Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cristian-Vasile Terheș este primul nume de pe lista Alianței AUR pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Nu este membru AUR, ci al Partidului Național Conservator Român (PNCR). În vârstă de 45 de ani, Terheș se află acum la primul mandat de europarlamentar, funcție în care a fost ales în anul 2019 pe lista PSD.
Este preot greco-catolic de profesie, și a studiat Teologia la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, jurnalism la Fullerton College și comunicare la Santiago Canyon College, nota G4Media.ro într-un articol despre Terheș din martie 2019. La acea dată, Terheș locuia în Irvine, California, SUA, și era preot la misiunea Sfântul Ioan Botezătorul Orange County.
După ce a fost ales pe lista PSD în Parlamentul European, Terheș a părăsit formațiunea policită și s-a înscris în PNȚCD în mai 2020. Doi ani mai târziu, în mai 2022, a fost dat afară din PNȚCD deoarece nu își plătise niciodată cotizația de membru, a scris G4Media.ro la acea dată.
Din decembrie 2023 este membru și președinte al PNCR. Naționalist și conservator, Terheș a fost un susținător al referendumului pentru familia tradițională din 2018, a criticat „atacurile neomarxiste globaliste” la adresa UE și a fost un susținător al mișcării antivacciniste în timpul pandemiei de COVID-19.
Context: 15 partide politice și 7 candidați independenți se vor regăsi pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare 2024, care au loc în România duminică, 9 iunie. G4Media.ro a analizat listele cu candidați depuse la Biroul Electoral Central și vă prezintă candidații aflați pe listele partidelor sau alianțelor electorale, precum și candidații independenți. Le găsiți pe toate acestea aici.