Home » Analize » Proteste în Kazahstan pe fondul creșterii prețurilor la gaze / Serviciile de mesagerie Whatsapp, Telegram şi Signal au fost închise

Proteste în Kazahstan pe fondul creșterii prețurilor la gaze / Serviciile de mesagerie Whatsapp, Telegram şi Signal au fost închise

Proteste în Kazahstan pe fondul creșterii prețurilor la gaze / Serviciile de mesagerie Whatsapp, Telegram şi Signal au fost închise
Sursa: News.ro
Ascultă articolul

Poliţia din Kazahstan a folosit marţi grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene pentru a dispersa o manifestaţie împotriva creşterii preţului la gaze care a reunit câteva mii de persoane la Almaty, capitala economică a acestei ţări din Asia Centrală, notează Agerpres, care citează AFP.

Doi corespondenţi ai AFP, care au văzut tirurile poliţiei, au numărat cel puţin 5.000 de persoane la protest, în această ţară autoritară unde asemenea adunări sunt rare.

- articolul continuă mai jos -

Serviciile de mesagerie Whatsapp, Telegram şi Signal au fost inaccesibile în cursul serii în Kazahstan, unde proteste au izbucnit cu începere de duminică în mai multe oraşe.

Preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, s-a adresat cetăţenilor îndemnându-i „să dea dovadă de prudenţă” şi „să nu cedeze provocărilor”.

Pe fondul furiei după o creştere a preţurilor gazului petrolier lichefiat (GPL), mişcarea a început în oraşul în oraşul Zhanaozen, în vestul acestei ţări bogate în resurse naturale, înainte de a se extinde în marele oraş regional Aktau de pe malul Mării Caspice.

Zhanaozen a fost în trecut scena mai multor violenţe care au zguduit Kazahstanul de la independenţa sa de URSS în 1991. În 2011, cel puţin 14 lucrători de la o exploatare petrolieră şi-au pierdut viaţa atunci când poliţia a reprimat o manifestaţie contra condiţiilor de muncă grele şi nivelului mic al salariilor.

În cursul serii, autorităţile au anunţat că vor acorda o reducere a preţului GNL fixându-l la 50 de tenge (0,1 euro) pe litru în regiune. Cu toate acestea, această promisiune nu a dus la dispersarea manifestanţilor.

Kasîm-Jomart Tokaev, la putere din 2019, a fost ales drept succesor de liderul istoric Nurzultan Nazarbaev, în vârstă de 81 de ani, care a condus Kazahstanul timp de treizeci de ani din 1989 şi îşi păstrează influenţa.

Sursa: News.ro

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole