Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele tribunalului judiciar din Paris, Peimane Ghaleh-Marzban, a avertizat marți cu privire la o eventuală „ingerență inacceptabilă și intolerabilă”, după informațiile apărute în presă cu privire la amenințări cu sancțiuni americane împotriva magistraților care au instrumentat dosarul penal al RN, scrie Le Figaro.
Potrivit săptămânalului german Der Spiegel, administrația Trump ar fi luat în considerare sancțiuni împotriva judecătorilor tribunalului penal din Paris care au condamnat-o pe Marine Le Pen în martie anul trecut.
„Dacă astfel de fapte s-ar dovedi a fi adevărate sau s-ar concretiza, ele ar constitui o ingerință inacceptabilă și intolerabilă în afacerile interne ale țării noastre, care ar trebui să provoace condamnarea autorităților publice”, a avertizat președintele tribunalului judiciar din Paris într-un discurs cu ocazia instalării noilor magistrați.
Marine Le Pen, precum și Rassemblement National în calitate de persoană juridică și alți unsprezece inculpați vor fi judecați de Curtea de Apel din Paris începând de marți, fiind suspectați că au deturnat bani din bugetul Parlamentului European în beneficiul exclusiv al partidului.
Referindu-se la cazul magistratului francez al Curții Penale Internaționale (CPI) Nicolas Guillou, vizat din august de sancțiuni americane, Peimane Ghaleh-Marzban a făcut apel la „a ne ridica împotriva posibilității ca acest lucru să poată fi imaginat”.
Nicolas Guillou este însărcinat în special la CPI cu dosarul mandatului de arestare emis împotriva prim-ministrului israelian Benyamin Netanyahou. În martie, Donald Trump a comparat condamnarea în primă instanță a Marinei Le Pen la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare, 100.000 de euro amendă și cinci ani de ineligibilitate, cu propriile sale probleme judiciare.