G4Media.ro

Peste 40 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate. Un număr…

sursa foto: Captură video

Peste 40 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate. Un număr de 530 de persoane sunt cercetate, fiind constatate 523 de infracţiuni. Au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale

Conform bilanţului Poliţiei Române, după acţiunea ”Foc de artificii” declanşată în urmă cu o lună, au fost deschise peste 440 de dosare penale, în care sunt cercetate 532 de persoane. Au fost constate 523 de infracţiuni și au fost aplicate 137 amenzi, în valoare totală de 127.650 de lei. De asemenea, au fost confiscate 44 de tone de articole pirotehnice .

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Poliţie Transporturi, Direcţiei Rutiere şi ai Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, acţionează pentru creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, arată IGPR într-un comunicat de presă.

Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Astfel, până în prezent, au fost verificate 466 de persoane fizice şi juridice autorizate, fiind efectuate 1.624 de acţiuni în complexuri, pieţe şi alte obiective. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, au fost identificate 466 persoane fizice şi juridice neautorizate, precizează IGPR.

În urma acestor activităţi, au fost înregistrate 445 de dosare penale, în care sunt cercetate 532 de persoane.

De asemenea, au fost constatate 523 de infracţiuni şi aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 127.650 de lei.

Totodată, au fost confiscate 44 de tone de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P, în valoare de peste 1.400.000 de lei.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii cooperează cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, realtează Agerpres.

sursa foto: Captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...