Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Sectorului 5 demarează procedurile pentru realizarea magistralei de metrou M7, între Piaţa Unirii şi Bragadiru, potrivit reprezentanţilor autorităţii locale, relatează Agerpres.
Aceştia au scris, luni, pe Facebook, că, prin asocierea cu Ministerul Transporturilor, Metrorex şi Consiliul Local, autoritatea locală s-a angajat să lanseze săptămâna aceasta procedura de achiziţie pentru realizarea studiului de fezabilitate al acestui proiect.
Primăria a anunţat că acest proiect va cuprinde cincisprezece staţii pe o lungime de treisprezece kilometri, între Piaţa Unirii şi Bragadiru şi va aduce beneficii comunităţii: reducerea poluării, economii, prin decongestionarea traficului rutier, reducerea accidentelor şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei.
Staţiile incluse în proiect sunt: Piaţa Unirii 3, Regina Maria, George Coşbuc, Tudor Vladimirescu, Mihail Sebastian, Piaţa Rahova, Mărgeanului, Antiaeriană, Autogara Rahova, Albeni, Şoseaua Alexandriei, Independenţei 1877, Linia de centură Bragadiru, Dumbravei şi Bragadiru.
N-ar fi rau deloc. Mai sunt multe lucruri necesare dezvoltarii sudului capitalei totusi. Metroul e cea mai scumpa dintre acestea. Unul dintre ele ar fi un parc, Ferentari si Rahova sunt singurele cartiere din București care nu au un parc. Ce sa mai zicem de spital, crese si gradinite…
Dar ce are Bragadirul ăla?!!!
Multi oameni care au nevoie de transport public subteran, la fel ca si sectorul 5 ca nu e doar Bragadiru. Ce intrebare.
Proiectul este interesant,s-a discutat și la ONU despre el,aș dori și eu că de la stația Mihail Sebastian să fie inclusă o deviație pe Calea Ferentari pâna la Piata Ferentari,să ne vadă și pe noi localitatea că,coboram din Metro sau metrou.
Pe cat faceti pariu ca o sa ramana la stagiul de scris pe Facebook?