G4Media.ro

Primarul din Sfântu Gheorghe îi cere ministrului Apărării să oprească exercițiile militare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Primarul din Sfântu Gheorghe îi cere ministrului Apărării să oprească exercițiile militare de la marginea orașului: ”Oamenii sunt speriați de împușcăturile foarte puternice”

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád spune că l-a contactat pe ministrul Apărării și i-a solicitat ca armata să nu mai desfășoare exerciții militare în apropierea orașului, după ce mai mulți locuitori i-au transmis că împușcăturile puternice i-au speriat, anunță Covasna Media.

Edilul a precizat că, în contextul conflictului militar din Ucraina, astfel de activități ar trebui anunțate din timp către populație.

„Astăzi, mai mulți locuitori din Sfântu Gheorghe mi-au spus că oamenii sunt speriați de împușcăturile foarte puternice pe care le-am auzit cu toții din poligonul militar. L-am contactat pe ministrul Apărării în legătură cu acest incident și am cerut ca astfel de exerciții militare intensive să nu se mai desfășoare în apropierea orașului, deoarece localnicii se pot speria, și am subliniat, de asemenea, că ar fi important să fie anunțate aceste exerciții în prealabil presei și municipalității, deoarece, dacă informăm oamenii din timp, aceștia nu vor fi speriați de sunetul armelor. În același timp, aș dori să rog oamenii să nu intre în panică și să nu se sperie”, a transmis marți seara, prin intermediul Facebook, primarul din Sfântu Gheorghe.

Militarii au desfășurat marți, 5 aprilie un exercițiu de instrucție colectivă, cu muniție de manevră (gloanțe oarbe), la Sfântu Gheorghe, în poligonul Păiș, la care au participat militarii din cadrul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia” și militari din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, batalioane subordonate celor două brigăzi de vânători de munte, Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” și  Brigada 2 Vânători de Munte „SARMIZEGETUSA”, transmit reprezentanții Garnizoanei Sfântu Gheorghe.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

55 comentarii

  1. ungur si sarb in 2022=rebut

    • Subscriu👍

    • Treaba e ca initial s-au bucurat ungurasii. Au crezut ca in sfarsit au venit rusii. Cand s-au prins ca nu e asa… s-au ofensat ca e galagie, ca ei vor sa doarma, etc. Ciocolom!

    • Vajnicii urmași ai lui Attila, se sperie de niște pușcături de manevră, pecum calul de beșină ! HALLAL urmași !

    • Se sperie, pe naiba! Dacă ar avea autonomie pe criterii etnice si ar face armata Ungariei asta, nu s-ar speria..
      Să se sperie! Ca să înțeleagă cine-i stăpân aici! La cât mai multe exerciții!

  2. Ungurii + rușii = Love

  3. Are dreptate, nu suntem California sa fie toata tara un oras. Se gasesc locuri pt exercitii militare.

    • Vorba lui phutin: „în țară la mine fac exerciții militare unde vreau eu”.

    • Păi nu vezi gicule că l-au găsit? E lângă oraș. Acu că se mai sperie un unguraș…no problem…
      Asa și trebuie! Să știe unde trăiește!! Dacă era în Ungaria nu mai erau atât de ofensați ungurești.

    • Am făcut armata în Sf Gheorghe și am avut o mulțime de trageri in acel poligon la care se face referire. Vorbesc de perioada 1987-1989. ACUM cetățenii „sunt speriați”???? 🤣🤣🤣 Atunci NU ERAU??? Dar, deh…este la modă să…. comentezi aiurea 🤔

  4. Viktor Orban, pionul Rusiei, vrea să nu ne antrenăm.

    • Minoritatea superioară îl susține pe Orban, care îl susține pe Putin. La un caz de Doamne ferește poate Ungaria primește un colț de Ucraină (vezi declarațiile lui Karaganov, e articol pe Hotnews, care, de îndată ce Orban a zis că e gata să plătească în ruble, a și declarat că Ucraina ar putea fi împărțită între state), iar apoi poate aplică patternul la alte „colțuri”.
      Deocamdată însă ar fi foarte bine ca dreptul la liniște al sperioșilor din Sfântu Gheorghe să fie respectat.

    • Ascultați ce zice trollul căruia îi este cam fomica și probabil de aia nu își poate aduna gândurile,și postează diverse cuvinte amestecate cu speranța că dacă nu au sens macar sa formeze o frază: „te antrenezi civilizat” ,probabil cum s-a antrenat armata sovietica peste granițele unui stat suveran.

    • Sa înțeleg faptul ca exercițiul a fost intr un poligon existent…deci nu a apărut ieri , sa fie luați prin surprindere de zgomote. Trageri au fost și în alte dați…au devenit brusc sensibili?

  5. poligonul e poligon si la asta foloseste , din politete ar putea anunta din timp exercitiile totusi.

    • Poligonul respectiv e aproape de case și chiar lângă cel mai mare cimitir din oraș și nu e folosit de ani de zile exact din aceasta cauza. Au fost incidente cu gloanțe rătăcite.

    • Păi nu auzi că prostul ăla de eduardo zice că trag cu oarbe?

    • Nu poligonul este aproape de case…casele sunt aproape de poligon…cine i de vina ca primesc autorizație sa construiască aproape de el?

  6. A dat Orban ordin si ne conformam…. suflator in trompeta de Cracanel…

  7. Astea au fost stirile din secuime. Si acuma, traducerea corecta. Una bucata mafiot local, care, dupa chipul si asemanarea lui Viktor cel Iesit la vot, face si el notorietate sa se vada activitate. Prin metoda, „ne dam cu parerea dincolo de raza unitatii administrativ-teritoriale”
    Pentru linistirea vitejilor alegatori, acestia pot verifica pe Google Maps, distantele pana la toate granitele. Dupa care se pot prezenta la primarie, sa ia lumina.

  8. Sa-i spune cineva lu nenea primar ca e ditamai frumusețe de război lângă noi. Iar pe de alta parte dacă ei se sperie de niste exerciții militare, amărâții aia din Ucraina ce ar trebui sa mai zică.

    • Problema lui e ca din cauza împușcăturilor de la exercițiile militare nu se mai aud împușcăturile vânătorilor lui Tancosz Barna care măcelăresc ursii.

  9. Păi buey secătură ordinară , chiar tu te-ai trezit să faci remarci din astea? :)))))

  10. O sa ceara si altii ca avioanele de vanatoare cand zboara sa opreasca zgomotul, se sperie cetatenii. E penibil si primar.

  11. Mulți comentatori pro putiniști de pe media românească sunt unguri din RO.

  12. Autoritatile locale n-au fost anuntate ca în apropierea localiatii au loc exercitii militare ?!
    Bravo Dancu, comunist notoriu.

  13. Ceva fitile, musai băgate…mai an,primaria solicita transferul terenului poligonului din proprietatea MAPN in cea a primariei,tocmai din motivul ca armata nu il mai prea folosea…dar ce potrivit ar fi fost…”Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Sfântu Gheorghe, înfiinţat prin Decret Regal, constituit prin exproprieri după 1921 şi plătit până la ultima centimă, teren considerat zonă strategică a Armatei, a ajuns să fie parcelat pentru case de vacanţă.”Acuma,a vrut si armata să arate că mai există…foarte deranjant…

  14. Sa se mute in Ungaria

  15. Vai dar ce sensibili sunt moghiorii.

  16. Chiar sunteti penibili. Ce au ungurii cu aceasta? Locuitorii unui oras din ROMANIA sunt deranjati ca se trage langa casa lor fara a fi anuntati. Sunt deranjati atat maghiarii cat si romanii.
    Vezi si aici https://covasnamedia.ro/actualitate/oamenii-din-arcus-cer-ca-poligonul-din-sfantu-gheorghe-sa-fie-mutat

  17. Să încalece și să plece în pusta în p.m…..

  18. Hai, lasa-ma, domnu’ Antal! Se aud impuscaturi din poligonul militar! Cine-ar fi crezut?!
    Cu cateva zile in urma, doua avioane de vanatoare au survolat Bucurestiul. Fraieru’ de mine, nu mi-a trecut prin cap sa pun mana pe telefon, sa-l sun pe Nicusor, sa ma plang!

  19. Da speriat domnule Antal baci !!! Se aude bum,bum la mine la ureche!!!! Și deranjat la cetățeni!!!
    IOi Istenem!!! Asta kutio faiat!!! Fekete Kucio!!!🤣😄🤣😄🤣😄

  20. Harghita, Covasna si Mures sunt pline de cazarmi. Pline de exercitii militare, care sunt defapt o demostratie de forta dedicata etnicilor maghiari ca sa arata cine e sefu’. Un fel de sovinisim comunistoid-sovietic intr-o tara care e in Nato-UE. Defapt armata romana e slaba. Prost echipat, plin de oameni nepregatiti. Se fac de ras. Militari sunt ca o decoratiune. Sunt pline de accidente. De la razboiul din Ucraina au murit deja 10 soldati fara sa intre in razboi.

    Era o vreme cand in targu mures, anual de 4-5 ori centrul orasului era inchis pentru „sarbatori” militare. Astfel de provocari nu se fac nici macar in Rusia sau Belarus. Si Rusia sarbatoreste „ziua unirii” cu Crimea… „care nu era niciodata a ucrainienilor” desigur.

    PS de ce face securitatea exercitii militare chair acum cand in vecinatate e razboi?!

    • @hidden GDPR

      Aha, armata romana e „prost echipat si plin de oameni nepregatiti”. Inteleg ca esti ungur. Traiesti in Romania sau in ungaria, cea prietena cu rusia? Ce armata te apara pe tine? 🙂

    • Știți voi de ce ;).

  21. Ciocu mic,ca pe noi nu ne avantajeaza cu nimic.Noi vrem sa auzim armele lui Orban,nu p-ale voastre,ca d-aia am fost la vot!

  22. Supărat Ontol pe Armata Română că își antrenează militarii să-și apere țara în fața invadatorilor ruși
    El nu-i deloc supărat când banditul omoară femei copii și bătrâni bombardează spitale școli și alte obiective „militare
    Ce ți-e cu coada de topor

  23. Primarele superat la el deoarece în programul de guvernare propus de Viktoras,în 1 martie se predau ucrainienii,în 1 aprilie românii și polonezii,iar republicile separatiste Harghita și Covasna primeau dreptul de a se alipi cu Ungaria. Acum că nu s-a respectat programul,e deranjat de zgomote puternice.

  24. De ce nu te muti in hungaria ta? Acolo oricum nu comentai nimic 😂😂

  25. Bine ca nu s-au speriat când au ieșit in strada cu miile pentru susținerea teroriștilor locali care plănuiau acte teroriste de ziua Naționala a României după ce au făcut teste cu gelatina balistica penetrata 5 cm de dispozitivele explodate.
    Sau atunci când aripa rusofila a fasciștilor fidesz din România pe numele de cod UDMR a propus de trei ori in Parlamentul României legi secesioniste anticonstitutionale.

    La fel a procedat occidentul cu Putler cum procedam noi cu excesele politicienilor șovini si iredentiști maghiari. L-au lăsat azi cu o declarație, mâine cu o amenințare, poimâine cu o lege si o anexare, cu încă o amenințare revizionista si azi avem un război oribil in regiune.

    UDMR e un partid șovini revizionist antiromânesc care ar trebui declarat ilegal din motive evident obiective dacă am avea si noi un Zelensky printre momâile de politicieni.
    ✌️

    • Acte teroriste? serios? unde?

    • In rechizitoriul din dosarul condamnatilor István Beke si Zoltán Szőcs :
      “ In cadrul unui experiment, ei au aruncat in aer doar 10 la suta din cantitatea pregatita de Beke. Explozia a rupt o bucata de placaj, iar schijele au penetrat o foaie de hartie groasa.
      Un bust din gelatina balistica, a fost folosit pentru a dovedi cat de periculoasa era bomba. Schijele proiectate de suflul acesteia patrund in gelatina pana la o adancime de 5 centimetri. “
      Cu aceste probe, procurorii au demonstrat ca explozia ar fi facut zeci de victime!
      Sic- tir.
      🖕

  26. Ho, mă, ce sari așa?
    Ești cumva ungur?

  27. Comentariile de mai sus spun totul despre „calitatea” umană a unora dintre români. E jenant.

  28. Pai…speriosii…sa mearga acasa. In ungaria😂😂

  29. Ma intreb de ce nu s a pus scutul de la Deveselu la Sfantu Gheorghe daca bombardau zona nu aveam nimic de pierdut.

  30. Eee,sunteți răutăcioși,voia și el să facă un”ceva”și i sa îngrămădit mădularul la intrare.normal că trebuie să existe un vinovat

  31. Lasa sa stie si conaționalii nostrii ca inca sunt in Romania si cineva ii pazeste!😉

  32. Da mergeți la Orban că îi liniștește și loc de lins

  33. Poate domnul primar vrea ca armată romănă să se antreneze la budapesta ca acu 100 de ani çănd l -au dat jos pe bella cur!

  34. Au crezut hunii că se repetă 1919.

  35. Prea multa democrație duce la anarhie și destabilizare. Clasa politica românească a pupat în cur trădătorii unguri. Trăiască România Mare. Mumu mult trădătorilor de neam indiferent de naționalitate.