Home » Articole » Premierul Ludovic Orban face prima vizită oficială la Bruxelles/ Întrevederi programate cu liderii instituțiilor europene

Premierul Ludovic Orban face prima vizită oficială la Bruxelles/ Întrevederi programate cu liderii instituțiilor europene

Premierul Ludovic Orban face prima vizită oficială la Bruxelles/ Întrevederi programate cu liderii instituțiilor europene
Sursa Foto: G4Media.ro
Ascultă articolul

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, va efectua, în perioada 7-9 ianuarie 2020, o vizită de lucru la Bruxelles, la sediul instituțiilor europene, respectiv al NATO. Aceasta este prima deplasare externă pe care Orban o face în calitate de șef al Guvernului

”Programul deplasării include întrevederi cu principalii lideri europeni, între care președinții Consiliului European (domnul Charles Michel), Comisiei Europene (doamna Ursula von der Leyen) și Parlamentului European (domnul David Sassoli), precum și cu Secretarul General al NATO, domnul Jens Stoltenberg”, a transmis biroul de presă al Guvernului.

- articolul continuă mai jos -

Chiar dacă este prima vizită oficială pe care o face în calitate de prim-ministru, acesta nu  este primul contact pe care premierul Orban l-a avut cu oficiali ai Uniunii Europene. Pe 20-21 noiembrie, Ludovic Orban a participat la Congresul PPE de la Zagreb, ocazie cu care a avut întreveederi atât cu lideri ai popularilor din Europa, precum și cu o parte dintre demnitarii noii echipe care a preluat conducerea Uniunii Europene.

Atunci, șeful Guvernului a avut prima discuție cu Ursula von der Leyen, care urma să preia peste câteva zile, la 1 decembrie, conducerea  Comisiei Europene. Tot atunci, Ludovic Orban a avut o discuție și cu fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, care atunci a fost ales președinte al PPE. De asemenea, la Zagreb a avut loc și prima întrevedere cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Foto: Ludovic Orban la Congresul PPE de la Zagreb

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole