G4Media.ro

Poluare masivă pe Dunăre: 35 de tone de produse petroliere s-au scurs…

Sursa foto: Facebook/ Apele Române

Poluare masivă pe Dunăre: 35 de tone de produse petroliere s-au scurs de la o navă sub pavilion bulgăresc, lângă Cělarevo (Serbia) / Apele Române: Nu există risc de poluare la intrarea în țară, conform ultimelor informații

Update Ora 11.50: Nu există risc de poluare pe Dunăre, la intrarea în ţară, ca urmare a poluării cu petrol înregistrată în zona unei localităţi din Serbia, informează Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), potrivit Agerpres.

„Conform ultimelor informaţii primite de România de la partea sârbă, nu există risc de poluare a Dunării la intrarea în ţară”, precizează reprezentanţii ANAR.

Știrea inițială: Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) anunță că 35 de tone de produse petroliere s-au scurs de la o navă sub pavlion bulgăresc pe cursul principal al Dunării, lângă Cělarevo (Serbia), iar acestea se vor propaga în 24-30 de ore până pe partea românească, fără intervenție unda de poluare urmând să se întindă pe o distanță de până la 100 km.

„35 de tone de produse petroliere s-au scurs de la o navă sub pavlion bulgăresc pe cursul principal al Dunării, lângă Cělarevo (Serbia), la o altitudine de 1287 de metri. Această informație a fost primită de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională „Apele Române” – Departamentul Situații de Urgență, prin intermediul secretarului pentru ape de frontieră în cadrul Acordului bilateral România-Serbia, în după-amiaza zilei de 20 iunie a.c..

Timpii estimați de specialiștii noștri pentru propagarea poluării sunt de cca 24-30 ore până la intrarea în țară. Ținând cont de cantitatea de poluant declarată, lungimea undei de poluare va fi pe o distanță de cca 70-100 km în condițiile de non-intervenție, în aval de zona producerii evenimentului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Apele Române.

Potrivit sursei citate, partea sârbă acționează prin echipele competente Vode Vojvodine (inspecția apelor provinciale, laboratorul acreditat etc.) împreună cu armata sârbă în vederea protejării Belgradului de posibile efecte ale poluării accidentale produse. Astfel, a fost identificată o locație adecvată unde s-a montat un baraj plutitor de protecție, în acest moment pata de petrol fiind izolată.

Din dispoziția conducerii ANAR, respectiv a directorului general, ing. Sorin Lucaci, echipele Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat au început încă de aseară monitorizarea (vizuală) a apelor Dunării, în secțiunea Baziaș.

„Întrucât lățimea Dunării în zona unde se estimează că va intra unda de poluare nu permite amplasarea unui baraj plutitor absorbant, formația de intervenție de la Apele Române (ABA) Banat- Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Caraș-Severin este pregătită să acționeze cu material tip spill sorb care va fi răspândit din bărci cu motor. Intervenția de depoluare, ca și prelevarea probelor de apă vor fi realizate de către echipele noastre doar în eventualitatea în care unda de poluare va ajunge în România, respectiv se vor observa irizații petroliere”, se mai arată în comunicat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. bulgar te te / plaja te te. ceafa bulgareasca te te. Niste trogloditi bulgarii