G4Media.ro

Premierul Keir Starmer intenţionează să refacă capacitatea de luptă a armatei britanice

Foto: Ministerul Britanic al Apărării

Premierul Keir Starmer intenţionează să refacă capacitatea de luptă a armatei britanice

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis duminică că va „reface capacitatea de luptă” a forţelor armate ale Regatului Unit, în special în faţa ameninţării ruse, cu o zi înainte de a dezvălui noua strategie de apărare a guvernului său, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Vom reface capacitatea de luptă a Regatului Unit ca obiectiv central al forţelor noastre armate”, a declarat liderul guvernului într-un articol publicat în tabloidul The Sun.

„Este vorba despre a aduna toate capacităţile de care dispunem, de la drone la artilerie, trecând prin informaţii şi instincte umane pentru a construi o maşină de luptă redutabilă şi integrată”, a adăugat el.

Guvernul laburist urmează să publice luni noua sa strategie de apărare, care defineşte ameninţările cu care se confruntă Regatul Unit şi detaliază modul în care guvernul intenţionează să se pregătească din punct de vedere militar.

În februarie, prim-ministrul Keir Starmer a anunţat că va creşte cheltuielile pentru apărare ale ţării la 2,5% din PIB până în 2027, faţă de 2,3% în prezent, într-un moment în care SUA îşi împing aliaţii din NATO şi Europa să investească mai mult în apărarea lor.

Ambiţia guvernului laburist este apoi de a ajunge la 3% din PIB în timpul următoarei legislaturi, adică după 2029, iar ministrul apărării, John Healey, a afirmat duminică la Sky News că nu are „nicio îndoială” că acest lucru se va întâmpla.

„Suntem direct ameninţaţi de state cu forţe militare avansate, aşa că trebuie să fim pregătiţi”, a insistat Keir Starmer, citând Rusia, Iranul şi Coreea de Nord.

„Ameninţările sunt din ce în ce mai numeroase”, a afirmat de asemenea duminică pe BBC John Healey, menţionând „creşterea” ameninţării ruse şi „atacurile cibernetice zilnice” împotriva Regatului Unit.

Guvernul va mobiliza, printre altele, 1,5 miliarde de lire sterline (1,8 miliarde de euro) pentru a construi noi fabrici de producţie de arme şi muniţie, ceea ce va duce la un buget alocat muniţiilor de 6 miliarde de lire sterline pe durata acestei legislaturi şi va investi un miliard de lire sterline într-un sistem inovator de detectare a ţintelor în luptă.

Potrivit ziarului The Times, guvernul britanic ia în considerare, de asemenea, dezvoltarea descurajării sale nucleare prin achiziţionarea de avioane de luptă capabile să lanseze rachete nucleare din SUA.

În prezent, Marea Britanie se poate baza doar pe submarinele sale pentru descurajare.

Întrebat de Sky News duminică, John Healey nu a confirmat, dar a indicat că „o descurajare puternică este absolut esenţială pentru a asigura securitatea” britanicilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.