că drona care a lovit clădirea companiei de telecomunicații Thuraya, era una iraniană. Autoritățile au anunțat că nu au fost înregistrate victime. La momentul transmiterii anunțului autoritățile se aflau încă la fața locului.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu refuză să stabilească un termen pentru încheierea războiului
Netanyahu refuză să stabilească un termen pentru încheierea războiului împotriva Iranului, dar afirmă că acesta „a depășit jumătatea drumului”.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat anterior pentru Newsmax că războiul americano-israelian împotriva Iranului și-a atins mai mult de jumătate din obiective, dar nu a dorit să ofere un termen pentru încheierea acestuia.
El a spus că războiul este „cu siguranță dincolo de jumătatea drumului. Dar nu vreau să stabilesc un calendar”, adăugând că el crede că Republica Islamică Iran va ajunge în cele din urmă să „se prăbușească din interior”, potrivit AFP.
Ora 06.42
Miniștrii de Finanțe din statele G7 au anunțat că sunt pregătiți să ia „toate măsurile necesare” pentru a stabiliza piața energiei și pentru a limita efectele volatilității recente asupra economiei, notează Reuters.
Miniștrii de Finanțe și ai Energiei, alături de guvernatorii băncilor centrale din Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, au avut o teleconferință pentru a coordona un răspuns comun, în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu continuă să afecteze piețele energetice globale.
Ora 06.40
Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, a reiterat încă o dată faptul că Iranul nu a purtat negocieri cu SUA încă de la începutul războiului, precizând că Teheranul nu va fi dispus să negocieze până când SUA nu va înceta atacurile.
„Nu am purtat nicio negociere cu America în aceste 31 de zile. Ceea ce s-a întâmplat a fost trimiterea unei cereri de negociere, însoțită de o serie de propuneri din partea Americii, care ne-a parvenit prin intermediul anumitor intermediari, inclusiv Pakistanul”, acuză oficialul iranian.
the best peace deal EVER!!!
Dacă bombalăul trumpalău incheie războiul cu strâmtoarea Hormuz închisă si cu bombele nucleare neconfiscate practic a pierdut războiul și a irosit resursele, viețile americanilor și a confirmat că SUA nu mai este hegemonie!
Trist că UE este ca o virgină de 17 ani dezbrăcată intr-o cameră de „viețași”!
Au murit și au fost răniți soldați americani datorită informațiilor transmise de către federația rusă iranului, în schimb camarila trumpistă se face că plouă.