G4Media.ro

Raed Arafat susține că datele din SUA arată că a crescut numărul…

sursa foto: Pixabay

Raed Arafat susține că datele din SUA arată că a crescut numărul copiilor care dezvoltă diabet juvenil în urma COVID: Nu îl înţep o dată cu vaccinul, dar, cu siguranţă, se va înţepa o dată, de două, de trei pe zi pentru insulină pe toată viaţa

Medicul Raed Arafat afirmă că Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite ale Americii a făcut publice date care arată că a crescut numărul copiilor care dezvoltă diabet juvenil în urma infecţiei cu SARS-CoV-2. În acest context, Arafat aminteşte că, în condiţiile în care unele persoane se tem de efectele pe termen lung ale vaccinului, lumea medicală vorbeşte despre termenul „long COVID”.

„Vedem din ce în ce informaţii noi care apar, din păcate informaţia care a apărut la Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite care corelează infectarea la copii cu apariţia unui număr mai mare de copii cu diabet de tip I, diabet juvenil, care se pare că sunt studii şi analize făcute de către Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite care e un centru foarte serios, analizând foarte multe date din sistemul lor de asigurări şi unde spune că au apărut mai multe cazuri decât de obicei de diabet de tip I şi se corelează cu infectarea cu SARS-CoV-2. Deci iată-ne, noi tot timpul vorbim de vaccinarea şi efectul ei pe termen lung, dar uităm ce tot timpul am avertizat şi am spus nu eu, ci lumea ştiinţifică a spus acest lucru: atenţie, COVID-ul nu e o boală simplă, există aşa-zisul long COVID sau COVID-ul pe termen lung şi asta arată impactul COVID-ului pe sănătatea omului pe termen mai lung. Se pare că unul dintre aceste efecte, dacă continuă această analiză şi confirmă ce este deja publicat, unul din aceste efecte este apariţia la un anumit procent dintre copiii infectaţi cu SARS-CoV-2 a diabetului de tip I”, a afirmat Raed Arafat, luni seară, la B1 Tv.

El a menţionat că datele oferite de Centrul de Control din SUA indică o creştere de 2,6 ori a cazurilor, în timp ce alte studii arată o creştere de 30% a raportărilor de diabet de tip I la copiii care au trecut prim infecţia cu SARS-CoV-2.

Arafat a completat că există şi cercetători europeni „care se pare că merg pe aceeaşi idee”, conform căreia există o creştere a numărului complicaţiilor precum diabetul juvenil, care duce la dependenţa de insulină.

„Nu îl înţep o dată cu vaccinul, dar, cu siguranţă, se va înţepa o dată, de două, de trei pe zi pentru insulină pe toată viaţa. Odată pornită această complicaţie nu ştim încă dacă este temporar, ea de regulă este permanentă”, a explicat el.

El a subliniat că la copiii peste 12 ani vaccinul reduce apariţia reacţiilor inflamatorii grave şi s-a arătat convins că vor fi intensificate campaniile de informare pentru părinţi în ceea ce priveşte imunizarea copiilor.

„Nu trebuie să ne mire, pentru că la noi refuzăm şi vaccinarea pentru rujeolă, refuzăm şi vaccinarea pentru alte boli. Adică nu este o chestie care este caracteristică COVID-ului, este o chestie generală la noi refuzul vaccinării fără o motivare foarte clară ştiinţifică şi faptul că ascultăm ce ne zice unul şi altul care nu sunt deloc avizaţi în acest domeniu”, a adăugat medicul.

sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

89 comentarii

  1. Sa dea si studiile, altfel este FUD. Ceva la care se pricepe foarte bine.

    • Am gasit ceva.
      Repede a sarit, guvidu… e recent articolul:

      cdc.gov/mmwr/volumes/71/wr/mm7102e2.htm

      E vorba, oricum, despre Alpha & Delta.

    • scarboasa fiinta acest Arafat, din pacate platit si din banii mei

    • Din pacate nici un procuror nu are curaj / ordin sa il ancheteze pt inducerea panicii si zadarnicirea raspandirii kowidului 19toamna

      Alt „savant”, Rafilianul a zis ca nu exista nici un studiu care sa ateste ca ARB.IDOLUL are eficienta.

      El care spunea ca o sa introduca medicamente in farmacii ?!

    • Bineinteles ca exista studii pe Arbidol in Covid.
      Dar daca ordinul de sus e sa nu existe tratament ca sa moa.ra cat mai multi, asta e, cri.minalii psi.hopati se conformeaza, ca doar nu au constiinta…

    • Pe de o parte susțineți că vaccinul nu trebuie introdus în corp , însă văd că susțineți că trebuie introdus Arbidolul. Cum vine asta?

    • Sunt un postac plătit să mint si să manipulez,vă rog să nu mă băgați in seamă.

    • De fiecare dată când va arat cât de penibili sunteți dvs propagandistii anti occidentali deghizați în antivaxeri, începeți diversiunile.

    • Dragy, mincinos penibil, te dai rotund dar esti gol pe dinauntru.
      Parerea ta nu conteaza.

    • De ce , ca spuneți dvs? Păi nu vede toată lumea ce bazaconii spuneți, cine va mai crede?

    • Hai las-o jos că măcăne….
      Până acu un an copiii nici nu făceau Covid și într-un an deja au făcut diabet în urma covid…
      Dar doar copiii, adulții nu
      Și doar când s-a dat drumul la vaccinarea 5-11 ani

    • Iar schimbați vorba când nu va convine. Știți dvs mai bine decât experții în domeniu. Vedeți-va de treabă, nu vedeți că bateți câmpii?

    • AR TREBUI PUS EMBARGOU IN TOATA MEDIA PT ACEST biped.
      DACA RAFILA A AMUTIT PE SUBIECTUL arafat, PRESA AR TREBUI SA NU-I MAI CAUTE IN COARNE.
      ASTA, DACA NU CUMVA ESTE ” IMPUSA” APARITIA CU CONSECVENTA A bipedului arafat.

    • Dle care îmi foloostit numele, vadcă că mă „iubește” toată lumea d-voastră, a propagandiștilor anti occidentali deghizați în anti vaccinare. Puteți să folosiți numele meu cat doriți, oricum nu îmi schimbați mie comentariile și nu îmi impuneți ce sa scriu. Întrebarea e de ce aveți nevoie de aceasta diversiune? Pentru că nu sunteți in stare sa mă combateți și aveți nevoie de diversiuni să mă discreditați. De ce trebuie să mă discreditați? Pentru că spun adevărul și asta va deranjează. Daca n-ar fi așa, m-ați lăsa în pace.

    • întrebarea care se pune este : diabetul juvenil apare din cauza ?
      01 Sedentarismului datorat unei izolări defectuoase fără inactivitate ?
      02 Stresului ( mănâncă mai mult ) ?
      03 învățământului online fără pauze de sport ,în SUA fiind cel mai dezvoltat învățământ online ?

  2. Arafateeeee, cine te mai crede??? Ti ai pierdut credibilitatea, mai bine te ai retrage.

  3. Asteptam cu nerabdare studiile rigu.roase care sa demo.nstreze ca:

    1. Predispozitia la diabet nediagnosticata anterior nu creste probabilitatea de Covid simptomatic (mare minune sa nu fie asa, avand in vedere ca diabetul si obezitatea merg mana in mana, iar obezitatea e risc major la Covid).

    2. Vaccinarea nu predispune si ea la diabet. In caz ca totusi predispune (mare minune sa nu aiba acelasi efect), in ce proportie?

    • Mda, exact ce spuneam… Arata o corelatie, dar nu cauzalitate:

      The fin.dings in this rep.ort are sub.ject to at lea.st four limita.tions. First, the def.inition of diab.etes might have low spec.ificity because it used a single ICD-10-CM code, did not include lab.or.atory data at the time of dia.gnosis, and could not rel.iably distin.gu.ish betwe.en type 1 and type 2 diab.etes. Seco.nd, patients infected with SARS-CoV-2 with.out a COVID-19 dia.gno.sis or doc.um.ented positive test result might be mi.sclas.sified as not having COVID-19. Third, the pre.sent ana.lyses la.cked info.rma.tion on cova.riates that could have af.fected the as.sociation betwe.en COVID-19 and incident dia.betes, includ.ing predia.betes, race/ethn.icity, and obe.sity sta.tus. Final.ly, esti.mated as.soci.ations are only represe.ntative of persons aged <18 years se.eking care included in these com.mercial claims dat.aba.ses and not of pe.diatric pop.ulations with SARS-CoV-2 infection without com.mercial health insu.rance or who do not se.ek health care.

