Home » Analize » Putin, discurs delirant. Liderul de la Kremlin pretinde că Rusia „nu a vorbit niciodată despre folosirea armelor nucleare” / Occidentul participă la un joc „periculos, murdar și mortal”

Putin, discurs delirant. Liderul de la Kremlin pretinde că Rusia „nu a vorbit niciodată despre folosirea armelor nucleare” / Occidentul participă la un joc „periculos, murdar și mortal”

27 oct. 2022
Putin, discurs delirant. Liderul de la Kremlin pretinde că Rusia „nu a vorbit niciodată despre folosirea armelor nucleare” / Occidentul participă la un joc "periculos, murdar și mortal"
Sursa foto: Kremlin.ru
Ascultă articolul

Președintele rus Vladimir Putin a pretins joi, în cadrul unui discurs anual la Clubul de discuții Valdai, un think-tank pro-Kremlin cu sediul în Moscova, că „noi (Rusia – n.r.) nu am vorbit niciodată despre folosirea armelor nucleare”.

În discursul său, Putin se îndreaptă spre cultura occidentală, despre care spune că le suprimă pe toate celelalte. El a acuzat Occidentul că participă la un joc „periculos, murdar și mortal”.

De asemenea, Putin a spus că Occidentul vede mâna Kremlinului în tot ceea ce vine din Rusia. El a mai spus că așa-numita „cultură a anulării” („Cancel Culture” – n.r.) „anihilează tot ceea ce este viu și creativ” și „împiedică creșterea gândirii libere”.

„Ar trebui să se gândească mai bine… nu pot pur și simplu să arunce vina asupra Kremlinului”, susține președintele rus.

El citează apoi cartea lui Fiodor Dostoievski, „Posedatul”, spunând „Pornind de la libertatea nelimitată, am ajuns la despotismul nelimitat”.

Acesta este punctul în care se află acum Occidentul, pretinde Putin.

„Istoria va îndrepta totul. Nu va anula cele mai mari genii recunoscute ale culturii mondiale”, a avertizat liderul de la Kremlin.

Apoi, Putin a criticat democrația occidentală.

- articolul continuă mai jos -

„Este caracteristic pentru ei încă din perioada colonială, deoarece ei cred că toată lumea este inferioară standardelor, în timp ce doar ei aparțin elitei”

Putin și-a început discursul prin a spune că nu există „unitate” în Occident – adăugând că au existat „mai mulți pași spre escaladare” în ultimele luni.

„Ei alimentează războiul din Ucraina, escaladează provocările în jurul Taiwanului, destabilizează piețele mondiale de alimente și energie”, spune el.

„În ceea ce privește ultima, nu a fost ceva deliberat, nu ne îndoim de asta, ci s-a datorat unor erori sistemice”, susține liderul de la Moscova.

Putin adaugă că Occidentul „își impune valorile, modelele de consum, caută să standardizeze aceste modele” în lume.

El a spus că o „amenințare directă” la adresa Occidentului este „apariția unor modele sociale alternative” – care, în opinia sa, sunt „mai atractive”.

Putin a spus că acest lucru este răspândit în paginile revistelor științifice din SUA, dar cei de la putere nu vor să asculte.

Liderul rus a spus apoi că dacă cultura occidentală vrea să introducă „zeci de genuri și parade ale mândriei (LGBT – n.r.)”, atunci „să o facă”.

„Dar ei nu au dreptul să ceară ca alții să le calce pe urme”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și