G4Media.ro

Președintele XI Jinping se pronunță pentru o „reunificare” pașnică a Chinei continentale…

Sursa Foto: Facebook

Președintele XI Jinping se pronunță pentru o „reunificare” pașnică a Chinei continentale cu Taiwanul

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis sâmbătă să realizeze o „reunificare” paşnică a Chinei continentale cu Taiwanul, fără să menţioneze direct recurgerea la forţă, după o săptămână de tensiuni crescute cu insula revendicată de Beijing, ceea ce a suscitat îngrijorări pe plan internaţional, relatează Reuters.

Taiwanul, condus de un guvern democratic ales, a constituit obiectul unor presiuni militare şi politice din partea Beijingului în dorinţa de a-şi impune suveranitatea asupra insulei, dar Taipeiul s-a angajat să-şi apere libertatea şi susţine că numai poporul taiwanez poate să-şi decidă viitorul.

Într-un discurs rostit la Palatul Adunării Populare din Beijing, Xi Jinping a declarat că poporul chinez are o „tradiţie glorioasă” în a se opune separatismului.

„Separatismul independentist al Taiwanului este cel mai mare obstacol în calea reunificării patriei şi cel mai grav pericol ascuns pentru renaşterea naţională”, a afirmat preşedintele chinez cu ocazia aniversării revoluţiei care a răsturnat ultima dinastie imperială în 1911.

O „reunificare” paşnică corespunde cel mai bine intereselor Taiwanului, iar China îşi va apăra suveranitatea şi unitatea, a adăugat Xi.

„Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea neclintită, voinţa fermă şi capacitatea puternică a poporului chinez de a-şi apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a declarat Xi Jinping. „Sarcina istorică de reunificare completă a patriei trebuie îndeplinită şi va fi cu siguranţă”, a adăugat şeful statului chinez.

Aviaţia militară chineză a efectuat în decurs de patru zile consecutiv incursiuni în Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului începând cu 1 octombrie, implicând aproape 150 de avioane. Xi nu a menţionat acele zboruri în discursul său.

Taiwanul, cu o populaţie de 23 milioane de persoane, se bucură de un sistem politic democratic. Teritoriul insular este condus din 1945 de un regim („Republica Chinei”) care s-a retras aici după victoria comuniştilor în China continentală în 1949, la finalul războiului civil chinez. Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing şi condusă de Partidul Comunist, consideră insula drept o parte integrantă a teritoriului său, relateaza Agerpres.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Cum o fi sa ai ditai teritoriul ca china si rusia si tot sa nu iti ajunga???? Ce bine le face taiwanezilor ca ii inglobeaza in china? Dar chinezilor? Zero. Vedeti-va ma de tara voastra ca e praf si lasati oamenii in pace. A apartinut chinei? Cand? Ca daca ne ducem la origini sigur nu a apartinut.

    • Taiwanul este foarte dezvoltat econimic si gasduieste multe firme care dezvolta tehnologie moderna, inglobarea sa ar fi foarte utila pentru economia chineza.
      Oricum, e vorba de imagine si de jocul politic, China are ocazia acum sa se afirme ca prima putere pe plan mondial, inlocuind SUA.

    • lasa ca stiu si eu ce zici tu. dar asa cum au dus de rapa honk kongul, asa vor duce de rapa si taiwanul daca pun mana pe el. dar nu pun. ca nu degeaba au australienii submarine nucleare acum. sa isi optimizeze tara lor, nu sa puna mana sa ia de-a gata.

    • esti acelasi „andrei” care a postat si mai jus despre cat de mult admira el China?
      G4media..las-o domle dracului de treaba siimplementati un simplu sistem cu userid unic

    • nu. ala e un troll obosit. e praf saracul.

    • Vor sa pună mana pe tehnologie și pe bani. În ciuda aparentelor, China este în faliment. Le trebuie bani, bani mulți. Bolsevicii chinezi au cheltuit cu nemiluita pe proiecte nefezabile, ca și ceaușescu și ca toți cei din tagma lui. La noi au construit săli de sport, care stau închise, au făcut parcuri care stau pline de rogoz, au făcut orice ca să cheltuie banii și să-și tragă partea.

  2. Si eu ma pronunț pentru o separare pașnică a Tibetului si uigurilor de China.

  3. Se întâmpla exact ca in cazul Crimeii…

    • Nu va fi la fel…se lasa cu pocnitori mari in cazul in care China incearca o anexare fortata. In Taiwan se produce mai mult de 70% din productia globala de cipuri. Tehnologie pe care China o doreste cu ardoare pentru ca ei sunt cel putin 10 ani in urma si lipsa ei le pune companiile si economia la pamant.

  4. Taiwan este adevarata Republica Chineza neinfestata de comunistii lui Mao

  5. In timp ce UE si SUA sunt WOKE 🌈 ,China si Rusia raman singurele tari puternice ,capabile sa-si indeplineasca obiectivele.

    • Adica singurele tari care nu au retinere sa foloseasca brutalitatea pentru a aduce si mentine in sclavie ceea ce numesc ei zona de influenta?

    • China da, Rusia nu prea. Poti vedea ca in China creste nivelul de trai, bunastarea, creste economia, se dezvolta tehnoologic. In schimb in Rusia e saracie si nemultumire, mai au doar arme nucleare si gaz, altfel erau „pa” de mult.

    • De ce nu te duci sa traiesti acolo? Ah da, pentru ca iti place vestul asta 🙂
      Intre timp, daca apare un conflict intre vest si China, Rusia si India or sa ii atace pe flancul de vest…nici sa nu visezi ca or sa faca bloc comun 🙂

    • Nicu,
      In China orasele mari, mai ales in zona litorala, s-au dezvoltat. Cu multe investitii occidentale.
      Restul tarii este in Evul Mediu.
      Un fel de Turcia dar la scara mai mare.
      Chiar si in orasele mari, prin piete, mizeria e la ea acasa.
      Nici nu poate fi vorba de nivel de trai.
      Acolo e sclavie moderna. Sunt oameni care muncesc pentru cativa yuani pe zi.

  6. Dar taiwanezii vor? Nu cred….

  7. Imi place mult de China in ultimii ani ,stie ce vrea.
    Taiwan inseamna China asa cum Crimea inseamna Rusia asa ca degeaba guita occidentul.

    • si ce alte placeri mai ai tu? Coreea de Nord?
      Taiwan e o tara independenta. Iar Crimeea e parte de Ucraina..si se va intoarce acolo 🙂

    • Ce comunist cu mentalitate de sclav!
      De ce nu emigrezi pe-acolo? Cred ca te-ai simti OK cu capul plecat si creierul spălat! Bunăstare creata pe furtul de tehnologie din SUA,Europa și alte spații libere! După revoluția „culturală au rămas doar prostii si sclavii în china sa execute comenzile unor brute ca roboții!
      Vomitorium!

    • Pai si republica Moldova inseamna Rusia, atunci. Iar China e un bully la fel de mare ca Rusia. Construiesc insule artificiale militarizate pentru a extinde artificial zona exclusiva maritima a Chinei departe in marea Chinei de Sud, luand din zonele Filepinelor si Vietnamului si cine mai stie cui, blocand culoarele maritime. Ca sa nu uitam cine a contribuit masiv la existenta satrapilor din Coreea de Nord, cine a anexat Tibetul.
      Faptul ca China a progresat economic nu schimba cu nimic faptul ca e o dicatatura brutala care isi supravegheaza la sange populatia, o constrange cu sistemul ei de credite sociale si tine milioane de „dizidenti” in lagare. Poate ca asta iti place tie asa de mult la China, cum face cu bolta pe drepturile cetatenilor. Cred ca acolo n-ai avea tupeul sa manifesti contra certificatului verde, vaccinarii sau orice decreteaza Xi ca e lege.

  8. Da, și Hong Kong tot pașnic a fost integrat de ursulețul Winnie.

  9. Tovarasul Stalin a spus : Cand economia merge prost fa valuri la granitza.
    Tovarasul asta pe model nou :Ai rezolvat toate problemele chinezului de rand si ti-a mai ramas una singura , sa ii ‘civilizezi’ pe cei din Taiwan?
    Lasa oamenii sa isi traiasca viata , nu mai muri tu te „grija si bunastarea” lor

  10. Tovarasul Stalin a spus : Cand economia merge prost , fa valuri la granita ?
    Omul asta de tip nou a rezolvat toate problemele chinezului de rand , a adus economia la nivelul celei din Taiwan ca sa ii invite la o ‘ civilizare pasnica pe model marxist’ ? Cainele moare de drum lung si desteptul de grija altuia !!!