Home » Articole » Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu: Asigur pe toată lumea că nu există nicio fractură la CCR / Niciodată nu m-a contactat vreun decident politic, nu am avut niciun fel de presiune

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu: Asigur pe toată lumea că nu există nicio fractură la CCR / Niciodată nu m-a contactat vreun decident politic, nu am avut niciun fel de presiune

619
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a declarat, într-un interviu difuzat miercuri seara de TVR Info, că nu există nicio fractură în cadrul CCR, deși dezbaterile din cadrul Curții sunt „reale, vii”. Simina Tănăsescu a mai declarat că niciodată nu a contactat-o vreun decident politic și nu a avut niciun fel de presiune.

- articolul continuă mai jos -

„Asigur pe toată lumea că nu exista nicio fractură la CCR. Deliberarile noastre se desfășoară pe parcursul a câtorva luni, dar e ceva obișnuit. Până la urmă am finalizat dosarul (pensiilor magistraților, n.red.) după sărbătorile de iarnă, dar fractura nu există. Dezbaterile noastre sunt reale, vii, nu intrăm în sală cu idei preconcepute. În cadrul dezbaterilor, unii dintre colegi, inclusiv eu, ajungem să îmbrățișăm alte puncte de vedere decât cele cu care intrăm inițial”, a declarat Simina Tănăsescu.

Președinta CCR a spus că, într-adevăr, în privința legii privind pensiile magistraților „probabil că a părut o fractură, dar ea a fost depășită de multă vreme”.

„Niciodată nu m-a contactat vreun decident politic, nu am avut niciun fel de presiune. Citim presa, suntem informați, nu suntem rupți de realitate, dar intervenții directe în dosare eu nu am întâmpinat, nici indirecte”, a mai declarat Simina Tănăsescu.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole