G4Media.ro

UPDATE VIDEO Plan roșu de intervenție și trafic blocat, în urma unui…

sursa foto: ISU Brăila

UPDATE VIDEO Plan roșu de intervenție și trafic blocat, în urma unui accident în județul Brăila în care a fost implicat un autocar / 22 de persoane grav rănite, printre care și copii

UPDATE 08:56  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a precizat sâmbătă că alte două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului în care a fost implicat un autocar în care se aflau 72 de persoane, numărul celor răniţi ajungând la 22.

19 victime au fost duse la UPU Brăila şi 3 la UPU Ialomiţa.

„Victimele transportate la UPU au între 11 şi 78 ani, sunt 10 bărbaţi şi 12 femei, dintre care o minoră. Au prezentat politraumatisme cranio-cerebrale, plagi la membre, fracturi, dureri în diferite zone ale corpului”, precizează ISU Brăila.

Ceilalţi pasageri au fost găzduiţi la căminul cultural din Bărăganu.

Accidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00,10, când poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe DE 584, între localitatea Bărăganul şi Însurăţei ar fi avut loc un accident rutier cu victime multiple.

Un şofer bulgar, în vârstă de 47 de ani, în timp ce conducea un autocar în care erau 72 de persoane, cetăţeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăţei către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător, a informat ISU Brăila.

Știre inițială

Un grav accident de circulțaie a avut loc vineri noaptea, în județul Brăila, după ce un autocar din Republica Moldova, în care se aflau 70 de persoane, s-a izbit de o remorcă care era staționată pe marginea drumului. Peste 20 de persoane au fost rănite, fiind declanșat planul roșu de intervenție. Circulația este încă blocată între localităţile Însurăţei şi Bărăganu, au anunțat reprezentanții Poliției, conform Digi24.

Polițiștii au deviat traficul atât din localitatea Viziru cât și din localitatea Bărăganul pe rute ocolitoare.

Potrivit ISU Brăila, accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii, la ora 00.40 a fost  activat  Planul rosu de intervenţie, la fata locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi si Ialomiţa, dar şi două autovehicule transport victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi, relatează news.ro

Persoanele rănite au fost transportate la UPU Brăila şi UPU Slobozia, jud. Ialomita. Ceilalți pasageri din microbuz au fost transportați la Căminul Cultural din Bărăganu, de unde vor fi preluați de un alt autocar.




Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...