Home » Articole » Prima întâlnire a coaliției după ce PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrei Diana Buzoianu / Aceasta a atacat dur PSD, marți seară

Prima întâlnire a coaliției după ce PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrei Diana Buzoianu / Aceasta a atacat dur PSD, marți seară

1620
Prima întâlnire a coaliției după ce PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrei Diana Buzoianu / Aceasta a atacat dur PSD, marți seară
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Miercuri este programată o ședință a coaliției de guvernare, prima după ce la începutul săptămânii PSD a votat moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, ceea ce înseamnă, potrivit liderului UDMR, o încălcare a protocolului, anunță Mediafax.

Reprezentanții partidelor care formează coaliția de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, urmează să întâlnească miercuri.

- articolul continuă mai jos -

Votul dat de PSD la moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului ar urma să fie o temă a discuțiilor.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, avertiza că acest vor reprezintă o încălcare a protocolului.

„În protocolul de coaliție scrie foarte clar că niciun membru al coaliției în Parlament nu semnează și nu votează moțiuni simple sau de cenzură. Astăzi s-a întâmplat ceea ce se știe”, afirma, luni, Kelemen Hunor, la Digi24.

Acesta spunea că votul pe moțiune a scos la iveală blocaje politice care afectează capacitatea de guvernare.

Liderul UDMR a adăugat că în ședința de miercuri, prima din ultimele două săptămâni, vor fi discutate atât votul pe moțiune, cât și funcționarea generală a alianței.

Luni, Senatul a supus la vot moțiunea simplă inițiată de AUR, intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”. Moțiunea simplă a trecut, cu sprijinul PSD, cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”.

De asemenea, europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a spus că va exista o discuție amplă în coaliție pentru a vedea în ce măsură ideile Partidului Social-Democrat sunt luate în considerare.

„Cu siguranță o să vedem care este rezultatul analizei și va exista o discuție amplă în coaliție să vedem în ce măsură ideile Partidului Social-Democrat sunt luate în considerare la nivelul pe care ni-l dorim. (…) Nu este un joc, nu este vorba de o bătălia orgoliilor, este vorba strict, pur și simplu, de reprezentarea celor care ne-au votat într-un context politic și economic dificil pentru România”, a mai spus Negrescu.

”Oamenii puși de PSD au pierdut în ultimii 3 ani de zile 350 de milioane de euro”

Marți seara Diana Buzoianu a vorbit despre ”manipulările care au fost zise zilele acestea” și a lansat un atac dur la adresa PSD.

”Oamenii puși de PSD au pierdut în ultimii 3 ani de zile 350 de milioane de euro, bani care erau necesari. Au pierdut 350 de milioane de euro doar pe baraje, doar pe banii din PNRR care au fost pierduți”, a spus Diana Buzoianu.

”Și aici a fost omul din pix pus de PSD, care nu a avut nici măcar o singură zi de experiență în ape și care a condus. Și catastrofa este că a venit un ministru care a schimbat acest om, catastrofa a fost că ne-am dat seama, cerând rapoarte oficiale, că au scăzut controalele de la lună la lună și că au crescut numărul de avertismente date. Adică sancțiuni zero, nu mai erau sancțiuni. Și am reușit în luna noiembrie să punem în sfârșit să facem puțin de curățenie, ca măcar pe inspecție la Apele Române să avem mai multe sancțiuni și mai multe controale decât au fost făcute în primele șapte luni ale anului.

Asta e catastrofa de care se vorbește? Știți, este foarte ușor să zici de pe un piedestal: incompetență, habarnism… Când pui faptele, rezultatele concrete, de fapt, ce supără este că într-adevăr au început să fie curățate niște domenii la care de ani de zile telefoane le-au sunat și nu s-au mai făcut verificările”, a spus Diana Buzoianu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole