Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un poliţist a fost reţinut pentru purtare abuzivă după ce, la sediul Poliţiei Cernavodă, a bătut o persoană care era anchetată, în urma leziunilor suferite victima având nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Siliştea, judeţul Constanţa, acuzat de purtare abuzivă.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 07 decembrie 2025, în jurul orei 21:00, la sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă, unde persoana vătămată A.G. fusese adusă de o patrulă de la Siliştea pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa, deşi aflat în afara orelor programului obişnuit, dar în exercitarea voluntară a atribuţiilor de serviciu ca lucrător de poliţie care gestiona mapa situaţiei conflictuale a celor doi soţi, inculpatul a agresat-o în mod nejustificat pe persoana vătămată A.G., prin lovirea în mod repetat cu palmele şi pumnii peste faţă, cu picioarele în zona hemitoracelui stâng şi cu un baston metalic telescopic la nivelul ambelor fese şi al membrelor superioare, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice, inclusiv fractura a două coaste cu consecinţa unui pneumotorax, vindecabile în circa 18 zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Procurorul de caz a formulat joi propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.