G4Media.ro

Poșta Română avertizează că a fost ținta unei campanii online înșelătoare /…

Sursa foto: Facebook/ Posta Romana

Poșta Română avertizează că a fost ținta unei campanii online înșelătoare / Clienţii au fost îndemnaţi prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată şi pentru a li se confirma expedierea unui colet

Compania Naţională Poşta Română a fost ţinta unor campanii online înşelătoare în ultimele zile, clienţii fiind îndemnaţi prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată şi pentru a li se confirma expedierea unui colet, avertizează compania, conform Agerpres.

„După cum s-a întâmplat şi în alte dăţi, în ultimele zile Compania Naţională Poşta Română a fost ţinta unor campanii online înşelătoare. Clienţii au fost îndemnaţi prin SMS sau prin e-mail să acceseze un link pentru a finaliza o plată şi pentru a li se confirma expedierea unui colet. Accesarea linkului respectiv permite atacatorilor să colecteze datele bancare, cu scopul de a sustrage bani din conturile acestora. Clienţi ai noştri ne-au informat că au primit e-mailuri de tip phishing, care conţin fişiere .zip”, precizează compania pe pagina sa de Facebook.

Compania Naţională Poşta Română comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail: suportclienti@posta-romana.ro, noreplay@posta-romana.ro, nu transmite fişiere de tip .zip şi nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici efectuarea de plăţi online ale unor taxe vamale, subliniază sursa citată.

„Dacă primiţi mesaje cu astfel de solicitări, vă îndemnăm să nu le deschideţi şi să nu accesaţi niciunul din linkurile prezente în mesaj”, se arată în postarea CNPR.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...