Home » Anchete » Primarul Sucevei a fost achitat într-un dosar penal pentru instigare la folosirea de informațiii nedestinate publicității / Procurorii anticorupție l-au acuzat că ar fi încercat să obțină informații nepublice dintr-un dosar ce viza infectările cu SARS-Cov-2 de la Spitalul Județean Suceava

Primarul Sucevei a fost achitat într-un dosar penal pentru instigare la folosirea de informațiii nedestinate publicității / Procurorii anticorupție l-au acuzat că ar fi încercat să obțină informații nepublice dintr-un dosar ce viza infectările cu SARS-Cov-2 de la Spitalul Județean Suceava

Primarul Sucevei a fost achitat într-un dosar penal pentru instigare la folosirea de informațiii nedestinate publicității / Procurorii anticorupție l-au acuzat că ar fi încercat să obțină informații nepublice dintr-un dosar ce viza infectările cu SARS-Cov-2 de la Spitalul Județean Suceava
Sursa foto: Suceava News
Ascultă articolul

Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, a fost achitat miercuri, 30 aprilie, de către Curtea de Apel Suceava într-un dosar penal pentru instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității. Decizia este definitivă.

Inițial, edilul fusese condamnat de Tribunalul Suceava la un an și 4 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, dar instanța superioară l-a achitat de acuzație.

- articolul continuă mai jos -

Aceeași pedeapsă o primise și Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în primăvara anului 2020.

Judecătorii Curții de Apel Suceava au achitat-o și pe aceasta de acuzația de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție l-au acuzat pe Vasile Rîmbu că a încercat să obțină informații nepublice din ancheta deschisă la acea dată deja de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosarul ce viza infectările în masă cu SARS-Cov-2  de la Spitalul Județean Suceava la începutul pandemiei de coronavirus.

Procurorii suceveni deschiseseră în martie 2022 un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor și anchetau modul în care conducerea spitalului județean din Suceava a gestionat infectările cu SARS-Cov-2, în condițiile în care infectările scăpaseră de sub control atât în unitatea medicală, cât și în comunitate.

Potrivit anchetatorilor, Vasile Rîmbu, care era atunci managerul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, ar fi contactat-o prin intermediari pe Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul unității medicale, și ar fi cerut informații în legătură cu documentele cerute de procurori.

Vasile Rîmbu a fost ales primarul municipiului Suceava în 2024.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole