Home » Articole » Polonia va investi 665 de milioane de dolari pentru a creşte producţia de muniţie

Polonia va investi 665 de milioane de dolari pentru a creşte producţia de muniţie

Polonia va investi 665 de milioane de dolari pentru a creşte producţia de muniţie
sursa foto: Telegram/ Armata Ucrainei
Ascultă articolul

Patru companii din Grupul Polonez de Armament (PGZ) vor primi o finanţare în valoare de 2,4 miliarde de zloţi (664,80 milioane de dolari) din partea Ministerului Activelor de Stat pentru construirea a trei fabrici de muniţie, conform unui anunţ făcut miercuri de acest minister, informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Polonia se află în fruntea unui demers european de consolidare a pregătirii pentru apărare menit să descurajeze orice posibil atac din partea Rusiei şi de a limita dependenţa de Statele Unite în materie de de securitate.

- articolul continuă mai jos -

În aceste fabrici de muniţie vor fi produse inclusiv obuze de artilerie de 155 mm, pentru care cererea a crescut exploziv după invadarea Ucrainei de către Rusia şi în condiţiile în care stocurile europene au scăzut ca urmare a livrărilor suplimentare de obuze către Kiev.

Invadarea Ucrainei, lansată în februarie 2022, a amplificat îngrijorările de securitate în rândul ţărilor vecine, determinând adoptarea de măsuri de apărare sporite. Conflictele au tulburat regiunea, determinând ţări precum Finlanda şi Suedia să solicite aderarea la NATO.

PGZ doreşte să majoreze capacitatea anuală de producţie de muniţie la 150.000 de proiectile în următorii doi până la trei ani.

„De la 150.000 de proiectile în sus din 2028, sau de la sfârşitul anului 2027. Aceasta este obiectivul nostru”, a declarat miercuri şeful PGZ, Adam Leszkiewicz.

Capacitatea actuală este considerată „insuficientă”, a declarat PGZ, fără a furniza alte detalii.

„Obiectivul nostru este să creştem cât mai repede posibil producţia internă de acest tip de muniţie care este esenţială pe câmpul de luptă modern”, a declarat ministrul activelor de stat, Jakub Jaworowski.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole