G4Media.ro

Premierul Ungariei, Viktor Orban, prezent în România: Pentru noi, Centenarul Marii Uniri…

Facebook

Premierul Ungariei, Viktor Orban, prezent în România: Pentru noi, Centenarul Marii Uniri nu e un moment festiv

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că pentru maghiari Centenarul Marii Uniri nu reprezintă „un moment festiv”, trasmite Agerpres.

„Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat, potrivit traducerii oficiale asigurate de organizatori, Viktor Orban, adăugând că „de o sută de ani România modernă nu ştie ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”.

El a mai spus, printre altele, că Ungaria şi-a propus ca până în 2030 să devină una dintre cele „cinci cele mai bune ţări din Uniunea Europeană, unde merită să trăieşti şi să munceşti”, dar şi să contribuie la „ridicarea Europei Centrale”, alături de ţările învecinate.

„Avem resurse, avem curaj şi am arătat vecinilor noştri că aceia care colaborează cu ungurii fac bine. Avem o ofertă pentru vecinii noştri, care se concentrează în ideea să legăm între noi ţările noastre cu autostrăzi, cu căi ferate şi (…) reţele energetice, (…) să armonizăm dezvoltarea armatelor noastre şi să dezvoltăm împreună economia şi investiţiile în Bazinul Carpatic. Deci, avem o ofertă – să construim împreună Bazinul Carpatic, pe baza respectului reciproc”, a transmis Viktor Orban, la cea de-a 29-a ediţie a Universităţii de Vară „Tusvanyos”, organizată de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România.

La același eveniment, vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, a anunțat vineri că nu mai vrea ca ambasadorul țării sale la București să fie chemat la recepția anuală de Ziua națională a României. ”Eu un singur lucru cer de la prietenii noştri români la 1 decembrie 2018 şi nu vreau să mă complic şi să amestec, dar nu vreau ca domnul ambasador Zakonyi să fie iar chemat la Ministerul Afacerilor Externe”, a spus Semjén Zsolt la Băile Tuşnad.

Începând cu 2016 diplomaţii maghiari au primit interdicţie să participe la recepţiile organizate de ambasadele României cu ocazia Zilei Naţionale. Potrivit Digi24.ro, dispoziţia a venit direct de la ministrul de externe, Peter Szijjarto.

Semjén Zsolt a mai spus că îi roagă pe români ca atunci când sărbătoresc Centenarul să recitească Declaraţia de la Alba Iulia, el adăugând că acest document garantează dreptul la autonomie al maghiarilor din Transilvania, promisiune care nu a fost respectată.

Liderii UDMR au trecut la o adevărată ofensivă politică în ultimele zile, lansând o serie de acțiuni prin care critică în esență atitudinea autorităților române față de minoritatea maghiară. Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a anunțat că va sesiza statul român la CNCD, UDMR a început oficial o campanie de strângere de fonduri în semn de solidaritate cu primarii sancționați în justiție pentru arborarea steagului secuiesc. Liderul UDMR și un ONG maghiar au sărit în apărarea celor doi extremiști maghiari condamnați definitiv pentru acte de terorism. În plus, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat, miercuri, la Băile Tuşnad, la lucrările Universităţii de Vară, că proiectul european trebuie să dea un răspuns corect problemei Trianon. Premierul Ungariei, Viktor Orban, este așteptat sâmbătă la Băile Tușnad.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

37 comentarii

  1. De data asta ii dau dreptate lui Orban Viktor!
    De 29 de ani România modernă nu ştie ce să facă cu populatia care trăieste aici!

    • Într-adevăr! Chiar să vină Orban pe teritoriul României să latre în halul acesta … ce poţi sã speri mai mult? Rămâne să meargă la București să latre acolo poate se prinde turma de proști de la „conducere” că ăsta nu are niciun respect!

    • Nu e un moment festiv nici pentru romani.

      Centenarul prinde Romania pe patul de moarte, suferind de un exod masiv si o populatie prea proasta sa mearga la vot.

