Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Interpretul de muzică populară Cristian Pomohaci (fost preot și duhovnic apreciat în rândul credincioșilor ortodocși), a fost arestat preventiv și într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, fiind vorba de al doilea mandat admis de Tribunalul Mureș, după dosarul în care Pomohaci e învinuit pentru relații homosexuale cu minori. Conform informațiilor G4Media, în casa lui Pomohaci, la percheziții, s-au găsit și droguri.
De asemenea, în urma percchezițiilor desfăşurate la apartamentele acestuia din Târgu Mureș, au fost descoperite şi ridicate mai multe sume de bani, în diferite valute, a căror valoare totală este estimată la aproximativ 2 milioane de euro, a precizat IPJ Mureş.
‘La data de 5 iunie 2026, pe rolul secției penale a Tribunalului Mureș a fost înregistrat dosarul penal cu nr.2285/102/2026, respectiv propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DIICOT, Serviciul Teritorial Târgu Mureș privind arestarea preventivă a unei persoane de sex masculin, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Prin încheierea penală nr.45/5 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a admis propunerea de arestare preventivă formulată Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DIICOT, Serviciul Teritorial Târgu Mureș și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.06.2026 și până la data de 04.07.2026, inclusiv’, a arătat Tribunalul Mureș, într-un comunicat de presă.