Home » Articole » Premierul Groenlandei anunţă convocarea tuturor liderilor de partide, în urma ameninţărilor lui Trump

Premierul Groenlandei anunţă convocarea tuturor liderilor de partide, în urma ameninţărilor lui Trump

Premierul Groenlandei anunţă convocarea tuturor liderilor de partide, în urma ameninţărilor lui Trump
Foto: Wikipedia/Domeniul Public Portret Oficial 2025
Ascultă articolul

„Ajunge!”: premierul în exerciţiu al Groenlandei, Mute Egede, a anunţat joi că va convoca liderii de partide „cât mai curând posibil” pentru a respinge împreună afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump care a repetat că doreşte să anexeze insula arctică, scrie AFP, conform Agerpres.

„De data aceasta trebuie să insistăm că îl respingem pe Trump. Nu trebuie să fim trataţi în continuare cu lipsă de respect”, a afirmat pe Facebook premierul interimar al teritoriului autonom danez.

- articolul continuă mai jos -

Egede continuă să guverneze Groenlanda până la formarea unui nou guvern după înfrângerea sa la alegerile parlamentare de marţi în faţa unui partid de centru-dreapta.

„Preşedintele american a vorbit încă o dată despre ideea de a ne anexa. Absolut nu pot accepta acest lucru”, a scris el.

„Respect rezultatul alegerilor, dar consider că am o obligaţie în calitate de şef interimar al guvernului: de aceea am cerut administraţiei să îi convoace cât mai curând posibil pe liderii de partide”, a explicat el.

Întrebat despre dorinţa sa de a anexa vasta insulă arctică la Statele Unite, Donald Trump a estimat joi, în prezenţa secretarului general al NATO, Mark Rutte, că acest lucru „se va întâmpla” în cele din urmă.

În cursul primului său mandat (2017-2021), el a mai vehiculat ideea de a cumpăra Groenlanda, care a fost întâmpinată cu un refuz din partea autorităţilor daneze şi groenlandeze.

Revenit la Casa Albă în ianuarie, el insistă de câteva luni că va prelua controlul – fără a exclude folosirea forţei – asupra unui teritoriu considerat important pentru securitatea americană.

Niciunul dintre partidele politice din Groenlanda nu susţine această eventualitate, iar marea majoritate a populaţiei insulei îi este ostilă, potrivit unui sondaj publicat în ianuarie.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole