Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înscrierile pentru ediția din acest an a competiției „Prima Evadare” vor fi oficial deschise în data de 26 februarie, la ora 12:00.
„Pe 25 mai vom străbate împreună pădurile din nordul Capitalei, locurile istorice, lacurile și câmpia proaspăt înverzită.
Cum deja de 17 ani facem aceste demersuri pentru mișcare, pentru păstrarea și promovarea naturii și frumuseților de lângă noi, o să revenim pe parcursul următoarelor luni cu noutățile acestei ediții.
Începem cu cea mai importantă veste: din acest an, pădurile din Ilfov vor fi protejate pentru prima dată împotriva tăierilor și exploatărilor forestiere.
Până atunci, pregătiți-vă bicicletele și echipamentul – primăvara ne așteaptă!”, transmit organizatorii într-un comunicat de presă.