Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pompierii din Botoşani au fost chemaţi să taie verigheta unui bărbat, după ce degetul inelar i s-a umflat, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), anunță Agerpres.
Potrivit acestora, bărbatul în vârstă de 30 de ani a ajuns, luni dimineaţă, la spital, însă cadrele medicale nu au putut interveni, astfel încât au solicitat sprijinul pompierilor.
„Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean ‘Mavromati’ Botoşani nu au reuşit să îl ajute şi au chemat pompierii. La caz s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Pompierii, cu accesorii specifice. Pompierii au reuşit să taie verigheta cu o freză manuală”, au precizat oficialii ISU.
După intervenţia pompierilor, bărbatul a rămas în grija medicilor.
Mare e gradina care te-a primit…
@ Ionut Parvulescu Nastase – Asta ai inteles tu? De, ce sa-i faci, atat s-a putut la creierasul tau.