Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Gigel Știrbu, vicepreședinte PNL, a criticat dur liderii PSD după ce Hotnews a publicat fotografii de la o întâlnire în Italia între Marcel Ciolacu și condamnatul fugar Ionel Arsene.
”Arogantă si Batjocură! Cât de mult dispreț trebuie să ai față de români ca să nu-ți mai pese nici măcar de aparențe? Vi se pare firesc ca un fost prim-ministru al României, fost președinte al Camerei Deputaților, fost vicepremier și fost președinte al PSD să se întâlnească, în afara țării, cu un om condamnat definitiv de justiția română și fugit pentru a evita executarea pedepsei? Ce mesaj primesc românii care își plătesc taxele, respectă legea și muncesc cinstit? Că există două Românii? Una în care cetățeanul obișnuit răspunde pentru orice greșeală și alta în care oamenii puterii continuă să socializeze, să își păstreze relațiile și să se comporte ca și cum o condamnare definitivă n-ar însemna nimic?”, a scris liderul PNL pe facebook.
”Nu este doar despre o fotografie, este despre simbolul pe care îl transmite, este despre imaginea unei rețele politice care pare să nu mai simtă nevoia să se ascundă. Care nu mai consideră că datorează explicații opiniei publice și care pare convinsă că românii vor uita și vor trece mai departe”, a mai scris el.
”România are nevoie de lideri care să se delimiteze fără echivoc de orice persoană condamnată pentru fapte de corupție, nu de imagini care ridică întrebări serioase despre valorile și standardele morale ale celor care au condus această țară. Indiferent de partidul pe care îl susținem, un principiu ar trebui să ne unească pe toți: funcțiile publice înalte presupun responsabilitate, iar întâlnirile publice sau private care pot compromite încrederea cetățenilor trebuie explicate. Românii merită răspunsuri. Pentru că tăcerea, în astfel de situații, nu face decât să alimenteze convingerea că, pentru unii, legea este doar pentru ceilalți”, a mai spus Gigel Știrbu.