Home » Analize » Premierul Australiei menţine strategia de carantină strictă până când rata de vaccinare va atinge 70%, în ciuda protestelor tot mai dese și agresive

Premierul Australiei menţine strategia de carantină strictă până când rata de vaccinare va atinge 70%, în ciuda protestelor tot mai dese și agresive

Premierul Australiei menţine strategia de carantină strictă până când rata de vaccinare va atinge 70%, în ciuda protestelor tot mai dese și agresive
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Prim-ministrul australian Scott Morrison a declarat că strategia de carantină strictă va rămâne în vigoare, în ciuda protestelor din ţară, până ce rata de vaccinare în rândul populaţiei va fi de cel puţin 70%, informează The Guardian.

Australia a înregistrat duminică 914 noi cazuri de infecţie cu varianta Delta, un nou record, după 894 de contaminări confirmate sâmbătă.

- articolul continuă mai jos -

„Nu puteţi să trăiţi cu carantină veşnic şi, la un moment dat, va trebui să faceţi acea schimbare de direcţie şi asta va fi făcută la 70%”, a spus Morrison într-un interviu acordat Australian Broadcasting Corporation.

Faptul că guvernul s-a bazat pe carantină şi pe măsuri dure privind trecerea graniţei, în timp ce campania de vaccinare a trenat, a stârnit multă frustrare în rândul cetăţenilor.

Statul Victoria se află în prezent în a şasea perioadă de carantină de la începutul pandemiei, în timp ce carantina impusă în Sydney, aflat în New South Wales, a fost prelungită de curând până la finalul lunii septembrie.

În ultimele zile au avut loc proteste, unele violente, în mai multe oraşe din ţară, poliţia efectuând numeroase arestări.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.