Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-ministrul Rumen Radev a pus condiția ca SUA să renunțe la vize pentru bulgari dacă doresc ca avioanele cisternă ale Forțelor Aeriene Americane să rămână pe Aeroportul „Vasil Levski”, transmite Mediapool, citată de Rador. Radev a spus că a discutat subiectul într-o convorbire telefonică cu președintele Donald Trump și, înainte de asta, și cu secretarul pentru apărare, Pete Hegseth, dar din explicațiile sale nu a fost clar dacă și-au declarat disponibilitatea de a se conforma cu solicitarea premierului bulgar.
Avioanele cisternă militare, care au sprijinit războiul Statelor Unite ale Americii și Israelului împotriva Iranului, au permisiunea de a rămâne în Bulgaria până la sfârșitul lunii, iar guvernul se așteaptă ca Washingtonul să solicite o prelungire a acestui termen.
„În acest sens, ieri am avut o convorbire telefonică cu secretarul pentru apărare al SUA, Pete Hegseth, iar apoi și cu președintele Trump. În conversația mea cu președintele SUA, am ridicat insistent problema renunțării la regimul de vize pentru cetățenii bulgari în SUA și mă aștept ca această problemă să fie luată în considerare urgent”, a explicat Radev. La începutul acestei luni, SUA au evidențiat în mod special Bulgaria pentru sprijinul său.
„Au fost țări din NATO care ne-au fost de mare ajutor. De exemplu – Portugalia a spus «da» înainte să le spunem măcar care era întrebarea. Polonia. Există țări de genul acesta – România, Bulgaria. Altele, precum Spania, au fost groaznice, de-a dreptul șocante”, a comentat secretarul de stat american Marco Rubio.
Problema scutirii de vize, însă, este puțin probabil să poată fi rezolvată într-un asemenea mod. Aceasta este pe masă de ani de zile, dar SUA nu permit discutarea ei până când Bulgaria nu îndeplinește cerințele tehnice. Principalul lucru este ca numărul vizelor turistice refuzate să nu depășească 3%. În ultimii ani, Bulgaria se apropie de implementarea acestui plan, Ministerul de Externe desfășurând, de asemenea, o campanie de informare și instruire pentru a explica condițiile și procesul de solicitare a vizelor.
Administrația Trump a avut până acum o politică strictă anti-imigrație și a blocat ridicarea vizelor pentru România.
Nu se așteaptă ca guvernul lui Rumen Radev să refuze accesul aeronavelor americane, care sunt un partener cheie al Bulgariei. Potrivit surselor Mediapool, Radev nu intenționează să ia nicio măsură care ar provoca vreo dezbatere, având în vedere atenția sporită acordată politicii sale externe. Potrivit analiștilor, „ultimatumul” său către Trump este mai degrabă pentru uz intern. În prezent, SUA nu are un ambasador titular pe post în Bulgaria, situația fiind identică în ceea ce privește reprezentanța Bulgariei la Washington. Noul cabinet este așteptat să inițieze curând procedura de numire a unui ambasador bulgar în SUA.
Bulgaria a acceptat pe teritoriul său aeronave americane care au fost utilizate în cadrul operațiunii militare americane împotriva Iranului pentru realimentare în aer, în pofida explicațiilor oficiale din partea părții bulgare că desfășurarea lor la Sofia nu se datorează unor „operațiuni militare curente sau planificate”.
Decizia a fost luată în timpul cabinetului Jeliazkov, dar nu a fost revizuită de guvernul interimar al lui Andrei Ghiurov. SUA au solicitat, printr-o notă din 17 februarie 2026, permisiunea și sprijinul pentru desfășurarea a până la 15 aeronave pe aeroportul internațional din Sofia pentru perioada 17 februarie – 31 mai, legat de implementarea activităților legate de vigilența sporită a Alianței. Din cauza deciziei bulgare, a existat o reacție dură din partea Teheranului, care a avertizat Sofia că este pregătit de represalii.
Traducerea Rador: Mirela Petrescu
Bulgaria poate obține eliminarea vizelor pentru SUA.
Bulgaria este un stat dezvoltat, care a adoptat moneda euro.
România nu se poate compara cu Bulgaria.
În timp ce Nicușor stă cu capul plecat. Mai mult de atât, noi am îndeplinit și condițiile tehnice