Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţia Română atrage atenţia asupra înşelăciunilor privind tranzacţionarea de criptomonede. Victimele sunt abordate prin diferite metode (mesaje email spam/mesaje pop up/mesaje pe reţele de socializare) şi li se prezintă (de cele mai multe ori prin folosirea imaginii unei persoane publice) posibilitatea de a obţine câştiguri importante, printr-o investiţie minimă, în tranzacţionarea de criptomonede, precizează instituţia într-un comunicat oficial. Până în prezent, la nivel naţional, sunt înregistrate peste 260 de dosare penale, în care persoanele vătămate au suferit prejudicii.
S-a constatat o întrepătrundere a modulul de operare romance scam cu modul de operare trading scam (persoane care sunt atrase în relaţii romantice online sunt convinse de către să investească în criptomonede). Pentru inducerea în eroare a victimelor, sunt folosite site-uri scam de tranzacţionare criptomonede controlate de societăţi comerciale cu sedii în paradisuri fiscale.
Victimele sunt convinse să instaleze pe calculatorul personal aplicaţii de control de la distanţă, sub pretextul unei comunicări mai eficiente, având în vedere domeniul foarte tehnic. Ulterior, victimele cumpără criptomonde prin intermediul unor procesatori de plăţi sau direct de pe crypto exchange-uri şi le transmit în portofele electronice controlate de autori.
Bănuiţii creează victimelor impresia realizării unor câştiguri importante, prin modificarea datelor asociate contului de utilizator creat pe site-urile scam şi solicită investirea de noi sume. În momentul în care victima doreşte să retragă „câştigul”, i se solicită diferite sume cu titlu de comision/taxă de asigurare/taxă tranzacţie interbancară, până în momentul în care acesta nu mai dispune de fonduri.
Au existat cazuri în care, după ce au fost fraudate în modalitatea descrisă mai sus, victimele au accesat diverse site-uri care pretindeau că pot recupera prejudiciul în schimbul unui comision procentual din suma, fiind înşelate şi prin această modalitate.
Până în prezent, la nivel naţional, sunt înregistrate peste 260 de dosare penale, în care persoanele vătămate au suferit prejudicii prin modul de operare descris mai sus.
Pentru a nu deveni victimă a infracţiunilor cibernetice, Poliţia Română vă recomandă:
Realitatea e ca daca esti lacom si prost ti-o iei.
Macar daca ai invata ceva, apoi.
Criptomoneda este foarte scumpa ! Costa una criptomoneda , 16 mii de dolari ! Nu cumpara nimeni criptomonede ! Poate doar miliardarii cumpara criptomonede , si risca sa fie pacaliti la bani !