Home » Articole » Procesul pentru narcoterorism și trafic de droguri în cazul fostului președinte venezuelean Maduro este propus să înceapă în iunie 2027

Procesul pentru narcoterorism și trafic de droguri în cazul fostului președinte venezuelean Maduro este propus să înceapă în iunie 2027

Procesul pentru narcoterorism și trafic de droguri în cazul fostului președinte venezuelean Maduro este propus să înceapă în iunie 2027
Foto: – / INSTAR Images / Profimedia
Ascultă articolul

Procurorii federali și avocații fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro solicită stabilirea datei procesului în iunie 2027 în dosarul privind narcoterorismul și traficul de droguri, potrivit unui document depus marți la instanță, transmite MEDIAFAX.

Procurorii din cadrul Departamentului de Justiție al SUA au propus ca procesul în cazul fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro, în care este acuzat de narcoterorism și trafic de droguri, să înceapă în iunie 2027.

- articolul continuă mai jos -

Înaintea unei înfățișări în instanță programate pentru miercuri, procurorii și avocații apărării au prezentat un calendar propus pentru cererile preliminare, predarea probelor clasificate, precum și data procesului, scrie ABC News.

Cu toate acestea, ambele părți și-au rezervat dreptul de a solicita amânarea începerii procesului, iar procurorii au menționat că ar putea exista modificări în privința calendarului dacă vor apărea probleme cu unele dintre probele clasificate.

Nicolas Maduro și soția acestuia s-au prezentat ultima dată în fața instanței în luna martie, când avocații au încercat, fără succes, să obțină respingerea cazului.

Operațiunea SUA în care Maduro a fost capturat

La începutul acestui an, forțele de ordine americane au desfășurat o operațiune militară în Venezuela pentru a-i captura și a-i aduce pe Nicolas Maduro și soția sa în Statele Unite, unde să răspundă la acuzații care includ narcoterorismul și traficul de droguri.

Procurorii federali îi acuză pe Maduro și Flores de conspirație cu cartelurile de droguri pentru a facilita fluxul a mii de tone de cocaină către Statele Unite.

În timpul audierii preliminare din luna ianuarie, Maduro a pledat nevinovat.

„Sunt nevinovat. Sunt un om cinstit. Sunt în continuare președintele țării mele”, a declarat Maduro în fața instanței la momentul respectiv.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole