Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întrevedere bilaterală cu premierul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în marja participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European, transmite Agerpres.
„O discuţie foarte bună cu premierul Olandei cu privire la securitatea regională şi măsurile de consolidare a Flancului estic. Am apreciat sprijinul Olandei, prin prezenţa militară consistentă în România. Am convenit să continuăm cooperarea noastră strânsă pe agenda UE, în special pe subiectele de interes comun”, a scris şeful statului, marţi, pe Twitter.
Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European.
sursa foto: Twitter/ Klaus Iohannis
o discutie cu un TRADATOR , e cam degeaba, un TRADATOR ramane intotdeauna un TRADATOR
România nu e primită în Schengen, dar corupții ei sunt apreciați când cheltuiesc.
Despre viza Schengen a discutat cu Lalel?
Despre MCV și aderarea României la Spațiul Schengen n-a discutat?!
Au discutat doi roboti despre inteligenta artificiala.
Rosii „ajutate” contra Schengen!
Sch-en-gen. Cel mai mare adversar al României pentru acces după 15 ani de full membership.
Corupție și la noi și la ei. Spală băncile NL și DKa greu banii murdari ai Rusiei și nu numai…
Danke schoen Herr President!!