    • Studiile sunt riguroase dl. altu, faptul că dvs nu înțelegeți ce scrie in ele sau faceți interpretări răuvoitoare nu înseamnă că nu sunt.
      Și nu mai dezinformați că vaccinarea predispune la diabet, nu scrie nicăieri așa ceva.

    • Drafy, incep sa suspectez ca ai o placere perversa sa demonstrezi de fiecare data ca esti ana.lfabet functional. Noi ne-am prins deja, dar hai sa nu ne c*c*m in placerea omului…
      Continua.

    • Da dl altu iar dvs sunteți un expert care știe mai bine decât cercetătorii in domeniu. Chiar nu vă dați seama cat sunteți de penibil? Că eu spre deosebire de dvs nu pretind nimic, doar citez informații oficiale, date științifice, dvs sunteți cel care pretindeți că știți mai multe decât oamenii de știință.

    • Drahy = NUL.

    • Ok, mai aveți și altceva de spus? Mă gândeam eu. Puteți să mergeți la culcare atunci

  4. De fapt nu spune asta ci:

    „Children With Covid Face Increased Risk Of Diabetes, CDC Finds”.

    Creste riscul de a face diabet, asta nu inseamna ca il si fac.

    • De fapt poate fi exact invers:

      „Children with risk of diabetes face increased Covid risk”…

    • Raed,daca tot esti „la butoane” vreau sa stiu:
      -cati copii au murit de covid?
      -ce comorbiditati aveau?
      LASATI COPIII IN PACE!!!
      Astept raspuns aici.

    • Degeaba incercati din răsputeri să mistificati realitatea și să răstălmăciți studiile academice, nu va mai crede nimeni pentru că toată lumea a realizat că sunteți doar niste propagandiști obosiți și triști

    • Degeaba incercati din răsputeri să mistificati realitatea și să răstălmăciți studiile academice, nu va mai crede nimeni pentru că toată lumea a realizat că sunteți doar niste propagandișți.

    • Ti-a întârziat 2 minute afișarea și ai dublat-o? Tare ofticat tre sa fi fost. Noi ăștilalții , cărora nici măcar nu ni se publică, cum să fim? Mie, personal mi-au dezvoltat răbdarea și mi-am îmbogățit repertoriul de „urări”

    • Câtuși de puțin. Și mie mi-au întârziat anumite comentarii, altele n-au apărut deloc. Le-am rescris fără să acuz că ma cenzurează oculta mondială. E normal sa existe astfel de filtre, așa cum e normal sa existe un limbaj civilizat, fără înjurături cum aveți dvs propagandiștii in repertoriu. Învățați să vorbiți omenește și nu o sa mai fiți frustrați.

    • Da,Draggy,beneficiile sunt mai mari decat riscurile privind global. La nivel de individ,dc ti se intampla,riscul e 100%.
      Fiecare tre lasat sa aleaga singurel,ca doar d’aia e pus sa semneze la vaccinare,d’aia nu raspunde nimeni dc o patesti.

  5. Cind incepe vaccinarea africanilor pe banii pfizer si moderna?

    • Ever. E agendă. Trebuie populație care sa ne înlocuiască după ce nu vom măi fi prin Europa, și America de nord. 😉

  6. Mai vorbim peste 5-10 ani. S-ar putea sa vedem de asemenea o creștere a bolilor autoimune la adolescenți. Doar sa avem răbdare.
    Cât despre long covid la vaccinați studiile nu sunt clare dacă persoanele vaccinate au vreun avantaj. La fel, sa mai așteptăm niște ani

    • Oricând poate să le cadă un asteroid în cap antivacciniștilor. Și uite-așa o să dispară prostia omenească de pe pământ.

  7. V-am mai spus,nu va culcati pe o ureche c-o sa se termine plandemia,poate o mica pauza la vara. Am spus-o de mai de mult,vor incepe propa.ganda cu copiii bolnavi pentru a convinge parintii sa-i duca la intepat precum cainii la veterinar. Jos labele de pe copii!Protejati-va copiii si nu acceptati asa ceva,ei sunt imuni la viroza asta,vorbiti din scoala in scoala,gradinita in gradinita,licee si o sa vedeti c-am dreptate. Sunt imuni. Nu accepati asa ceva,pana aici. Asta e linia rosie pe care nu trebuie sa-i lasam s-o calce. Lasati-ne copiii in pace!