    • Pai noi stim, dar nu vor cei de la putere. Strangem.bani sa le platim transportul, doar dus, catre Ungaria

  2. Hai să spunem p-aia dreaptă, păi dacă ne-apucăm și comparăm prim-ministrul lor cu al nostru te-apucă plânsul.. Victor Orban are viziune, idei, convingere în ceea ce spune, are. șarm, eleganță, atenție maximă la ceea ce- i iese pe gură . pe când al nostru… ” he, he”…

  3. 1. Apreciez faptul ca redati obiectiv, fara porniri viscerale, principalele afirmatii de interes pentru noi, romanii, facute de importanti oameni politici din Ungaria.
    2. Cred ca niciun roman cu capul limpede nu ar avea pretentia ca ungurii sa sarbatoreasca alaturi de noi unirea Transilvaniei cu Regatul acum o suta de ani.
    3. Etnicii maghiari din Romania au tot dreptul sa ceara ca cel putin acum, dupa un secol, in noua Europa, noi, romanii, sa indeplinim toate – repet: TOATE prevederile cuprinse in Proclamatia de la Alba Iulia.
    4. Mai ales acum, cand noi, Miticii de pe Dambovita, o mentinem in fruntea Guvernului pe una ca Vasilica, ungurii din Ungaria dar mai ales maghiarii din Romania sa aiba motive in plus pentru a ne dispretui. Cand spun maghiarii, nu iau in considerare UDMR, care, tocmai datorita dispretului lor fata de noi, nu se sfiesc sa recurga la santaj fata de Dracnea si ai lui pentru a obtine ce considera ca au dreptul.
    5. Ma opresc aici, desi as mai putea insira zece puncte.

  4. Antevorbitorii sunt un pic bizari: pe o parte, îl preaslăvesc pe Orban, pe de altă parte îl înjură pe Dragnea fiindcă vrea să facă la fel.

    Românii, o enigmă și xenomani…

  5. Dl Orban rămâne un manipulator zonal,populist și iliberal. Dincolo încercarile de izolare economică și politică a Romaniei, să mergi în casa cuiva și să debitezi cu aroganță că nu ai respect pentru valorile gazdei, mi se pare cel puțin o lipsă de bun simț. Să indice dl Orban o altă țară în care maghiarii au drepturile de care se bucură la noi. Păcat că aveam lideri slabi care nu sunt în stare să replice la o asemenea atitudine.

    • Nu ai înțeles o boaba din ce a spus Orban

    • Perfect punctat, felicitari.

    • @Nelu, perfect punctat.
      Felicitari!!!

    • @Nelu

      un manipulator zonal,populist și iliberal.

      Corect ar fi „demagog” și „neliberal”. „Populist” și „iliberal” sunt romenglezisme, xenomania fiind o boală cronică.

      Cât despre „manipulator”, nu cred: maghiarul chiar crede în ce spune. Nu e ceva nou sub soare, repetă aceleași lozinci, polemici, din 1919. Nu e ceva nou ce spune Orban în comparație cu Horty, de exemplu. Nu e de ieri, alaltăieri.

    • @Rătăcit… mea culpa, dreptate, s-a exprimat în maghiară…doh!

      @Rilche, definițiile literate schimbă cu ceva ceea ce am afirmat? Și da,dl Orban este liber să susțină ce dorește domnia lui,…. acasă la el! Dar uite și aspectul acesta: a făcut afirmațiile considerând că se află pe teritoriu maghiar. Cum ți se pare?

    • @Nelu

      definițiile literate schimbă cu ceva ceea ce am afirmat?

      Da.

      Și da,dl Orban este liber să susțină ce dorește domnia lui,…. acasă la el! Dar uite și aspectul acesta: a făcut afirmațiile considerând că se află pe teritoriu maghiar. Cum ți se pare?

      Nu înțeleg de ce îl adresezi cu „domn” și „domnia sa”.
      În al doilea rând, Orban crede ce spune, nu afirmă să incinte la ură atavică fiindcă așa vrea el, chiar crede ce spune.

    • @Rilache, răspunsul tău laconic transformă întrebarea mea în una retorică. În rest „dl” Orban crede cu tărie în ceea ce-i aduce capital politic și economic. Oare de ce nu se adresează la fel când este în vizită la minoritățile din Serbia, Slovacia sau Ucraina? Până să se închine lui Putin, măcăia numai în bătătură. Acum a prins curaj.

  6. Da, Orban a nationalizat pilonul 2 de pensii, a ridicat garduri impotriva emigrantilor, a impus restrictii ONG-urilor cu finantare straina si nu primeste atatea blamari din partea UE cat primesc romanii. Acum se mai ratoieste la noi si vrea sa ne imparta si resursele (gazele). Vedem ca ii tine fiindca reactia politicienilor nostri e sublima dar lipseste cu desavarsire. Oare cum ar reactiona ei daca un politician roman ar predica in Ungaria despre drepturile minoritatii romane. Din pacate politicienii nostri sunt ocupati sa se manance intre ei si nu vad interesul national. Ne trebuie si noua o clasa politica de anvergura, nu una de doi bani.

    • Ne trebuie o clasa politica…
      Nu stie nimeni unde gasim? Platim oricat ar costa.

    • Intr-adevar, cum ar fi sa existe Partidul Negrilor in SUA (PNDSUA) si din cand in cand sa vina prim-ministrul Nigeriei sa le vorbeasca si sa explice ca negrii n-au de ce sa se bucure de 4 iulie, eventual sa roage pe ceilalti americani sa inteleaga asta.

  7. Putem avea o clasa politica reprezentativa daca mergem la vot. Cat mai multi…..toti.

  8. Se incura Orban, in fata neputintei si a slabiciunii de care dau dovada reprezentantii nostrii .
    Cat despre Orban e doar un Bolsevic cu apucaturi naziste .

  9. Nici maghiarii nu stiu ce sa faca in Romania, vai, ce problema au! Ce misto, periodic trebuie sa vina sa-i consoleze careva de prin puszta, ca altfel o iau razna.

    Dar uite ce face ei, asa derutati cum e: sug fundul oricui e *aproape* la putere in Romania, se da de partea lui si voteaza sau se abtine aprig, si asigura in felul asta ca barca romaneasca se rastoarna cu ei cu tot. Au si un „partid” sovin cum nu mai e altul in lume (UDMR), format pe criterii etnice, nu politice, si tot nu le convine.

    De ziua Romaniei n-au decat sa se imbete de necaz si sa stea dracului in casele lor, nu vreau sa-i vad nici pe ei, nici pe jegurile venite din Ungaria sa-i mangaie in crestet.

  10. Nici pentru noi Orban nu este o prezenta placuta când este in Romania

  11. Acest Orban ar trebui, ca de altfel toti care procedeaza la fel ca el, sa devina persona non grata in Romania.
    E inadmisibil sa i se permita ca prin orice metode sa instige si sa atenteze la integritatea nationala a statului national unitar roman.
    E de-a dreptul nesimtire sa-si tina discursurile antiromanesti la Tusnad in Romania. Iar Melescanul sa taca ca porcul in papusoi. Patriotii de serviciu, nationalistii de dragnea, firea, volguta, codrin cap de babuin, astia unde sunt? In concediu?

    • Lui Orban sa ii se aduca aminte de masacrele de la Ip si Traznea si apoi sa mai citeasca inca odata declaratia de la Alba Iulia, unde se face vorbire despre dreptul la limba si religie, nu la autonomie teritoriala. Si apoi UDMR este singura ONG aflata la guvernare doar pentru milionul ala de maghiari, care poate sa plece in Ungaria oricand daca nu traiesc bine in Romania, ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Nu trebuie sa vina o jighinea ca Orban sa imi spuna in tara mea, cand sa ma bucur. Maghiarii din Romania care se simt,, minoritate,, sa afle ca se bucura de toate drepturile pe care le au toti cetatenii acestei tari iar alte minoritati din alte tari cu,, pretentii,, nici nu viseaza la aceste drepturi.

