G4Media.ro

Președintele Boliviei mestecă frunze de coca la o manifestație pentru apărarea plantei…

sursa foto: Captură video

Președintele Boliviei mestecă frunze de coca la o manifestație pentru apărarea plantei considerată sacră/ Din ea se face cocaina

Mii de bolivieni s-au adunat în mai multe oraşe pentru a mesteca frunza de coca, planta indigenă sacră care a devenit materia primă pentru cocaină, al cărei drept ancestral la cultivare îl apără, argumentând că în stare naturală nu este un narcotic, scrie AFP, citată de Agerpres.ro.

Principala manifestaţie a avut loc în capitala La Paz, în prezenţa preşedintelui Luis Arce care, înconjurat de cultivatori de coca, a mestecat câteva frunze de coca.

„Este o prioritate naţională. Am lansat o campanie pentru a declasifica frunza de coca drept narcotic”, a declarat Luis Arce.

În această Zi Acullico (acţiunea de a mesteca coca în limba quechua), şeful statului a promis promovarea utilizărilor medicinale ale plantei în medicină şi în fabricarea lichiorurilor, prăjiturilor, gumei de mestecat, săpunurilor şi altor produse.

Se crede că sucul de la mestecatul frunzei atenuează foamea şi elimină oboseala.




„În fiecare colţ al Boliviei, chiar şi în clasele de mijloc mestecăm coca în fiecare zi”, a declarat pentru AFP Mery Villalba, unul dintre liderii cultivatorilor de coca.

Din 1961, frunza de coca a fost clasificată drept substanţă interzisă deoarece constituie materia primă pentru producerea cocainei.

În 2013, Bolivia, ţară în care majoritatea populaţiei provine din popoare indigene, a obţinut ca mestecatul frunzelor de coca în scopuri ancestrale şi medicinale să fie autorizat pe teritoriul său. Prin urmare, Acullico nu mai este sancţionat în Bolivia conform dreptului internaţional.

Legea privind frunzele de coca autorizează cultivarea a 20.000 de hectare pentru consum intern. Cu toate acestea, în ultimul său raport, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor şi Criminalităţii (ONUDC) a estimat suprafaţa cultivată la aproape 30.000 de hectare, insistând că o parte din producţie alimentează traficul de droguri.

După Peru şi în special Columbia, Bolivia este considerată al treilea producător de cocaină din lume, potrivit ONU.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...