    • Nu mai fiți iresponsabil, nu e o viroza din moment ce au murit 5 milioane de oameni și nu e nimeni imun, după cum s-a dovedit. Vedeți-va de înțepăturile dvs și de câinii dvs și lăsați oamenii care vor să-si protejeze copii de boală sa decidă singuri ce au de făcut, n-au nevoie de labele dvs.

  8. Normal. Majoritatea sunt obezi,ceea ce o sa li se intample si copiilor nostri daca-i mai tinem mult p’acasa.
    O alta cauza ar putea fi diabetul indus de coticoterapia din covid
    Alt motiv posibil ar putea fi hipoxemia,cunoscut fiind faptul ca pancreasul e sensibil la hipoxemie,sau poate chiar dauna provocata de furtuna citokinica.
    Ca sa zic asa,nimic nou sub soare. Asta e valabil si pentru adulti,sau de,incepe campania pt copii.

  9. mancarea sanatoasa tare in SUA =))))

    • Mai e ceva interesant de vazut cu cat a crescut procentul in Sua de copii autisti,pe ani,sunt grafice pe zeci de ani.E o adevarata epidemie. Si sunt si o groaza de copii diabetici,insulinodependenti de mici. Nu inteleg ce patesc aia aco,de ce au ajuns in halul asta din pinct de vedere medical. Si au si o groaza de cancere.

    • Ce legătură are cu faptul că s-au dovedit că dezvoltă diabet și în urma covid? De ce schimbați vorba și încercați să mistificati realitatea? Tot țineți sa convingeți lumea că nu există covid, că vaccinul nu e bun, vreți să se îmbolnăvesca cat mai multi, sa nu se termine pandemia, autoritățile și societatea să aibă de suferit, asta urmăriți cu propaganda dvs anti occidentală deghizată in anti vaccinare

  10. Pt asta, Arafat, ai pierdut și ultima bruma de respect.

    • Sigur, că îl umpkuserati de respect, dvs propagandistii anti occidentali deghizați în antivaxeri

    • E 11 ianuarie ora 7,30
      Raportul insp/cnsbt nu e publicat încă. Întârziere de cel puțin 4 zile.

  11. Consider ca inteparea copiilor cu o mizerie de tratament experimental facut ilegal prin constrangere este un atac la integritatea fizica a copiilor si o sa-i apar de agresori cu orice pret,cu orice risc. PUNCT!

    • Oameni buni motivul pentru care tai frunze la caini zilnic pe net este ca nu sunt in stare sa fac ceva mai bun cu viata mea de ratat in timp ce altu imi reguleaza nevasta salbatic. Apropo ala de mai sus e clona.

    • Vai draggy/darwin,iar m-ai umilit,mi-ai aratat tu,wow,postacel pe 50 de bani comeentariul. Nimeni nu te crede,poate vad si sefii tai ca nu esti bun de nimic,degeaba min.ti si mani.pulezi,nu te crede nimeni,te citim in gluma sa vedem ce incerci sa mai min.ti

    • Draggy/darwin postacu’ cu 100 de nick-uri. 5 bani-10 bani comentul

    • Sunteți penibil dom Calache ați început să vă certați singur.

    • Calache zis balaoache e un propagandist ordinar, ar trebui batut pana ii creapa osul. Un tembel

  12. Recent, de la domnu’ sef la Pfizer:

    Scoateti spatiile, altfel nu pot sa postez URL-ul fara sa astept 2-3 ore pana imi afiseaza comentariiul.
    video .twimg . com/ext_tw_video/ 1480572820249796608 /pu/vid/480×270/ scCYvNUplxW0n3T8. mp4?tag=12

    • *comentariul
      „2 doze ofera foarte putina protectie, 3 doze cu boosterul ofera protectie buna impotriva spitalizarii si a mortii, si mai putin impotriva infectarii”

    • *comentariul
      „2 d.oz.e ofera foarte putina protectie, 3 do.ze cu b.oost.erul ofera protectie buna impotriva sp.it.aliza.rii si a m.ort.ii, si mai putin impotriva in.fe.ctar.ii”

    • Așa e dl.lol, moralist de serviciu, e știut de mult. Vaccinul oferă mai multa protecție decât lipsa lui în cazul infectării și o foarte bună protecție în cazul îmbolnăvirii

    • Postarea originala de pe Twitter a fost stearsa, insa linkul de mai sus este sursa directa a clipului si inca functioneaza.

    • Bai Draggy, ce zici de astia care nu sunt înțepați dar de doi ani nu s-au îmbolnăvit deloc ? Cum îți explici asta ? Și de mers prin mulțimi au tot mers, deci asta cu izolatul pica .

    • @Draggy Te anunt cu ceva parere de rau ca esti bolnav psihic pentru ca:
      1) Ziceai ca nu-mi mai raspunzi si acum o faci
      2) Tocmai ce a zis bastanul de la Pfizer ca 3 doze + un booster (cel pe care il scot in martie) n-o sa te protejeze de infectare, nu inteleg de ce bani campii cu „mai multa protecție decât lipsa lui în cazul infectării”

  13. Sunt multe cauze , da și covidul este una dintre ele. Cei care aleg sa nu își vaccineze copiii îi expun inutil acestui risc. Simplu ca buna ziua.

  14. Mda, aproape ca m-ai convins.
    Inainte sa imi duc fiul la injectat, prefer sa vad care sunt efectele secundare dupa boosterul cu numarul 100. Am timp suficient sa astept.
    Btw, cat mai e durata de „protectie”, 6 luni sau 4?

  15. Clona poate fi ușor recunoscuta,e mai proasta

  16. Draggy/darwin(+100 de nick-uri ale tale),lupta postac,scrie neincetat,50 bani comentul,baiat de la GCS,poate te mai crede cineva,cine stie.

  17. Mă bufnește și râsul. Sunteți o gloată de propagandisti, toți o apă și-un pământ și va poticniți de mine.

  18. Oameni buni motivul pentru care mint zilnic pe net este ca nu sunt in stare sa fac ceva mai bun cu viata mea de ratat in timp ce altu imi reguleaza nevasta salbatic. Apropo,ala de mai sus nu e clona,tot eu sunt,postacul de la gcs!

    • Se vede foarte bine cine nu e in stare de nimic, dvs propagandiștii anti occidentali deghizați în antivaxeri. De aceea apelați la diversiuni, să mă discreditați pentru că vă incurc rău de tot. La urmă însă se alege praful de propaganda dvs și asta e cel mai important

  19. Draggy,dar cu expunerea la efectele adverse ale vaccinului cum stam? Miocardite,sdr Guilen-Barre,simptome covid-like,trombi,inflamare ganglionara,nevrite,posibile autoimune…
    Chiar azi mi-a relatat o doamna ca arw tot bratul umflat dupa faimosul booster
    Vezi tu,multe efecte adverse oamenii nu le mai rapoeteaza sau sunt bagate sub pres.
    E un risc asumat individual si pentru cel ce nu se vaccineaza si pentru cel ce se vaccineaza. Fiecare tre sa faca cum considera ca e mai bine,in cunostinta de cauza.

  20. Păi altceva mai știți? Și nu mai vorbiți de nevaccinați, multi sunt oameni onești, pe când dvd nu sunteți decât niște propagandisti ieftini, nu va interesează de oameni ci de propaganda anti-Occidentala deghizată in anti vaccinare

  21. Sunt cercetări care arată că efectele adverse ale vaccinului se manifestă în extrem de puține cazuri comparativ cu aceleași efecte cauzate de boala însăși. Beneficiile depășesc cu mult riscurile in cazul vaccinurilor. Nu mai dezinformați și lăsați oamenii să aleagă în cunoștință de cauză.

  22. SUA – 330 milioane pop.u.lație – 100 decese puse la Covid
    România – 19 milioane – 6 decese, după r.eg.ula de 3 simplă

    Merită să vaccinezi milioane de copii săn.ătoși pentru 6 p.ote.nțiale decese la copii cu prob.leme ?
    Po.ve.stea cu diabetul după Covid la copii este o minciună halu.cinantă, tot ce a zis Ar.ah.at a fost cu „se pare că”, știe că minte gun.oiul, nu își asu.mă.

    • Cifre pentru cei până la 19 ani, de când a apărut Covid până în prezent.

