Proprietățile tămăduitoare ale unui obicei la îndemâna oricui: Desenatul terapeutic detoxifiază mintea de lumea digitală și ne conectează cu propriile emoții

Desenul este, fără îndoială, cea mai veche formă de artă vizuală, iar acum este redescoperită de terapeuți pentru proprietățile ei tămăduitoare, scrie BBC. Cel mai vechi desen cunoscut al unui om a fost descoperit în 2021 la Peștera Blombos, în Africa de Sud: în urmă cu aproximativ 73.000 de ani, o mână umană a luat un creion ocru și a sculptat un desen cu hașuri încrucișate pe un fulg de piatră de silcret.

Mediul desenului este întipărit în noi toți. Este primul nostru mijloc de exprimare și de creativitate, spune Julia Balchin, directoarea Școlii Regale de Desen din Londra: „Ca și copil, înainte de a putea vorbi, de a merge sau de a citi, poți desena. Așadar, acesta este adesea primul nostru mod de exprimare”.

Desenul a fost întotdeauna vital pentru practica fiecărui artist, de la Renaștere – când desenul a înflorit, iar Leonardo da Vinci a creat studii anatomice detaliate ale corpului uman – până în zilele noastre, când artiști precum filmele puternice ale lui William Kentridge create cu ajutorul desenelor și desenele lui Tracey Emin care își exprimă durerea și singurătatea personală.

Deși popularitatea desenului „a fost în creștere și descreștere de secole”, Balchin identifică un declin profund în anii 1970, când lumea academică a artei l-a considerat „foarte demodat” – în special desenul de viață – și școli precum Slade și Royal Academy au încetat să-l mai predea. Școala Regală de Desen (RDS) a fost înființată în 2000 pentru a aborda această problemă și pentru a fi „un loc în care artiștii și oamenii care doreau să deseneze puteau veni să deseneze”.

Desenul se bucură din nou de popularitate – apreciat pentru calitățile sale terapeutice și pentru sentimentul de „flux” pe care îl generează, mai ales de la închiderile din timpul pandemiei. Numărul de studenți (online) la RDS, s-a dublat în 2020, de la 1.000 de studenți pe săptămână, și a crescut constant până la 3.000 în prezent, desenul de viață reprezentând mai mult de jumătate din cele patru module ale sale: „Cred că asta a arătat că a existat o dorință reală de atingere și contact uman”, spune Balchin. „Dacă oamenii nu puteau fi în preajma altor oameni, îi desenau în schimb”. Studenții au confirmat că a ajutat la bunăstarea mentală. „Mulți au venit pur și simplu pentru asta… pentru a încetini ritmul vieții”.

Luarea unui creion sau a unui cărbune și realizarea de semne în mod conștient ne conectează la abilitățile noastre haptice, sau la simțul tactil, și oferă un răgaz sau o odihnă din scurgerea digitală neîncetată, ceea ce este important pentru sănătatea mintală. În Marea Britanie, terapia prin artă poate fi experimentată chiar de unii prin intermediul NHS.

Când artista Emily Haworth-Booth s-a îmbolnăvit de scleroză multiplă, nu a mai putut lucra. Încercarea de a citi sau de a scrie o trimitea „într-o stare disperată”, povestește ea în Ways of Drawing (o carte din 2019 a RDS). Ea a descoperit că desenul conștient „a devenit un fel de ancoră pe care puteam să o arunc pentru a mă împământeni, pentru a mă liniști… Eram „aici”, realitatea era solidă”. Desenul „mi-a redus în mod vizibil anxietatea și mi-a încetinit respirația”. Acest lucru a permis „vindecării să aibă loc”, spune ea. După o ședință de desen, a simțit „ușurarea și adrenalina de endorfine pe care am simțit-o după, să zicem, un curs de yoga sau o ședință de psihoterapie foarte utilă”.

Claire Gilman, curator-șef la Drawing Center din New York, a văzut, de asemenea, cum pasiunea pentru desen a crescut în timpul închiderii și a continuat să crească de atunci: „La acea vreme, artiștii se întorceau la desen din mai multe motive – inclusiv pentru că erau excluși din studiourile lor”, dar recunoaște că „dorința de a lua un stilou sau un creion și de a-ți transpune imediat sentimentele pe hârtie”, în special în „momente de încercare”, are un farmec universal.

Gilman și Roger Malbert, curator și scriitor de artă contemporană, au colaborat pentru a produce Drawing in the Present Tense, o prezentare bogat ilustrată a „diverselor abordări ale desenului”. Lucrările celor 74 de artiști contemporani selectați reflectă, printre altele, „rolul desenului ca modalitate de abordare a traumelor și neliniștilor sociale personale”.

