Home » Anchete » CNA a menținut decizia de retragere a licenței Realitatea TV / Protest cu 150-200 de oameni în fața CNA după închiderea Realitatea Plus / George Simion la protest: Bolojan pune pumnul în gură oricărei opoziții, ne retragem din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

CNA a menținut decizia de retragere a licenței Realitatea TV / Protest cu 150-200 de oameni în fața CNA după închiderea Realitatea Plus / George Simion la protest: Bolojan pune pumnul în gură oricărei opoziții, ne retragem din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

8313
CNA a menținut decizia de retragere a licenței Realitatea TV / Protest cu 150-200 de oameni în fața CNA după închiderea Realitatea Plus / George Simion la protest: Bolojan pune pumnul în gură oricărei opoziții, ne retragem din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Protest la CNA. Credit foto: Inquam Photos / Alexandru Nechez
Ascultă articolul

Update 16.10: CNA a respins cererea de rediscutare a plângerii Realitatea Plus împotriva deciziei de retragere a licenţei audiovizuale

Update 14.20: Membrii CNA s-au reunit în ședință și discută dacă acceptă o cerere de rediscutare a cazului Realitatea Plus, potrivit transmisiunii LIVE a instituției

Update 13.17: George Simion a intrat în sediul CNA și cere să participe la ședința CNA

- articolul continuă mai jos -

Update 13.10: La protest au mai rămas circa 50 de persoane

Update 12.15: Liderul extremist George Simion a ajuns la protestul de la CNA. El a susținut că ridicarea licenței ”este o decizie motivată politic pentru că nu ați vrut să pupați condurul. Sper să nu interzică și partidele. Ilie Bolojan pune pumnul în gură oricărei opoziții. Am venit alături de parlamentarii AUR să fim alături de televiziunea poporului. Am anunțat toți partenerii. Dacă va fi nevoie ne vom retrage în formă de protest membrii din organizațiile internaționale care protejează libertatea de exprimare – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a OSCE, vom merge până la capăt”

Update 11.30: La CNA au ajuns circa 150-200 de oameni, potrivit reporterilor aflați la fața locului

Articol inițial: Câțiva oameni au ajuns miercuri dimineață în fața Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru a protesta față de ridicarea licenței televiziunii Realitatea Plus, după cum arată chiar transmisia live a postului controlat de afaceristul Maricel Păcuraru. În ciuda prezenței scăzute, moderatoarea emisiunii de la ora 10.00 a anunțat că la CNA se desfășoară un ”protest uriaș”.

Reamintim că CNA a decis marți retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea Plus, din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024. Decizia administrativă a CNA poate fi atacată în instanță de reprezentanții televiziunii controlate de Maricel Păcuraru, dar este executorie, a declarat pentru G4Media președintele CNA, Valentin Jucan.

”Postul își va înceta emisia după ce vom redacta decizia și o vom trimite către operatorii de cablu și furnizorii de internet”, a spus Jucan pentru G4Media.

Anca Alexandrescu, realizatoare de emisiuni la Realitatea Plus, a declarat după decizia CNA că ”vom continua să emitem online”. Ea a denunțat un presupus act de cenzură, potrivit site-ului companiei. Valentin Jucan a declarat însă pentru G4Media că televiziunea nu va putea emite online, decizia de retragere a licenței urmând să fie transmisă atât către cabliști, cât și către furnizorii de internet.

Potrivit Legii Audiovizualului, CNA poate retrage licenţa unei televiziuni sau unui radio dacă aceasta nu face dovada achitării amenzilor în termen de şase luni de la data aplicării.

Forul audiovizual a analizat în şedinţa publică situaţia amenzilor neplătite a posturilor de televiziune din România. În urma raportului prezentat, s-a constatat că Realitatea Plus are numeroase amenzi neplătite din anul 2024. Cu toate acestea, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţă, Realitatea Plus îşi plătise amenzile pentru anul 2025.

Realitatea Plus este televiziunea cu cele mai multe amenzi din ultimii ani.

Televiziunea e controlată de Maricel Păcuraru, finanțator al campaniei AUR, după cum a dezvăluit G4Media în exclusivitate.

În luna martie, Direcția Antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) anunța într-un comunicat că a găsit indicii de fraudare a bugetului de stat în cadrul grupului de firme din jurul televiziunii Realitatea Plus.

Inspectorii acuză în comunicatul citat utilizarea unor „circuite artificiale” menite să evite plata taxelor și să protejeze activele în fața executărilor silite.

Comentarii
  • Of, dacă ar înțelege amărâții ăștia care se lasă mani-p-u-l-ați de mizeria asta de televiziune că păcuraru ăsta n-are nici măcar o urmă de patriotism în sânge ci doar l-a folosit pe id-i-o-tul util, aka diliul cg, ca să-și acopere furăciunile…

  • Popa Buchholzer Marius

    ” …. Prezent la protestul de la CNA alături de alți membri AUR, George Simion anunță că „dacă va fi nevoie ne vom retrage în formă de protest membrii din organizațiile internaționale care protejează libertatea de exprimare – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a OSCE”……”

    Kafka frate! Semiom se retrage in pestera! Dar unde nu e, nimic nu e! Iar la Semiom nici macar maro!

  • Nu-i stres. Le mai rămân Cartoon Network și Taraf tv.🤭👍

  • Să-i lase să emită în online să vedem cîți abonați or să aibă.Abia atunci vedem adevărata față a acestor lătrători.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole