G4Media.ro

Primarul din Miercurea Ciuc anunță că a reziliat contractul pentru aparatele de…

sursa foto: Captură video

Primarul din Miercurea Ciuc anunță că a reziliat contractul pentru aparatele de ventilație mecanică destinate spitalului județean, după ce furnizorul nu a respectat termenul de livrare

Primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a anunţat, luni, că municipalitatea a reziliat contractul de furnizare a aparatelor de ventilaţie, destinate Spitalului Judeţean de Urgenţă, din cauză că furnizorul nu a respectat termenele de furnizare, relatează Agerpres.

„Am declinat contractul de furnizare de aparate de ventilaţie, pentru că furnizorul ne-a tot ţinut că nu azi, ci mâine, nu mâine, ci săptămâna viitoare, nu săptămâna viitoare ci aialaltă. După care ne-a abordat că nu ne va aduce acele aparate care au fost contractate. Ne pot oferi o contrasoluţie, cu unele mobile etc. Noi, în orice caz, am trimis de acum de mai bine de o lună notificare de reziliere pe motiv de neîndeplinire a contractului de furnizare la termen. Nici măcar nu am primit un răspuns oficial pe această notificare. Noi considerăm că acest contract este lovit de caducitate, din punctul nostru de vedere. Deci ne-am luat gândul de la aparatele de ventilaţie, în pofida faptului că tot aşa, e o informaţie pe care am primit-o astăzi în şedinţă, că ieri (…) toate paturile COVID de la spitalul din Odorhei, care e spital desemnat COVID pe judeţ, erau pline”, a declarat Ráduly Róbert Kálmán, într-o conferinţă de presă.

Acesta a explicat că pentru achiziţionarea aparatelor de ventilaţie au fost alocaţi aproximativ 700.000 lei, o sumă similară fiind cheltuită de municipalitate, în prima fază, pentru pregătirea şcolilor în vederea începerii cursurilor.

Primarul din Miercurea Ciuc anunţa, la finalul lunii martie, că, la solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, se vor achiziţiona şapte aparte de ventilaţie.

Acestea urmau să fie achiziţionate de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, banii fiind alocaţi din bugetul municipiului.

Sursa foto: captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează