Prăbușirea ayatolahului Khamenei, similară cu căderea lui Ceaușescu. O paralelă surprinzătoare între Gărzile Revoluționare din Iran și Securitatea comunistă făcută de Politico în 2020

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Revoluția română din 1989 i-a pus într-o lumină extrem de proastă pe clericii care conduc Iranul și dă indicii despre cum s-ar putea dezlănțui o criză politică în Iran, scria Politico într-o analiză de acum 6 ani dedicată similitudinilor dintre regimul comunist al lui Ceaușescu și regimul de la Teheran, extrem de contestat în plan intern și ostracizat pe plan extern. Analiza publicației europene a revenit în actualitate azi, când ayatolahul Khamenei a fost ucis după atacurile SUA și Israel, la o lună după ce dictatorul iranian reprimase dur o revoltă internă anti-regim, soldată cu peste 36.000 de victime.

Politico a amintit în analiza publicată în 2020 de un moment – cheie din 1989: deși în România situația scăpase de sub control în decembrie, dictatorul Nicolae Ceușescu era primit ca oaspete de onoare la Teheran. Când s-a întors acasă și a fost împușcat, conducerea iraniană s-a trezit întrebându-se de ce l-au primit cu covor roșu pe un despot brutal ucis de propriul său popor. Presa și parlamentarii i-au criticat dur atunci pe președintele Akbar Hashemi Rafsanjani și ministrul de externe Ali Akbar Velayati.

A picat în sarcina noului lider suprem, Ali Khamenei, să rezolve criza. El a cerut unitate, iar ambasadorul Iranului la București a fost concediat pentru că nu a avertizat că situația din România era gravă.

După treizeci de ani, Khamenei și consilierul său principal Velayati continuau să facă jocurile la Teheran, dar o simetrie uimitoare apăruse între Iranul de la acel moment și România din 1989. La fel ca România în anii 1980, Iranul a devenit ostaticul unui aparat de securitate, asemănător mafiei, care a găsit modalități de a se îmbogăți, în timp ce restul economiei se prăbușește.

În anii ’80, economia României era extenuată din cauza dorinței fanatice a lui Ceaușescu de a reduce datoria externă. În țară, foamea era răspândită, erau cozi pentru mâncare și energia era pe rație. Agenții de securitate erau totuși într-o poziție privilegiată: dețineau controlul asupra comerțului exterior, contrabandei și a valutei. Când zidul Berlinului a căzut, și-au dat seama, ca și alte servicii de informații din Europa de Est, că trebuie să preia puterea din interior. Mulți români astăzi descriu evenimentele din 1989 ca fiind mai puțin o revoluție și mai mult o bătaie un puci intern, cu Securitatea ca mare câștigător.

Și așa ajungem la Gărzile Revoluționare din Iran.

Pentru majoritatea iranienilor, perspectivele economice sunt proaste, sub atacul total al sancțiunilor economice impuse de SUA. Sufocate de sancțiuni, exporturile de petrol s-au prăbușit, inflația anuală creștea galopant.

Gărzile Revoluționare au însă o poziție privilegiată, deoarece controlează traficul de frontieră. Aceasta înseamnă că nu numai că pot face contrabandă cu  combustibil și droguri, dar pot construi rețele complexe de ”patronaj” cu managerii de companii care vor să evite plata tarifelor pe componentele vitale. Prin holdingul lor de inginerie, Khatam al-Anbiya, tentaculele Gărzilor se fixează pe toate sectoarele economice, de la gazele offshore până la metroul Teheran.

La fel ca Securitatea din 1989, Gărzile Revoluționare vor fi văzut deja semnalele crizei. Protestele de stradă se răspândesc rapid în marile grupuri sociale și etnice din țară, iar daunele economice ale sancțiunilor sunt atât de intense încât chiar și Gărzile trebuie să simtă efectele. Coșmarul pentru Gărzile Revoluționare este că întregul edificiu se clatină și că ei înșiși pierd fluxurile de venit.

Simțind tensiunile din societate, Khamenei le-a spus Gărzilor în 2018 că trebuie să slăbească controlul asupra mediului de afaceri, dar puternicul șef al holdingului Khatam al-Anbiya, Saeed Mohammad Islami, a refuzat.

Mulți iranieni s-au săturat de poliția politică crudă și coruptă. Dar acest lucru folosește și Gărzilor Revoluționare, care vor căuta să umple vidul de putere dacă liderul va trebui dat joc precum s-a întâmplat cu Ceaușescu – un țap ispășitor convenabil pentru crimele regimului, scria la acel moment Politico.

La fel ca în multe regimuri revoluționare, iranienii au nevoie uneori de abilități de cameleon pentru a se adapta la noua realitate. Îmi amintesc de un angajat al unui spital din Teheran care mi-a spus povestea fratelui său, care a fost un anchetator al poliției secrete SAVAK. În timpul revoluției din 1979, a dispărut și spera să fi murit în baia de sânge. Dar a reapărut câteva luni mai târziu, continuând să-și joace vechiul rol, de această dată însă pentru Republica Islamică.

Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru o eventuală schimbare de regim în Iran. Bărbați vorbind mai multe limbi se vor prezenta drept reprezentanți ai noii orânduiri iraniene, care intră și ies din Dubai. În realitate, ei ar putea fi doar partea a rețelei formate din Gardienii Revoluției, care refuză să se predea.

Citește articolul integral pe politico.eu

Foto: Captură Politico