Home » Articole » Prima victorie a Naționalei de volei masculin la Campionatul European, împotriva Turciei

Prima victorie a Naționalei de volei masculin la Campionatul European, împotriva Turciei

Prima victorie a Naționalei de volei masculin la Campionatul European, împotriva Turciei
sursa foto: Facebook/Federatia Romana de Volei
Ascultă articolul

Naţionala României a obţinut prima sa victorie la Campionatul European de volei masculin – CEV EuroVolley 2023, 3-2 (25-22, 18-25, 25-21, 23-25, 17-15) cu Turcia, vineri, la Tel Avi-Yafo, în Grupa D a competiţiei, relatează Agerpres.

Tricolorii, după două înfrângeri consecutive, au câştigat dramatic, după aproape două ore de joc (1 h 58 min).

- articolul continuă mai jos -

România a condus cu 2-1 şi a avut 19-15 în setul al patrulea, dar a cedat în cele din urmă cu 23-25.

Alexandru Raţă a fost MVP-ul echipei României, cu 29 de puncte, Marian Bala a adăugat 19 puncte, iar Robert Adrian Aciobăniţei a contribuit cu 12 puncte.

De la învinşi s-au remarcat Burutay Subasi (19 p), Kaan Gurbuz (18), Bedirhan Bulbul (16) şi Yigit Gulmezoglu (10).

Meciul a fost arbitrat de polonezul Szymon Pindral ţi de nord-macedoneanul Vlatko Ristovski.

Franţa, campioana olimpică en titre, ocupă primul loc, cu 2 victorii (6 puncte/2 jocuri), urmată de Israel, 2 victorii (4 p/2 j), Portugalia, 1 victorie (3 p/2 j), România, 1 victorie (3 p/3 j), Grecia (1 p/1 j), Turcia (1 p/2 j).

România va juca în continuare cu Grecia (3 septembrie) şi Franţa (4 septembrie). Primele patru clasate se califică în optimile de finală.

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, în perioada 28 august-16 septembrie.

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019. Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole