Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Profesorii ar putea să justifice notele elevilor de la lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea verbală a copilului sau părintelui, potrivit proiectului ce vizează noul Statut al Elevului. Documentul a fost depus, joi, 1 februarie, la registratura Ministerului Educației, conform unui comunicat al organizației Salvați Copiii.
Concret, termenul pentru care părinții și elevii pot cere profesorilor să justifice nota de la lucrările scrise a fost triplat: de la maximum 5 zile la maximum 15 zile.
Dacă argumentele profesorului nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise. Directorul școlii va desemna alți doi profesori care nu predau la clasa respectivă și care vor reevalua lucrarea scrisă.
Art. 15 – „(3) Elevul sau, după caz, părintele, tutorele ori reprezentantului legal solicită, verbal, cadrului didactic să justifice rezultatul evaluării, în prezența elevului și a părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal, în termen de maximum 15 zile de la comunicare.
(4) În situația în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul, părintele, tutorele sau reprezentantului legal poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise. (…)”
Subiecte ușoare și note cât mai mari!