G4Media.ro

Preşedintele Dumei de Stat amenință că livrările de arme grele occidentale către…

Sursa foto: duma.gov.ru

Preşedintele Dumei de Stat amenință că livrările de arme grele occidentale către Kiev vor duce la o „catastrofă globală” și vor face imposibil de susținut argumentele împotriva folosirii armelor de distrugere în masă

Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat duminica aceasta că livrările de armament ofensiv către Kiev care ameninţă teritoriile Rusiei vor duce la o catastrofă globală şi vor face imposibil de susţinut argumentele împotriva folosirii armelor de distrugere în masă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Volodin a avertizat că sprijinul acordat Ucrainei de SUA şi de NATO conduce lumea către un „război îngrozitor”.

„Dacă Washingtonul şi ţările NATO furnizează arme care vor fi folosite pentru a lovi oraşe civile (sic!) şi pentru a încerca să fie capturate teritorii de-ale noastre, aşa cum ameninţă, aceasta va conduce la măsuri de represalii cu folosirea armelor chiar mai puternice”, a transmis Volodin pe aplicaţia Telegram.

„Argumentele potrivit cărora puterile nucleare nu au folosit în trecut arme de distrugere în masă în conflicte locale sunt de nesusţinut. Pentru că aceste state nu s-au confruntat cu o situaţie în care le era ameninţată securitatea cetăţenilor lor şi integritatea teritorială a ţării”, a susţinut Volodin.

În această săptămână, aliaţii occidentali au promis Ucrainei miliarde de dolari sub formă de armament, cu toate că nu au reuşit să convingă Berlinul să renunţe la opoziţia sa de a livra tancuri de luptă Leopard de fabricaţie germană.

De la începutul invaziei la 24 februarie 2022, Rusia a preluat controlul mai multor teritorii ale Ucrainei şi a declarat că nu le va returna niciodată. Kievul, în schimb, a anunţat că refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei nu este subiect de negocieri.

Comentariile lui Volodin intervin după o ameninţare similară făcută de Dmitri Medvedev, fost prim-ministru şi preşedinte al Rusiei.

Volodin, în vârstă de 58 de ani, este preşedinte al Dumei de Stat din 2016, el deţinând anterior un rol important în administraţia prezidenţială. Ca membru al Consiliului Securităţii Rusiei, Volodin are cu regularitate acces la preşedinte.

„Livrările de arme ofensive către regimul de la Kiev vor duce la o catastrofă globală”, a insistat el.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Dupa ultimele dezvaluiri de la Kiev, occidentul nici flori nu o sa mai trimita!!
    Poate amerindienii,cdesi nu cred!!

    • Mai ia o pauza bă Cioby.
      Ți s-au tocit tastele alea cu semnul exclamarii, de obicei erau minim trei bucați.

    • Se vede ca ăsta bagă dume de stat, nu dă de la el.

    • Ma plictisesc pomisor, afara ploua, g4 imi livreaza munitie…treburi din astea!!!
      Situatia este destul de maro pt Ucraina si pt occident, facem haz de necaz.
      Sa vedem cine o sa scoata castanele din foc!!! (3😁)

    • @Riki si iubitul lui Florin, cum isi iau apararea unul altuia, ce dragut, in timp ce delireaza de la consumul de soricioaica.

    • Florin si riki sunt aceleași re tar dat

    • Riki si Florin, acelasi AUR olac dr⁰gat, care ppsteaza la comanda oamenilor lui Putler din Romania👍🏼

      Pisäti-va pe el unde-l vedeti, este dro gat toata ziua…..

  2. Nici Rusia nu va mai exista. Hai sa vedem cine e mai smecher. Dupa ce ei sunt agresorii mai vin si cu dastea de parca occidentul e de vina.

  3. Troglodiților, sunteți terminați. Puteți să amenințați cât vreți, că doar asta v-a rămas. Mulțumiți-i lui Puțin că v-a distrus!

    • Florine, troll AUR olac dr⁰gat….

      Ca sa inteleaga si trogoditùl de tine:

      Ex: Inainte, vineati 100L cu 1000 euro, acum vindeti 102L cu 400 de euro……ce morțį lui mä-ta aberezi?

      Basca ca in multe tari din Fed Rusa deja se implementeaza limba chineza im scoli!

      Ati infrant, ratätilor, in 20 de ani va cumpara China la kilogram 👍🏼

  4. Parca îl vad în bancuta, lângă Lavrov, Medvedev, Soigu declarând ca ei doar au executat ordinele lui Putin!

    • Nu vezi pe niciunul, cand regimul Putin va cadea KGB-ul va dori sa se puna bine cu noii conducatori (ca o fi dizidentul ala din puscarie, ca o fi premierul, primarul Moscovei etc) si vor face „curatenie”. Va fi un val de caderi de la geam, in putul liftului, inec in cada goala si infarct dupa o ceasca de ceai.

  5. acum doua zile ziceau ca tancurile aste occidentale nu prea vor face mare branza .. acum deodata ii ingrijoreaza?

  6. Un lătrau si nimic mai mult care cântă după placul dictatorului. Dacă se schimba regimul latră pe alta limba.

  7. Ăștia vorbesc de integritate teriotriala??? Pai integritate sa fie!

  8. Pana acum ziceau ca au rachete si tancuri nemaipomenite, ce nu a văzut Parisul, zeci de ani avans tehnologic. Acum vor sa le distrugă cu arma nucleară, iar discuțiile până acum au fost doar de câteva zeci de tancuri.

  9. „SA MOARA CAPRA VECINULUI”

    E stupefiant cum romanii isi doresc atat de mult dezmembrarea Federatiei Ruse, incat ar fi dispusi sa moara ei insisi, impreuna cu toata biosfera din spatiul carpato-danubiano-pontic, numa’ de s-ar indeplini aceasta fantezie!

  10. Ca de obicei primele mari puteri se vor intelege iar cel de pe asa-zisul loc 3 (dupa parerea Rusiei) o va lua in freza. Cred ca Rusia va sfarsi impartita in cel putin doua (partea asiatica si cea europeana pana la ural).