Home » Articole » Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

1257
Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni
sursa foto: Facebook/ Prefectura Hunedoara
Ascultă articolul

Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni şi Livezeni au declanşat, miercuri dimineaţa, un protest spontan şi au refuzat să intre în subteran, solicitând garanţii pentru plata adaosurilor salariale pe care ar trebui să le primească cu ocazia Sărbătorilor Pascale, transmite Agerpres.

Conform contractului colectiv de muncă, minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) ar urma să beneficieze de două prime, unA pentru a marca Vinerea Mare, iar cea de-a doua pentru Paşte, valoarea acestora urmând să fie stabilită pe baza negocierilor dintre sindicat şi administraţie.

- articolul continuă mai jos -

Conducerea CEVJ s-a deplasat, luni dimineaţa, la sucursalele miniere pentru a discuta cu protestatarii.

De asemenea, preşedintele Consiliului de Administraţie al CEVJ, Andrei Poşa, a confirmat, pentru AGERPRES, că poartă discuţii cu reprezentanţii Sindicatului Muntele, la Bucureşti, pe tema solicitărilor formulate de mineri.

CEVJ numără circa 2.000 de angajaţi care lucrează la minele Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la Termocentrala Paroşeni, unde se utilizează cărbunele extras de la cele patru exploatări.

Minele Lonea şi Lupeni ar urma să fie închise până la finalul anului, însă termenul este considerat nerealist de către Sindicatul Muntele.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole