Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-un bazar uriaș de la periferia capitalei Vietnamului, comerțul cu produse contrafăcute continuă să funcționeze aproape nestingherit, în ciuda măsurilor anunțate de autorități și a amenințării unor taxe comerciale din partea Statelor Unite, au constatat jurnaliștii Reuters în urma a două vizite realizate la piață, conform Fashion Network.
„Poliția vine o dată pe an cu echipe de televiziune. Filmează confiscarea mărfii dintr-un magazin, apoi totul revine la normal”, a declarat o vânzătoare care expunea tricouri polo false Ralph Lauren în piața en-gros Ninh Hiep din Hanoi.
Piața Ninh Hiep se numără printre cele aproximativ 30 de „piețe notorii” la nivel global identificate de Office of the United States Trade Representative în cel mai recent raport anual privind contrafacerea și pirateria.
Raportul menționează și platforme de streaming precum MyFlixerz, despre care autoritățile americane susțin că ar opera din Vietnam și ar atrage sute de milioane de utilizatori lunar prin distribuirea ilegală de filme și seriale. Deși autoritățile vietnameze au anunțat o campanie împotriva pirateriei online, platformele erau încă accesibile pe 27 mai.
Washingtonul consideră încălcările drepturilor de proprietate intelectuală din Vietnam drept o problemă gravă pentru economia americană. Pe 30 aprilie, SUA au desemnat Vietnamul drept cel mai grav contravenient în materie de protecție a proprietății intelectuale și au avertizat că ar putea deschide o investigație comercială până la finalul lunii, ceea ce ar putea duce la introducerea unor taxe vamale suplimentare.
Decizia vine într-un context în care exporturile Vietnamului către Statele Unite au crescut puternic. În primele trei luni ale anului, deficitul comercial al SUA în raport cu Vietnamul a ajuns la 54,8 miliarde de dolari, depășind inclusiv deficitele comerciale cu China și Mexic, potrivit datelor americane.
Administrația Trump a declarat în repetate rânduri că dorește reducerea dezechilibrelor comerciale. După includerea Vietnamului pe lista prioritară privind încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală — fiind singura țară din ultimii 13 ani care a intrat în cea mai gravă categorie — Ministerul de Externe vietnamez a susținut că statul a făcut „eforturi susținute” pentru protejarea proprietății intelectuale și a cerut Statelor Unite „o evaluare obiectivă și echilibrată”.
La scurt timp după anunțul american, guvernul vietnamez a lansat o campanie împotriva produselor contrafăcute și a pirateriei online desfășurată între 7 și 30 mai. O acțiune similară a avut loc și anul trecut, după ce administrația Trump a anunțat taxe de 46% pentru importurile din Vietnam, ulterior reduse la 10%.
Vietnamul negociază de aproape un an cu Washingtonul un nou acord comercial, Statele Unite fiind cea mai importantă piață de export pentru economia vietnameză.
Reporterii Reuters au vizitat piața Ninh Hiep atât înainte de campania autorităților, cât și pe 25 mai, discutând cu aproximativ zece comercianți. Toți au declarat că autoritățile organizează periodic controale, însă efectele sunt limitate și temporare.
Unul dintre comercianți a afirmat că, după o recentă vizită a poliției, unele magazine au redus expunerea produselor contrafăcute, însă marfa este în continuare disponibilă „în depozit, la comandă”.
Jurnaliștii Reuters au observat zeci de standuri care vindeau haine contrafăcute purtând logo-urile unor branduri precum Calvin Klein, Gucci, Gap și Alo Yoga. Multe dintre produse aveau etichete în limba chineză care indicau producători din Guangzhou, China, iar comercianții au recunoscut că majoritatea articolelor sunt false.
În ciuda raziilor și noilor sisteme fiscale introduse de autorități, piețele continuă să funcționeze aproape normal. O altă piață considerată „notorie”, situată în Ho Chi Minh City și vizată de o operațiune a poliției anul trecut, este încă activă.
„Atât timp cât există cerere, va exista și ofertă”, a spus unul dintre vânzători.