G4Media.ro

Polonia intră în faza a patra a relaxării și spune stop purtării…

Polonia intră în faza a patra a relaxării și spune stop purtării obligatorii a măştii

Polonezii nu vor mai fi nevoiți să poarte o mască începând cu acest weekend, cu condiția menținerii unei distanțe de doi metri între două persoane, a declarat, miercuri, premierul Mateusz Morawiecki, care anunță o a patra etapă de relaxare.

„Va exista o regulă generală: în spațiile publice, dacă este posibil, va trebui să păstrați o distanță de doi metri, iar purtarea măștii nu va fi obligatorie. Dacă două persoane merg alături, se recomandă întotdeauna să poarte măști” a spus Morawiecki presei.

Magazinele nu vor mai fi obligate să limiteze numărul de clienți și nici bisericile numărul credincioșilor, cu condiția păstrării unei distanţe de doi metri între două persoane, conform acestor noi reguli care autorizează, de asemenea, concerte în aer liber și adunări până la 150 de persoane.

Începând cu 6 iunie, cinematografele, teatrele, sălile de concerte sau de sport, piscine și chiar saloane de masaj pot fi deschise publicului. Purtarea unei măști rămâne totuși obligatorie în aceste locuri.

Cluburile și discotecile rămân închise.

„Am reușit să controlăm boala, pandemia, într-un mod mult mai eficient decât cele mai bogate țări din lume, din Europa de Vest”, a declarat premierul, explicând relaxarea.

Potrivit ministrului Sănătății, Lukasz Szumowski, numărul de contaminări rămâne încă ridicat în Polonia, însă este vorba despre persoane care sunt deja în carantină pentru că au intrat în contact cu o persoană bolnavă.

Până miercuri dimineața, 22.303 de bolnavi, dintre care 1.025 au murit și 10.330 s-au vindecat, au fost înregistrați în Polonia, potrivit datelor oficiale.

Sursa: La Libre Belgique / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Noi suntem mai smecheri! ne comparam cu Italia, Spania, Marea Britanie , SUA..!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.