G4Media.ro

ALERTĂ Premierul Dăncilă înaintea ședinței de guvern: ”CCR a constatat că au…

ALERTĂ Premierul Dăncilă înaintea ședinței de guvern: ”CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal, situația trebuie îndreptată”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri în debutul ședinței de guvern că ”CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal, situația trebuie îndreptată”, fără a spune explicit dacă Executivul va adopta în ședința de azi ordonanța de urgență privind recursul în anulare promisă de Tudorel Toader.

Dăncilă a mai spus că a transmis la întâlnirile avute la Bruxelles că ”drepturile cetățenilor nu sunt negociabile”.

Premierul a reclamat că la Bruxelles există o presupusă ”campanie de dezinformare alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel”, despre care a spus că e ”inacceptabilă”.

”Am dat asigurări în toate întâlnirile că guvernul va acționa pentru respectarea valorilor și principiilor europene, respectarea drepturilor cetățenilor, statul de drept și independenta justiției, însă am transmis cu fermitate că cetățenii români trebuie să se bucure de aceleași drepturi și libertăți. CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal și situația trebuie îndreptată. Așa cum spunea președintele Jean Claude Juncker, drepturile cetățenilor nu sunt negociabile”, a spus Dăncilă.

Reamintim că Dăncilă declarase marți seara la Antena 3, chiar înainte de plecarea la Bruxelles, că trebuie dată ordonanța de urgență anunțată de Tudorel Toader pentru contestarea în anulare a sentințelor definitive prin care au fost condamnați definitiv de Completurile de 5 judecători (C5) ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în perioada 2014 – 2018 și declarate nelegal constituite de CCR.

Vezi aici Top 10 condamnați penal care ar putea să scape de sentințe dacă se dă ordonanța

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

29 comentarii

  1. Saraca,ce sa-i ceri unei femei ca asta?rar poti gasi un specimen ca asta

  2. CCR-ul e casa de avocatură a pesedeului ! In rest voi numai legal lucrati

    • Slugile Ciumei Rosii din pzd sunt compromise DEFINITIV. E vb. de un ex procuror ceausist (bolșevicul Dorneanu), de uslașa Pivnicieru (catapultată de grupul infracțional Fenechiu/Vlasov), de traseistul ex-șef utc Enache, de hunul Varga (avocatul hoțimii din udmr).

  3. ”Ţara mea” spunea si tovarăşa de trista amintire.

  4. semneaza vasilico, ce tot iti faci curaj. de aia ai fost adusa acolo. sa semnezi.

  5. Hai Veo, dar da-o , te caci atata pe tine, balegă ce esti.

  6. Aceasta sluga habar nu are de lege, dar isi indeplineste perfect rolul de sclava pe plantatie. Nu se plange, canta si joaca cum ii cer stapanii ! Legile actioneaza pentru viitor (cu exceptia legii penale mai favorabile), iar schimbarea unei sentinte pronuntate nu este posibila decat daca prin rejudecarea printr-o cale de atac exceptionala s-au constatat ca faptele nu au existat (au aparut noi dovezi). Altfel sentintele raman valabile !

    • @ roman

      Buna dimineata ! Vad ca mijesti ochii.

      OUG-ul asta va face : va permite rejudecarea TUTUROR celor care au fost ACHITATI/ CONDAMNATI de completele de 5 ILEGAL constituite.

      Asa ca propagada G4 cum ca OUG ii exonereaza pe condamnati e o mare minciuna.

      # kondensatori, nu mai aveti incredere in judecatori ?! De ce va e teama sa se reia procesele ?! Vreti sa insinuati ca in 2 ani PSD -ul a reusit sa racoleze toti judecatorii ?

      Daca ar fi asa cum ati putea insinua, SRI / procuratura ce pazesc ? Sa nu veniti cu placa „nu mai pot face interceptari”. Ba se pot face: Ordonanta 6 e inca in vigoare.

      Un serviciu & o procuratura serioase nu se bazeaza doar pe interceptari, ci pe reteaua umana de informatori / agenti.

      Vor fi eliminate toate probele obtinute ilegal. De asta va e frica.

      Voi n ati vazut nici un film artistic / film documentar in care probele tb obtinute cu mandat, iar cele obtinute ilegal / plantate sunt eliminate ?! Nu mai vreti o tara ca afara ?!

    • Sictir, postac scarbos psdos, iar ne plictisesti p-aci? Ti-am dat raport de vreo 3 ori pana acum, gandind ca scapam de voi, lua-v-ar dracu!

    • Rejudecarea nu presupune anularea sentintelor anterioare, decat daca decizia finala e alta ! Daca au fost folosite mijloace de proba nelegale, reamintesc ca politicienii trebuiau sa se sesizeze de la inceput, nu doar dupa ce au vazut ca nu se mai pot face intelegeri pe baza de porci si sorici !

    • xling: „va permite rejudecarea TUTUROR celor care au fost ACHITATI/ CONDAMNATI de completele de 5 ILEGAL constituite”

      Ia pune tu mana pe constitutie sau pe legea organica ce decide cum functioneaza CCR si spune-ne si noua unde scrie acolo ca CCR decide ce e legal si ce e ilegal in tara asta.

      Pur si simplu, CCR a uzurpat o putere in stat (puterea judecatoreasca) si a inceput ea sa interpreteze legile si sa spuna ce e ilegal si ce nu. Nu, mai xlink, o instanta de judecata decide asta, nu CCR. CCR a devenit tribunal exceptional, asta e cu adevarat impotriva Constitutiei si a legilor.

      Daca era asa ilegala acea alcatuire, cum se face ca niciun avocat in 5 ani de zile nu a constatat asta? Nu a cerut anularea vreunei decizii de la ICCJ in contencios administrativ? 5 ani de zile, sute de procese, cei mai buni avocati din tara, te-ai prins, nu?

      E o mizerie, mai xlink. Nimeni nu a facut asta, pentru ca nici o instanta nu le-ar fi dat dreptate.

      Justia din Romania a ajuns hartie igienica cu care „mana” CCR sterge politicienii la dos. Pentru asta chiar ca merita iesit in strada. Pentru ca daca CCR a ajuns aici, maine se vor putea modifica brutal legile electorale si se vor putea anula alegeri.

      E cea mai sigura cale sa ajungem ca Rusia sau Turcia, unde o sa conduca unul tara 20 de ani de zile, facand alegeri de forma din patru in patru ani. Unde ziaristii sunt omorati in lift sau bagati in inchisoare pe viata, unde orice opozitie politica sau civica e eliminata instantaneu din viata publica.

      Deja e prea mult, mai xlink. E prea mult.

  7. Tantii, una spui la Bruxelles si alta faci in tara.
    De 2 ani de zile va ocupati numai de justitie. Bilantul guvernului pe care-l conduci e catastrofal, n-ai buget pt 2019, leul se prabuseste, imprumutam energie electrica de la vecini cu preturi uriase, deficitul bugetar se adanceste, datoria externa creste etc etc tara se prabuseste.

    Esti o incapabila, da-ti demisia !!!!!!!!!!!!!!

  8. Cititi articolul scris de Alin Ion in Adevarul .ro de azi , 25-01-2019 „ Cum se lauda intr-un interviu ( cu Daniel Dumitrica ) tortionarul Franz Tandara cu ororile pe care le comitea ” . Urmariti interviul si deschideti ochii mari la ce incearca sa restaureze regimul Dragnea inconjurat de analfabeti , privilegiati , marionete si infractori . Tandara : ” Trebuia sa ” scurtam ” intelectualii , filfizonii cu studii la Paris .” Mama natiunii o fi primit termen sa elimine ” capatanile ” pana-n douazeci douazeci ?

  9. Adică vor da OUG pe „Contestația în anulare”,amnistia mascată.
    Hai să fim realiști:până acum este 2:0 pentru borfășime.
    Așa că îi întreb din nou pe moftangii lui „Nu mă duc la vot,că toți sunt la fel!”:sunt TOȚI la fel,cu adevărat?Ce partid a mai făcut ceea ce face PSD,și anume anularea unor verdicte judecătorești ?Ce partid a mai legalizat pe față corupția,furtul și tâlhăria?
    Bănuiesc că nu au reușit cu toții,ei,moftangii,să plece,mai sunt în țară suficienți cât să îndure ce îndurăm și noi,ceilalți.
    Deci,cum e?
    Cum o rezolvăm?
    S-ar putea ca replica „Să ne ducem la vot și să NU votăm PSD(și ALDE,că tot borfași se cheamă)!” să devină caducă,PSD fiind copilul PCR,știe cum se numără voturile…

    • Rezolvarea e simpla: pa si pu la revedere Romania. Catrafusele impachetate si la drum pana se mai poate trece granita spre vest. Ca situatia e maro cu pizedeul la butoane.

  10. Dăncilă la Bruxelles: Respectăm statul de drept, dar CCR a constatat practici nelegale la instanțe. Cu alte cuvinte, România respectă statul de drept, dar România a constatat că România nu respectă statul de drept. Ce-au înțeles oficialii europeni?

  11. Pt. idioata de vasilica și hamsterul flaușat : CCR nu e organ de anchetă sau de judecată. Singura treabă pe care o are este să constate neconstitutionalitatea actelor legislative. Nimic altceva.

  12. Pana la urmatorul vot ne mananca nemernicii acestia din psd – alde – udmr, iar romanii dorm „somnul cel de moarte”.
    Ne-ati adus la disperare, ticalosilor, mafiotilor, banditilor. Nu mai avem sperante decat de la Dumnezeu, pentru ca noi nu suntem in stare sa ne luam soarta in maini si sa schimbam ceva in aceasta tara.
    Blestemati sa fiti toti cei care ati distrus si distrugeti viata oamenilor cinstiti (cati mai sunt) din aceasta tara!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @ Don Quihote romanii au incercat pe 10 august sa forteze in mod ferm schimbarea guvernului.
      Nimeni nu mai poate imputa romanilor nimic.Ce voiau? Sange?

    • @andrei petre „Thomas Jefferson – Copacul libertății trebuie udat din când în când cu sângele patrioților și al tiranilor”.
      Ăsta este răspunsul pe care îl cauți!

  13. Nu mai leneviti in conul de umbra , nu va mai refugiati pe fel de fel de platforme si bisericute neglijand total presa scrisa aservita actualei puteri , iesiti la lupta ” la baioneta ” , IMPLICATI-VA LA RUBRICA ” COMENTARII ” IN ABSOLUT TOATE EDITORIALELE DIN ROMANIA , nu asteptati mura-n gura opiniile cititorilor siderati de ce se intampla in tara in situatia actuala . Consumatorul de presa , cetateanul de rand mai slab de inger , se lamenteaza si se lasa descurajat de avalansa postacilor platiti ai puterii si de liota de mancurti savuskinezi de pe malul stang al Nistrului . Urmariti consecventa cu care ataca haitele de trolli pe Cotidianul , Evenimentul Zilei , Ziare .Com , National , Adevarul , Comisarul , HotNews , Stiri pe surse , G4Media , etc. . Nu mai dormiti in cizme , lasati mofturile , frecusurile si sicanele prostesti , incercati sa explicati de ce trebuie sa va voteze si ce alternativa oferiti , dati-le peste bot , raspundeti dur si argumentat celor ce va denigreaza in mod sistematic si organizat . Coborati in teren din turnul de fildes , o tara intreaga striga disperata SA VA TREZITI !

  14. @Andrei – Petre – Daca guvernantii au continuat si continua sa distruga statul de drept si noi trebuia sa continuam protestele, pasnic, dar ferm si masiv. Cu o floare nu se face primavera! Ei asta asteptau – sa obosim si sa renuntam ! Si, se pare, asta au obtinut si acum merg pana la capat.
    Noi de ce nu suntem in stare sa mergem pana la capat. Poporul roman este si a fost fatalist.
    De aceea am ajuns in aceasta situatie. Nimic nu este intamplator.
    Cum este posibil ca o tara intreaga, o natie care se considera demna, sa se lase calcata in picioare de o sleahta de infractori, incompetenti, mincinosi, nulitati ???!!!

    • @Don Quijote in opinia mea romanii si-au facut destul de clar inteleasca pozitia pe tema mazilirii statului de drept.
      Au iesit 100.000 de oameni la protest 3 zile consecutiv pentru ca erau zile libere, si oamenii trebuie sa si munceasca pentru a avea ce manca.
      De asta zic nu mai aruncati vina in capu romanilor, ca trebuie si clasa politica sa se reformeze sa numai fie rau intentionata.
      Cat sa stam in strada.Las-o dracului de treaba.

      Ideal ar fi sa fim non stop la Victoriei intradevar dar nu se aduna atata lume fara o scantee, si astia ne prajesc la foc mic ca pe broasca pana ne obisnuim.

    • Poporul roman a fost si este fatalist. Sunt de acord. O mare parte a lui e batuta-n cap.
      Din cealalta parte, majoritatea este combinata in fel si chip. Ce ramane , e cam putin!

  15. Adevarat:
    ”campanie de dezinformare alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel”,
    Exemple de oameni politici la care se refera: dancila, tariceanu, dragnea, etc

  16. CCR și PSD sunt în cârdășie de multă vreme, asta e clar pentru orice om cu bun simț din țara asta
    Completele de judecători de ka ÎCCJ au fost constituite la vremea respectivă în baza legii care era în vigoare. Chestia asta cu „nelegal constituite” este o gogoriță inventată de sinistrul justiției, penalul Tudorel Bubosul, făptuitor și complice al penalilor. Pe ăștia nu-i interesează „drepturile cetățenilor” așa cum clamează proasta din imagine, ci cum să-i scape de pușcărie pe ticăloși ca Vâlcov, Dragnea, O.Vasilescu ș.a.m.d.
    Toată așa zisa prestație a complicelui Toader și a ciumei roșii instalate la putere în decembrie 2016 s-a axat exclusiv pe acest obiectiv. Modificări de legi, sabotarea instituțiilor, demiterea persoanelor, etc,etc au avut acest UNIC scop.
    Desigur, personaje care postează sub nick name-uri gen x link sau asemenea(vezi mai sus) ar putea cunoaște aceste aspecte însă pretind altceva, fie pentru că au un interes direct, fie din rațiuni care țin de intelect(de lipsa lui). În rest orice persoană de bun simț, cum am spus deja, vede aceste realități și înțelege conivența dintre componentele adevăratului stat paralel- CCR-„guvernarea psd+alde -ministrul justiției-politicieni penali.
    S-a spus că lucrurile se vor schimba la viitoarele alegeri. Cred că e prea târziu. Sincer, aveți încredere în niște alegeri organizate de Dăncilă „numărate” de Dragnea&Co și validate de actuala CCR ?