Home » Articole » Președintele Iohannis anunță că o susține pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene

Președintele Iohannis anunță că o susține pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene

Președintele Iohannis anunță că o susține pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că o susține pe Ursula von der Leyen pentru al doilea mandat de șefă a Comisiei Europene.

”Sunt încrezător în capacitatea ei de a consolida unitatea și influența strategică a UE, găsind soluții fiabile pentru toate statele membre ale UE și pentru toți cetățenii”, a spus Iohannis într-o postare pe X.

- articolul continuă mai jos -

Declarația lui Iohannis vine la câteva ore după ce Ursula von der Leyen și-a anunțat oficial decizia de a candida pentru un al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene. Ea e sprijinită de CDU, partidul german afiliat la popularii europeni.

Susținerea anunțată de Klaus Iohannis e importantă pentru că șeful statului e văzut drept cel care controlează PNL, iar voturile viitorilor europarlamentari liberali vor fi importante în stabilirea noului șef al executivului de la Bruxelles.

Următorul pas ar putea avea loc la București, la congresul Partidului Popular European (PPE) din luna martie.

De notat că, potrivit unor surse europene, cele trei mari familii politice europene – popularii, social-democrații și Renew – ar negocia pentru o eventuală împărțire a funcțiilor politice în perspectiva alegerilor europarlamentare.

Ursula von der Leyen a condus Comisia Europeană în cele mai complicate crize ale ultimului deceniu – pandemia Covid și invazia rusă în Ucraina.

Anterior, ea a fost ministru al Apărării în Germania în guvernele conduse de CDU.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole