Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un număr de 90 de migranți ilegali – bărbați, femei și copii – au fost descoperiți de poliția ungară în incinta unei proprietăți din Budapesta, mai precis în sectorul XII al capitalei maghiare (situat pe partea dreaptă a Dunării, în Buda), relatează hirado.hu. Polițiștii ar fi acționat după ce ar fi primit o sesizare de la un cetățean maghiar și în mod surprinzător, migranții s-au declarat cetățeni turci de origine kurdă.
„Cei mai mulți dintre ei s-au declarat turci kurzi și nu au putut dovedi legalitatea șederii lor în Ungaria”, scrie publicația maghiară, care citează purtătorul de cuvânt al Poliției din Budapesta, Soma Csécsi.
Poliția din Budapesta a inițiat procedurile juridice pentru suspiciunea de trafic de persoane, a mai transmis Soma Csécsi. De asemenea, aceasta a dezvăluit că migranții au fost găsiți în incinta unei proprietăți din strada Béla Király.
E voila! Deci, cine e granița Schengen? Ungaria…
Ce a păzit? Cum explică Austriei, asta?