Malbert descrie scopul desenului ca fiind acela de „a te învăța să privești, și să privești lumea în mod diferit. Dacă înregistrezi ceea ce vezi… aduci lumea în conștiință într-un mod foarte direct. Acest lucru este la dispoziția oamenilor care desenează în întreaga lume”. Gilman crede că desenul, în special, oferă „o ușurare față de privitul la ecrane, de care suntem atât de dependenți. Un curs de desen de viață, în special, te forțează să privești lumea – una care nu este mediată de un ecran – și să o traduci”.

Proprietăți vindecătoare

Artistul chinez Zhang Yanzi este prezentat în carte. Dragostea ei pentru „medicină și bunăstarea spirituală” îi infuzează desenele delicate ale măștilor chinezești și ale părților de flori, care înfățișează „interacțiunea misterioasă a fenomenelor mentale și fizice și afecțiunile minții și ale corpului”. Zhang crede că arta are „puterea de a atenua suferința psihologică”.

Malbert se raportează la ideea proprietăților vindecătoare ale desenului: „Întotdeauna am desenat într-un mod ușor terapeutic”, spune el. „Când desenez din natură, consider că timpul concentrat stând într-un mediu natural, desenând… îmi îmbunătățește cu siguranță starea de spirit.” El îl compară cu yoga „când nu te gândești la nimic altceva” și consideră (ca și Balchin) că poate fi „meditativ”.

Artistul John Hewitt spune că orice anxietate pe care o are cu privire la realizarea unui desen „prost” este compensată de plăcerea pe care o obține de la „o linie care curge perfect… modele și ritmuri neașteptate și alte mici reușite”.

Hewitt are o carieră îndelungată și distinsă ca profesor la Royal College of Art și ca artist de desene imaginative și detaliate. A realizat coperte pentru The Pogues, a desenat persoane care dorm în stradă în Manchester „pentru a sensibiliza publicul cu privire la problema persoanelor fără adăpost” și a fost singura persoană (în afară de echipa BBC) invitată să înregistreze ceremonia de comemorare a actorului Laurence Olivier la Westminster Abbey.

Succesul său mai amplu s-a construit din 2013, cu un desen postat (aproape) în fiecare zi pe Instagram. Imaginile sale pline de viață despre animale și viața din South Pennines sunt adesea desenate pe copite, întotdeauna în carnete de schițe de buzunar Moleskin – „piatra de temelie a practicii mele” – cu un stilou cu gel Pilot 0,5.

Cea mai apreciată postare a lui Hewitt de până acum a fost portretul unei pisici. Pisicile negre câștigă întotdeauna cele mai multe like-uri, spune el: „Greutatea cernelii, atunci când este văzută pe telefoane, are un impact mai mare, cred eu.” Nu au fost numai pisici drăguțe: a fost martor la scena atentatelor teroriste din 2005 de la Londra, dar nu avea un caiet de schițe, așa că a făcut 59 de desene din memorie, expuse ulterior la Muzeul Londrei. Și-a desenat mama în spital, în ultimele ei zile. „Am simțit că nu puteam face nimic altceva în mod pozitiv, așa că i-am desenat brațul, pernele, patul.”

Dar cum rămâne cu arta ca terapie pentru sănătate mintală? Cel mai aproape de asta sunt desenele pe care le face în nopțile cu lună plină. „Acestea îmi oferă o plăcere enormă și imediată, deoarece nu respectă niciun standard de desen „bun”. Nu am nicio idee despre cum arată până nu intru în casă: surpriza este răsplata.”

Artistul Charlie Mackesy a început să deseneze cu aviditate la vârsta de 19 ani, după ce cel mai bun prieten al său a murit într-un accident de mașină. „Am început să desenez ca un fel de reacție de tip Forrest Gump la traume”, a declarat el pentru GQ. „Am început să desenez… și pur și simplu nu mă puteam opri. A fost un mod de a procesa totul”. Cartea sa ilustrată din 2019, The Boy, the Mole, the Fox and the Horse (Băiatul, cârtița, vulpea și calul), a atras o armată de fani pentru desenele sale emoționante și omiliile despre viață și prietenie.

Desenul, spune Malbert, „te poate pune în contact cu lumea și cu tine însuți și poate schimba modul în care vezi lucrurile, fie că este vorba de… conflicte sociale, umanitate, emoții. Îți poate extinde raza de acțiune emoțională – și asta este destul de profund”.