Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, este infectat cu coronavirus și se află în izolare la domiciliu.
Baciu a explicat pentru G4Media.ro că este asimptomatic, se simte bine și coordonează activitatea instituției de la locuința sa din București, unde îi sunt trimise documentele pe care trebuie să le semneze.
”Casa Națională de Pensii este funcțională”, a declarat Daniel Baciu.
El a mai spus că, după ce a fost confirmat pozitiv, și-a făcut și analizele de sânge care au ieșit foarte bine.
Daniel Baciu a mai spus că va sta toată săptămâna în izolare.
Foto: Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii / Sursa: Facebook
Asta e noul, sau vechiul parazit de la CNAS?
Știe cineva de ce e nevoie de un președinte la Pensii?
Și daca totusi e nevoie de unul de ce nu e o femeie?
Oare a sesizat cineva organele abilitate, cred că este caz penal cum să semneze și să intre documentele semnate de el în circuit?
Doamnă Ministru dormiti?
La Casa de Pensii si Sectetarul General este testat pozitiv si multi angajati nu se sesizează nimeni??.???
DOAMNA MINISTRU CARE SUNTETI ACTIVA PE PAGINILE DE SOCIALIZARE SI VA FACETI CAMPANIE ELECTORALA CUPENSIONARII CARE ESTE SITUATIA LA CNPP