    • Bine dl. fricos, am înțeles, experții și cercetătorii mint și dvs spuneți adevărul. Luați cu xanax, să nu vi se facă rău.

    • Postac plățit, ai copii?
      Probabil nu, ar fi trist să ai urmași. Nu ți-e rușine să le spui altora cum să își îngrijească copiii ? Grețoasă creatură ești.
      Ești plătit degeaba, vaccinarea pe care o visați la copii a eșuat înainte să înceapă. Declarația asta a lui Ar.a.h.at i-a pus capac, orice persoană rațională face invers decât vrea gunoiul ăsta.

  23. E dreptul dvs sa numiți așa studiile academice iar pe.mine să mă jigniți pentru ca fac referire la ele, dar cine credeți că vă ia în seamă?

  24. Nu, acum eu ma distrez cu dvs și va răspund la comentariile pe care le-ați făcut mai devreme, când eram și unii și alții la munca, cu deosebirea că dvs făceați propagandă, eu aveam treaba mea și nu puteam sa vă răspund atunci

  25. Cred că dvs ați căzut, și nu pe capete, ci in cap.
    De oboseala, d-aia și vedeți căprioare cu gândul la mielu. Mergeți mai bine și va culcați, mai e și mâine o zi și trebuie forte proaspete pentru propaganda pe care o faceți.

  26. Ia o pauza de prostie daca poti desi nu cred. Sarantocule

  27. 318 Athlete Cardiac Arrests & Deaths in 2021 After COVID Vax. Da,cam cad ca mustele!

  28. Pentru toti obedientii, Pfizer a venit cu un cadou : antibody-dependent enhancement. Nu este pentru prima data cand mor oameni din cauza acestei companii.

  29. S-au activat postacii de la grupul de comunicare strategica,draggy te ia cu dumneavoastra si apoi inceraca sa duca discutia in derizoriu prin jigniri,injuraturi.Ba,lasa ti copiii in pace,crim*inalilor! Se moare in dra.ci de la vaccin iar astia au gasit cica diabet la copiii nevaxxati. Ce minciuni ordinare.

  30. Tartanul,draggy,darwin,dumnezeu,alien,gigi,emoticon,andrei,cio…postaci pe bani.Repet pentru sefii vostri,mari cre*tini sunt de va mai tin pe aici,mize*rabililor,si ei si voi! Nu dati randament,nu mai mintiti pe nimeni.Draggy,bosc*hetarule cu 100 de nick-uri. Cat puteti minti! Jos labele de pe copii ca iese deranj!

  31. Nu acept sa ne faca asa ceva copiilor. M am intepat dar booster nu mai fac si pe copii sa nu puna mana. Gata

  32. „Se pare ca sunt studii si analize”. Si a crescut numarul pentru ca si de la 3 la 4 e crestere, ba chiar mare.
    Absolut penibil.

  33. Diabetul zaharat de tip I, „juvenil”, se poate diagnostica la omul tanar (câteva luni – 45 ani).
    Am prieteni diagnoticati la 5 ani, 16 ani, 34 ani și chiar 43 ani.
    Daca trecerea prin covid ar fi provocat distrugerea celulelor beta-pancreatice, cele care elaborează insulina, AR FI CRESCUT INCIDENTA diabetului insulino-dependent la tinerii de PESTE TOT IN LUME: Japonia, China, India, Pakistan, Iran, Afghanistan, Turcia, Rusia, Bulgaria, republica Moldova, Romania, Ungaria, Polonia, Cehia, Germania, Franța, Grecia, Italia, Malta, Spania, Portugalia, UK, usa, Canada samd, etc…
    Cum insulina este decontată de stat, fiind medicament esențial, guvernele ar fi urlat ca este o problema de sănătate a populației.
    Acum, ce-i spunem tipei (nu a făcut covid) care a făcut DZI la câteva luni după administrarea preparatului imunostimulator cu acid ribonucleotidic specific „teapa”? Ghinion!

  34. Cit de nesimtit sa fii ca sa folosesti asa ceva (un studiu neconfirmat de altele), ca sa promovezi vaccinarea unei categorii care n-are nevoie de vaccin? Cam ca Harap Alb-Negru de nesimtit.

  35. În portbagaj cu toți copiii. Asa ii putem proteja (dar mai ales pe noi) și de covid și de diabet.