Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi bărbați de 22 și 27 de ani din Cuba au fost găsiți miercuri într-o barcă pneumatică în timp ce încercau să traverseze Prutul, informează Ziarul de Iași.
Cei doi au fost observați inițial cu ajutorul echipamentelor cu termoviziune și conform declarațiilor lor, voiau să ajungă în Spania.
”În cel mai scurt timp, poliţişti de frontieră din cadrul sectorului s-au deplasat în zonă şi au procedat la interceptarea și legitimarea persoanele în cauză. Deoarece acestea au declarat verbal că sunt cetățeni cubanezi și nu dețineau documente prin care să poată proba intrarea legală în România, au fost conduse la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Iași feroviar, în vederea continuării cercetărilor.
Au fost informate în cel mai scurt timp autorităţile de frontieră ale statului vecin şi cercetările în cauză au fost efectuate în comun”, precizează Poliția de Frontieră.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar persoanele au fost preluate de către autorităţile de frontieră ale statului vecin în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova.
Pe unde au venit din Cuba? Au dat ocol, ca explozibilul care trebuia sa treacă din Ucraina în Rusia prin România
Trebuie verificati daca aveau cumva fotografia lui Putin la ei ! Astfel, lucrurile se explica …