  12. Lasati ungurii sa plece de buna voie acasa la ei in Ungaria!

  13. Lui Orban sa ii se aduca aminte de masacrele de la Ip si Traznea si apoi sa mai citeasca inca odata declaratia de la Alba Iulia, unde se face vorbire despre dreptul la limba si religie, nu la autonomie teritoriala. Si apoi UDMR este singura ONG aflata la guvernare doar pentru milionul ala de maghiari, care poate sa plece in Ungaria oricand daca nu traiesc bine in Romania, ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Nu trebuie sa vina o jighinea ca Orban sa imi spuna in tara mea, cand sa ma bucur. Maghiarii din Romania care se simt,, minoritate,, sa afle ca se bucura de toate drepturile pe care le au toti cetatenii acestei tari iar alte minoritati din alte tari cu,, pretentii,, nici nu viseaza la aceste drepturi.

  14. Unii precum Octavian Hoandra sunt speriati ca putem pierde Ardealul.
    Dle Hoandra cu emisiuni atat de cretine ca cele pe care le faci dta sunt mari sanse chiar sa-l pierdem. Ori jucand pe patriotul esti agent AVO?

  15. Nici nu trebuie sa fie.Este sarbatoarea noastra,a tarii noastre.Cine doreste sa ne-o cinsteasca este binevenit,cine nu,nu.

  16. Trecând peste nesimțirea tipică lui Orbán, câteva puncte din realitate trebuie totuși observate și gândite:

    1. Centenarul realmente nu este un moment festiv pentru maghiari. Nici nu are cum să fie. Să vă explic așa – s-a jucat un meci de fotbal pe scară mondială. Voi ați câștigat, noi am pierdut. Vă respectăm victoria și realitățile obiective de pe urma ei, dar nu ne cereți să ne bucurăm pentru ea. Atât de simplu.

    2. „Oferta” de țară. Ei o au, noi nu. La cum arată lucrurile, nici nu pare să o avem într-un viitor apropiat.

    3. Punctul doi este o urmare a unei realități dureroase. Bine na, ați câștigat, bravo. Na, acum ce ne facem. Ne punem pe treabă? Că din tricolor încă nu se face pâine și nici viitor, indiferent cât o fluturăm. Au trecut 100 de ani absolut degeaba, suntem practic la fel de fracturați ca în 1918.

    4. În momentul istoric 1918, România a avut norocul de a avea o clasă politică excelent pregătită, cu un scop clar, cu un plan bine executat. Ungaria, în comparație, avea niște Dăncilă, cu bunăvoință, dar totalmente inutili. Se zice ca oficialii români au mers la negocieri cu vagoane de acte și hărți, în timp de oficialii unguri s-au dus în dolmane cu vitézkötés, sperând să impresioneze pe cineva 🙂

    Acum, după 100 de ani e fix invers – ei au o clasă politică abilă, iar noi Dăncilă.

  17. Sa-l lăsăm sa latre, asa cum de 2000 de ani toți latră în jurul nostru.Sa ne vedem de sărbătoarea noastră. Răutăți, nedreptăți vor fi mereu.Hunii gotii, vizigotii asta știu sa facă, sa atace…

    • Am crezut că spațiul acesta e un pic mai civilizat și nu ajungem direct la vechile obiceiuri de atac. Se pare că am greșit.

      Vezi, asta e reflexul cei mai toxic – lasă-i să latre, că noi avem sărbătoare. Exact, avem sărbătoare și nimic altceva din păcate.

  18. ce cauta aici ?! de ce vine cand vrea ! spune ce vrea !

  19. 1. Orban nu este îndreptățit sub nici o forma sa vina in Romania sa ne spuna ce sa facem sau sa nu facem. E chiar nesimtit.
    2. Daca tot invoca asa de mult respectul reciproc, ar fi trebuit sa ne respecte tara si, implicit, pe romani si sarbatorile lor. Nu sa ațâțe maghiarii cu astfel de declarații. Mizerabil om!

  20. 1 milion de maghiari..ok..eu i-as intreba care dintre ei gandesc romaneste si iubesc Romania, care nu…apoi i-as ruga pe cei care nu iubesc tara in care s-au nascut, invatat, sa-si faca bagajul si sa ceara azil in Ungaria. Pe vecie. Le-as oferi/cumpara casele, pamanturile ca sa aiba bani de calatorie si de trai pana-si gasesc un rost in Ungaria. Asta-i tot. Si le-as ridica CI si pasapoartele romanesti !