Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că, prin decizia de miercuri a Curții Constituționale, „s-a făcut dreptate”, iar odată cu promulgarea din partea președintelui Nicușor Dan, România va putea în sfârșit demonstra îndeplinirea reformei asumate în PNRR. Dragoș Pîslaru spune că va depune toate eforturile pentru a încerca să salveze cele 231 de milioane de euro aferente acestui jalon.
„Odată cu promulgarea din partea președintelui Nicușor Dan, vom putea în sfârșit demonstra îndeplinirea reformei asumate de România în cadrul PNRR.
Urmează apoi transmiterea oficială către Comisia Europeană a acestei dovezi, pentru care vom cere reanalizarea a cererii de plată nr. 3.
Chiar și în contextul întârzierii regretabile de peste două luni după termenul-limită de 28 noiembrie, voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a încerca să salvăm situația jalonului pensiilor speciale și cele 231 milioane de Euro, bani europeni nerambursabili”, a declarat Dragoș Pîslaru într-o postare pe Facebook.
Postarea integrală:
S-a făcut dreptate: CCR a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale ale magistraților.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit, pentru prima dată în istorie, tăierea pensiilor speciale.
În concret:
• vârsta de pensionare crește treptat până la 65 de ani, pe o perioadă de tranziție de 15 ani;
• pensia va fi, în principiu, 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă;
• pensionare anticipată este posibilă doar cu minimum 35 de ani vechime și cu o penalizare de 2% pe an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani.
Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă de Curtea Constituțională cu 6 voturi din 9.
E o schimbare majoră într-unul dintre cele mai sensibile capitole de reformă și un moment de cotitură în discuția despre echitate și sustenabilitate în sistemul de pensii din România.
În orele următoare voi avea discuții cu oficialii europeni cu privire la această evoluție a aprobării legii de către CCR.
Odată cu promulgarea din partea președintelui Nicușor Dan, vom putea în sfârșit demonstra îndeplinirea reformei asumate de România în cadrul PNRR.
Urmează apoi transmiterea oficială către Comisia Europeană a acestei dovezi, pentru care vom cere reanalizarea a cererii de plată nr. 3.
Chiar și în contextul întârzierii regretabile de peste două luni după termenul-limită de 28 noiembrie, voi depune toate eforturile diplomatice, formale și informale, pentru a încerca să salvăm situația jalonului pensiilor speciale și cele 231 milioane de Euro, bani europeni nerambursabili.
hm..pai am putea plati in continuare pensiile magistratilor din acesti bani,sa nu mai trebuiasca sa luam taxe si impzoite de la romani,nu?
legea actioneaza pentru viitor iar pana in 2042 este destul timp sa le mai marim astora veniturile.gasim noi niste exceptii ,bonusuri,prime sau alte artificii legale
Politicienii le-au dat magistraților liniștea de a ieși la pensie după regulile vechi încă 15 ani, iar magistrații le vor da politicienilor liniștea de a nu avea sentințe definitive până la următoarele alegeri (sau până la prescriere). Este un troc subtil, unde singurul care plătește biletul este cetățeanul de rând, care se uită la televizor cum ‘dreptatea’ se negociază la masa guvernului.
Q, tu ești în altă direcție. Decizia e pur politică. Mor politicienii de dragul vostru. Dacă intuiția e corectă, PSD va primi serviciile, sau cel puțin pe cel mai important, ăsta e trocul.
Voi credeți că politicieni de carieră se luptă pentru cojile voastre de pâine. Când acolo e vorba de sute de milioane de euro. În absolut TOATE partidele!
Q, tu ești în altă direcție. Decizia e pur politică. Mor politicienii de dragul vostru. Dacă intuiția e corectă, PSD va primi serviciile, sau cel puțin pe cel mai important, ăsta e trocul.
Voi credeți că politicieni de carieră se luptă pentru cojile voastre de pâine. Când acolo e vorba de sute de milioane de euro. În absolut TOATE partidele!
Dle Pîslaru,
Vezi ca Prenierul Nirdis ți-a dat sarcină de îndeplinit fară sa aibă atribuții!😶